Site icon gandeste.org

SFIDARE TOTALĂ: Toni Greblă, părintele legii exproprierii în interes privat, care a scos zeci de mii de români în stradă, a fost numit judecător la Curtea Constituţională!

Atacul Puterii la adresa instituţiilor statului este total. Cu 123 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere, Senatul a votat ieri numirea lui Toni Greblă ca judecător la Curtea Constituţională. Această numire reprezintă o sfidare totală la adresa zecilor de mii de cetăţeni români care au protestat în această toamnă în stradă, fiind unul dintre responsabilii direcţi ai valului de revoltă.

Alături de Ioan Ruşeţ, de la PDL, Toni Greblă este părintele ideii de expropriere în interesul marilor corporaţii, cei doi fiind autorii primului proiect de modificare a Legii Minelor care prevede o asemenea procedură. Prevederea a fost preluată ulterior şi în proiectele de lege specială pentru Roşia Montană (1 şi 2), fiind principala cauză a revoltei publice. De asemenea, exproprierea în interes privat în cazul Roşia Montană reprezintă un precedent şi pentru alte situaţii de exploatare a resurselor minerale în România, începând cu alte exploatări similare ale aurului şi până la gazele de şist.

Curtea Constituţională a României rămăsese o ultimă baricadă (oricum şubrezită) împotriva exceselor şi abuzurilor legislative cu dedicaţie din Parlament. Ei bine, pentru a se asigura că în situaţia (previzibilă) în care legile cu dedicaţie pentru marile corporaţii vor fi constestate, PSD şi Puterea l-au numit ca judecător la Curtea Constituţională pe autorul unora dintre cele mai neconstituţionale proiecte de legi din România!

În faţa unei asemenea sfidări totale există un singur răspuns: în stradă!

***

P.S.: Şi să nu-mi ceară cineva să mai am încredere în deciziile CCR atâta timp cât un avocat al încălcării Constituţiei este judecător la CCR.

Autor: Mihai Goțiu

Sursa: Vox Publica

Exit mobile version