Atât de pervers a ajuns însă mediul politic, încât exprimarea acestui ideal a fost primită cu ostilitate chiar în ţară. Ponta a ţinut să zică ceva despre şpriţurile băute de Băsescu şi Voronin, iar televiziunile puterii au vorbit despre această formulare a preşedintelui României ca despre o gafă.
Situaţia arată clar că lupta politică transcende patriotismul. Indiferent de la cine ar fi venit acest mesaj – chiar de la un criminal închis pe viaţă la Jilava – ar fi trebuit salutat, nu blamat.
În lupta USL pentru menţinerea la putere este călcat în picioare principiul sfânt al solidarităţii în jurul idealului deplinei unităţi naţionale. Iar asta se întâmplă cu câteva zile înainte de 1 Decembrie.
Incredibil.
Clasa politică din Basarabia are scuza fricii că, prin unire, îşi va pierde anumite privilegii, în schimb politicienii din patria mamă nu au nicio scuză.
Speculaţiile cu privire la oportunităţi diplomatice sunt la fel de uscate ca inimile celor ce le fac.
În mod nornal, cuvintele lui Băsescu ar fi trebuit să genereze entuziasm, nu ranchiună.
Se pare însă că în România zilelor noastre a ajuns păcat de moarte să afirmi că vrei unirea.
Basarabia ? E treaba ei ! De bon ton azi este să zici că vrei să mergi spre viitor cu China.
Şi ţările înnebunesc, nu-i aşa ?
Autor: George Smeoreanu
Sursa: Criterii.ro