Și totuși, când?!

România e ţara în care politicienii dedulciţi la deplasarea cu elicopterul au schimbat mâncarea de fasole pe caviarul asezonat cu o muşcătura zdravănă dintr-o ceapă sănătoasă, pantofii de muşama cu umblătorii de firma şi bicicleta cu limuzina sub a cărei capotă necheză caii putere, deşteptând amintiri din copilărie. Şi tot România e ţara unde aceiaşi politicieni alternează rolul de om simplu, de bun simt, cu alura de mafiot uns pe tot corpul cu tot felul de alifii protectoare. Când elicea elicopterului te duce hăt, departe, atâta vreme cât chelnerii se pleacă în faţă ta precum un elev băgat la încălzire în debutul orei de educaţie fizică, manifestările se străduiesc să rămână în ţarcul acţiunilor obişnuite ale oricărui parvenit.

Când, însă, duba ia locul elicopterului şi chelnerii prind a te privi absent, de parcă bacşişul tău nu le-ar fi încălzit niciodată căuşul palmei, e timpul ca tu, politician cu proprietăţi de metamorfozare, să te vâri, degrabă, în pielea mafioţilor admiraţi în producţiile americane. De la celebra palpare a năsucului răsfăţat cu mirosuri fine, la săgeţile verbale trimise de ultimii audiaţi (cuplul Vanghelie – Oana Mizil), părţi din tabloul politic românesc, încep să semene cu reglări de conturi în faţă cărora ne cutremurăm privind la filmele cu mafioţi iuţi la manie şi degrabă vărsători de ameninţări cumplite, piaţă publică pare un fel de câmp de bătălie între clanuri din sud, dar nu din sudul Italiei, ci al României.

Marea distracţie a românului de azi este privitul la televiziunile de ştiri, acelea care, permanent, prezintă “săltarea” cu cătuşele la mâini a unor personaje până mai ieri personalităţi ale lumii politice şi economice. Toată lumea pare să fie fericită că “lupta împotriva marii corupţii” reuşeşte să dea roade atât de bogate.

Sigur, fostul mare artizan al luptei împotriva corupţiei, adică fostul preşedinte Traian Băsescu, s-a trezit să nu mai aibă încredere în procurori şi să afirme că, împotriva sa şi apropiaţilor săi, se construiesc dosare politice. Adică, acuma, procurorii pe care i-a numit în posturi, lăudându-se că a avut “mână bună” când i-a ales, se dovedesc a nu mai fi la fel de competenţi şi imparţiali.

În 2012 PDL şi Traian Băsescu au boicotat scrutinul de la referendum, pentru că le-au cerut cetăţenilor să nu se prezinte la urne. Nu s-a întrunit prezenţa necesară şi referendumul nu a fost validat. Au votat pentru suspendarea lui Băsescu 7,4 milioane de români. Au votat degeaba, pentru că judecatorii Curţii Constituționale nu au ţinut seama de numărul uriaş, ci de procente. În 2004, Adrian Năstase a avut ghinion în faţa lui Traian Băsescu. Nu a reuşit să câştige în faţa lui Băsescu, în plus candidatul PSD s-a ales cu acuzaţia că a folosit bani publici în campania prezidenţială. S-a lăsat cu o condamnare. În 2009, Mircea Geoană a avut iarăşi ghinion în candidatură. De dată aceasta, s-ar părea că Traian Băsescu va avea de dat explicaţii privind fondurile electorale.

Mai sunt şi alte dosare ale lui Traian Băsescu care stau prin sertarele procurorilor pe care nu le mai enumăr pentru că se ştiu. De curând, mai precis de la plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, se perindă cu mâinile în cătuşe foşti denmitari PDL. Întrebarea este dacă pe undeva se ţine o socoteală, dacă se are în vedere menţinerea unui echilibru între “corupţii lor” şi “corupţii noştri” şi pe când Traian Băsescu va fi chemat de către procurori să dea cu subsemnatul?

Autor: Petru Iosipescu

Sursa: Ziarul Natiunea