De şapte decenii, pe tabla de şah a economiei, PIB-ul joacă rolul reginei. Acuzatorii susţin însă, acum, că regina este când prea capricioasă, când incapabilă să dea verdicte fără alunecări subiective. Istoria e chemată la bară. Dosarul se tot îngroaşă, acuzaţia cea mai nouă fiind ambiguitatea acestui indicator. Se înregistrau creşteri plus de PIB în mai multe ţări deodată, cu deosebire în cele dezvoltate, şi nu un an-doi, ci mai mulţi? Ei bine, optimiştii vedeau boom economic şi bunăstare. ?n vreme ce pesimiştii se temeau că, de fapt, economia ar fi supraîncălzită; ori şi mai rău – că s-ar putea forma baloane speculative. Se înregistrau creşteri negative – cel puţin două trimestre unul după altul? Optimiştii spuneau că nu-i decât o recesiune, în timp ce pesimiştii simţeau deja suflul rece al crizei.
Acest joc de-a “PIB cu plus” – “PIB cu minus” s-a tot repetat de când s-a sfârşit Al Doilea Război Mondial. Timpul se împărţea în etape de aproximativ zece ani, numite cicluri. Fiecare ciclu având o perioadă mai extinsă de avânt economic şi alta mai restrânsă de declin sau cel puţin de încetinire a activităţii producătoare de bunuri şi servicii. Cum însă, în deceniile din urmă, etapele s-au amestecat între ele, perioadele de boom lungindu-se iar cele de declin fiind tot mai scurte, mari economişti ai lumii deveniseră optimişti. Chiar argumentau că, în aceste condiţii, ciclurile economice ies din actualitate; şi că omenirea se pregăteşte pentru o lungă perioadă de prosperitate. Fără crize.
S-au înşelat. Criza globală actuală a taxat dur sfidarea legităţilor economice. Totodată, a zdruncinat încrederea în PIB. Şi totuşi, în lumea largă, statisticienii adună an de an tot ce produce fiecare ţară: avioane, automobile, vagoane, pâini, papuci de casă, servicii etc., etc. Nu sunt însă numărate bucăţi, ci valori înregistrate la preţurile anilor de referinţă. Apoi, se calculează diferenţa dintre valoarea totală a producţiei fiecărei ţării (bunuri fizice şi servicii) şi valoarea a tot ceea ce s-a consumat (materii prime, carburanţi, gaze, electricitate, chirii, servicii şi multe altele) pentru a produce. Numim această diferenţă valoare adăugată brută. Esenţa PIB-ului. A PIB-ului fiecărei ţări, unor grupuri de ţări, lumii întregi.
Acum, PIB-ul e contestat. I se prevede sfârşitul. Cu ce ar putea fi înlocuit? Este o întrebare căreia încă i se caută răspuns.
Autor: Adrian Vasilescu