Site icon gandeste.org

Și au fost 28… până la Brexit

Până la trezirea la realitate provocată de decizia Curții de Apel din Pitești, care a mai confiscat o casă dintre cele agonisite cu truda meditațiilor de profesorașul sibian, ultimele săptămâni au zgâlțâit România mai ceva decât mișcările seismice din ʼ40 sau ʼ77.



Actualul șef al statului nu este deloc străin de preumblările „constituționale” în geacă roșie prin Piața Victoriei sau de datuʼ cu tălpicile în glisade, pe pârtia de schi. Dincolo, peste marea gârlă, pe malul Potomacului, al 45-lea președinte al S.U.A., ales democratic, are parte de un tratament similar cu actualul guvern al României. La americani se strigă: „Jos Trump!”, la români, „Jos Guvernuʼ!”. Să mai zică cineva că în România nu e ca-n America!

Cartea albă a Uniunii Sovietice Europene

Și au fost 28… până la Brexit. A venit primăvara lui 2017. Urmând un obicei străvechi românesc, juncul de la Bruxelles a pus pe fațada șubrezită a Turnului Babel un mărțișor la care privește zâmbăreț de parcă ar admira o nouă minune a lumii. La 1 martie, în spațiul virtual a plecat în zbor sprințar – mai ceva decât o dronă-insectă – „fluturașul” pentru prostit proștii (a se citi cetățenii statelor aflate în anno domini 2017 sub flamura albastră a celor 12 stele muribunde). Titlul „științific” al bazaconiei migratoare este „Cartea albă privind viitorul Europei – Reflexii și scenarii pentru U.E. 27 până în 2025″. Chiar la intrarea în „chestiune” ne întâmpină un porumbel de hârtie, albastru, sub aripile căruia, cam frânte, ce-i drept, autorul – Comisia Europeană COM (2017) 2025, Rue de la Loi / Wetstraat, 200 1040 Bruxelles/Brussels +32 2 299 11 11 – prezintă cui vrea să creadă un alt porumbel ieșit din gura samsarului european de serviciu: „La 25 martie 2017, cei 27 de lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene vor face front comun în pace și prietenie la Roma!” mărturisire din care oricine poate deduce că nu prea este „pace și prietenie” în U.E. „Mărturisitorul” mai spune: „Dorim să lansăm un proces în care Europa să își stabilească propriul drum”, declarație din care pricepem clar că U.E. a marșat în timp și spațiu pe drumuri „neortodoxe”.

„Dorim să identificăm provocările și oportunitățile care ne așteaptă și să prezentăm modul în care putem alege să răspundem în mod colectiv” mai glăsuiește oracolul. Adică, mai pe șleau spus, discutăm viitorul și răspundem în colectiv, dar hotărârile le luăm numai noi, câțiva „iluminați” purtători ilegali de capete fără creiere. Finalul „operei” sună apoteotic: „[…] în septembrie 2017 voi prezenta aceste idei și îmi voi exprima opinia cu privire la viitorul Europei”... cu mai multe viteze: una bună pentru „elite” și altele pentru fraieri. Semnează Jean-Claude Juncker. Chiar atât de „neajutorați să fi fost cetățenii Marii Britanii când au votat pentru Brexit? Junckule, dacă tot ai împrumutat „Mărțișorul” românesc, ar trebui să cunoști și că pe meleagurile mioritice juncul nu excelează și nu este apreciat pentru inteligență. În această „Carte albă” cam cenușie, ne sunt prezentate și cinci scenarii, unul mai ciudat decât celelalte, toate slujind însă nu interesele statelor componente, ci pe cele ale globalismului agresiv.

Specialiștii avertizează că România va fi supusă curând unui inevitabil cutremur major. Ne mai trebuie și cel „european”? În volumul „36 de ani in serviciile secrete ale României – Din respect pentru adevăr” apărut la editura bucureșteană „Compania”, veteranul serviciilor de informații externe, Stelian Octavian Andronic, menționează: „Societățile secrete nu trebuie ignorate. Ele sunt și lucrează continuu, la fel ca și serviciile secrete. Conspirația există. Și este în defavoarea României”. În aceste condiții, este imperios necesar ca cei abilitați să pună față în față atât avantajele cât și dezavantajele pe care le-a a avut România de la intrarea în U.E., și să ne ofere răspunsul la întrebarea shakespereană „Ce-i de făcut?”. A prióri nu poate fi exclusă nici soluția Ro-exit cu asumarea tuturor consecințelor!

Paraziții României

În era „Olimpiadei Denunțului”, alături de clasa politică postdecembristă marșează și alți practicanți ai celei mai vechi profesii din lume. Dintre marii falsificatori echilibriști ai contemporaneității, Lucian Boia și Mugur Isărescu ies strident în evidență. Fiecare în felul lui. Primul – un individ care-i recuză pe toți istoricii români, un mercenar dăunător, puternic susținut de autointitulații elitiști ʼtelectuali contemporani, atât dâmbovițeni cât și din alte regiuni ale țării, de liichenii pleșuvi sau de diverse pippidități aflate în vechi dileme – se află de câțiva ani buni, adică de aproape trei decenii în călătorie cu pluta pe apele lăturalnice ale contrafacerii istoriei. Despre celălalt, despre matusalemicul guvernator al B.N.R., academicianul pârât de tipul Oracolului din Dămăroaia, jurnalistul Cornel Nistorescu ne spune că: „Sunt oameni care l-ar vorbi de bine mai cu suflet decît pe Dalai Lama sau pe Maica Tereza, deși, ca model uman, se află la mii de ani-lumină de aceștia. Este chiar opusul lor, un hrăpăreț modern, destul de sărac în limbaj și care nu se dă în lături de la nimic”[1]. Personal, am avut prilejul să schimb câteva vorbe cu acest fachir „trilateral” și, de fiecare dată, senzația pe care am trăit-o a fost aceea că în fața mea nu se afla un om viu, ci un fel de „extraterestru”, un fel de cadavru încă umblător printre cei în viață. Cu certitudine, personajul în discuție este unul dintre cele mai sinistre și mai dăunătoare pe care le-a avut/are România. Soluția ideală pentru a scăpa de dăunători ar fi ca cei doi numiți să fie puși pe pluta deja funcțională a falsificatorului de istorie, duși în largul oceanului și lăsați să se descurce. Fără Comisia Trilaterală, fără Grupul Bilderberg, fără Council on Foreign Relations (C.F.R.), fără Fondul Monetar Internațional, fără crama de la Drăgășani, fără casa de vinuri Isărescu, fără G.D.S., fără slugi sau admiratori fosilizați. Ar scăpa Țara de doi mari dăunători.

„Țara arde-n foc și baba se piaptănă”

Apropo de paraziți, după ce Senatul României a pus în discuție proiectul de lege privind înfiintarea Institutului de Studii Avansate pentru cultura și Civilizatia Levantului[2] din bugetul Ministerului Educației Nationale, fostului președinte Emil Constantinescu, urmează să-i fie acordat a unui sprijin financiar pentru „activitatea internațională” pe care o desfășoară în beneficiul învățământului superior românesc. Iertată-mi fie ignoranța, dar „performanțele” fostului președinte în învățământul românesc nu prea sunt știute. Se cunosc însă prea bine faptele reprobabile comise de care se face răspunzător. Cazul trădării intereselor naționale prin încheierea criminalului tratat româno-ucrainean din 1997, ne-negociat, semnat și parafat de Emil Constantinescu și de Adrian Severin. Autosesizarea Avocatului Poporului, a Parchetului General, inclusiv a Parlamentului României se impune sine die.

Autor: Ion Maldarescu

Sursa: Art-Emis

Exit mobile version