.JPG){kind=small}
Dezordinea la scara internationala este amenintarea majora si iminenta la adresa existentei vietii omului si a intregului ecosistem al planetei. Omenirea a ajuns in stadiul in care dezvoltarea, progresul si tintele acestora sunt subordonate fetisului a doua concepte economice fundamentale devenite perimate si care falimenteaza natura: profitul si P.I.B.-ul. Acesta este mesajul pe care Anders Wijkman si Johan Rockstrom il transmit prin sinteza a numeroase cercetari, reunite in volumul „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei” [1] .
Lumea in care traim exclude jumatate din populatia planetei nevoita sa-si duca existenta cu sub 1,5 euro pe zi de la binefacerile globalizarii. Un milliard de oameni sufera permanent de foame, iar un alt milliard si jumatate duc lipsa apei potabile. Un numar si mai mare de oameni nu au constiinta valorilor si viziunea necesare pentru a putea fi parte a “satului global”, deoarece cred ca diferentele dintre ei , religioase, politice, entice sau tribale sunt mai importante decat caracterisica noastra comuna, umanitatea.
In numele adevarului lor, spunea Bill Clinton, asemenea oameni folosesc interdependentele globale pentru a-si impune diferentele, chiar daca pentru aceasta este nevoie de dictatori sau tirani, de teroristi sau de arme de distrugere in masa.[2]
Propagandistii noii ordini international afrma ca in “satul global” , cel al viitorului comun, in care responsabilitatile vor fi de toti impartasite, va exista un nivel comun de bunastare si, mai importantdecat toate, valori commune, ceea ce va face diferentele interesante .
Serviciile de informatii pentru securitate nu sunt si nici nu au dreptul sa devina propagandistii unui punct de vedere sau altul. Concepute fiind ca, in numele securitatii nationale a statelor si viitorului comun al acestora, sa scruteze si sa inlature necunoscutele din orizonturile spre care indreapta omenirea, aceste servicii sunt, cel mai adesea, mesagerii vestilor pe care nu le asteptam.
Scaderea importantei granitelor politice si sporirea rolului societatilor transnationale, care devin , astfel, principalii actori ai globalizarii, face ca mediul international de afaceri sa devina tot mai concurential, iar tarile in tranzitie sa fie obligate la satisfacerea unor exigente economice pentru care nu au resursele necesare.
Societatile transnationale dispun peste guvernele lumii relocalizarea productiei si transferul tehnologiilor, modificand substantial pietele fortei de munca, gradul de ocupare a populatiilor, interesul pentru dezvoltarea infrastructurilor, in timp ce statelor nu le mai raman decat prea putine parghii pentru a-si putea indeplini indatoririle fata de cetateni.
In 1913, industriasul german Walter Rathenau recunostea : “300 de oameni, care se cunosc intre ei personal, conduc destinele Europei si isi aleg succesorii”.
In prezent, circa 200 de societati comerciale sunt mai puternice decat 150 de tari la un loc. Aceste societati sunt preponderente in 6-7 state al caror scutier este N.A.T.O.
Politicile companiilor transnationale inchid sute de mii de locuri de munca, situatie care poate radcaliza miscarile sociale, tinand seama si de faptul ca datoriile familiilor cresc exponential anual de trei ori mai mult decat P.I.B.-ul mondial.
Mondializarea produce un impact puternic atat in domeniul economic, cat si in cel ideologic si militar.
Domeniul economic este condus de Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. In numele cultului profitului, aceasta troica a general hiperfalimente frauduloase, crize monetare, prabusiri economice ale unor tari, numeroase dezastre ecologice.
Mondializarea ideologica, sustin analistii fenomenului, este resimtita ca un “front clandestin silentios si invizibil “ al carui scop este sa convinga lumea, bazandu-se pe forta informatiei manipulate, “de fericirea universala a globalizarii”. Si Immanuel Kant ne-a vorbit, acum 150 de ani, de ”fericire” si “pace eterna”, dar ne-a indemnat sa le gasim in noi, ca rod al descoperirii “Eului”.
In ceea ce priveste domeniul militar, noua abordare a acestuia vizeza sustinerea mondializarii cu un aparat de securitate global. Initial, N.A.T.O. trebuia sa-si asume acest rol, dar rezervele unora dintre membrii organizatiei au rezervat S.U.A. misiunea securitatii globale, urmand ca aliatii sa aprecieze fiecare masura propriei particpari.
Rezultanta acestor tendinte se estimeaza a fi “slabirea statelor nationale si o noua geografie in care granitele urmeaza sa fie inlocuite prin retelele interdependentei sau ale marginalizarii” [3]
Viitorul statului este amenintat si de neoliberalism, pe care profesorul Dany-Robert Dufour ne propune sa-l intelegem drept “un program dedistrugere a structurilor colective” si de promovare a unei noi ordini, bazate pe cultul “individului singur, dar liber”.[4]
Globalizarea impune si un nou limbaj : “mondializare si flexibilitate”, “guvernare” si “folosirea fortei de munca”, “underclass” si ”excludere”,”noua economie” si “toleranta zero”,”comunitarism” si “multiculturalism”, “postmodernism”si “fragmentare”, “identitate”, “etnicitate”, “minoritate” s.a.
Din dictionarul noului limbaj lipsesc, insa, cuvinte precum “capitalism”, “exploatare”, “dominatie”,”inechitate”, toate revocate sub pretextul unei presupuse invechiri.[5]
Autorii citati mai releva ca noua “Vulgata planetara” se sprijina pe o serie de opozitii si echivalente: “dezangajarea economica a statului si intarirea componentelor sale politienesti si penale”, “dereglementarea fluxurilor financiare” si “liberalzarea pietei muncii”, “reducerea protectiei sociale” si “responsabilitatea individuala”. Intr-o asemenea opozitie, statul si piata devin factori de presiune asupra individului.
Factorii care ameninta statul, sunt un pericol real si pentru democratie.
Evaluarile din 13 state europene si Japonia a relevant eroziunea loialitatii publice si piederea etichetei ieologice a partidelor. Banii si televiziunile servesc mai bine accederii la putere, decat partidele de masa.
De o vreme, strucurile statale se transforma sau se prabusesc sub povara unor cerinte contradictorii, asupra carora le lipsesc averismentele de securitate.
Situatia este simptomatica pentru statele din lumea a doua si a treia, care nu au ajuns a se forma ca state nationale moderne.
Urmarea este decaderea structurilor statale si disparitia monopolului de forta detinut de stat, cu consecinte periculoase si pentru vecini si comunitatea statala in ansamblul sau.
Un alt simptom al suprasolicitarii statului il constitue pervertirea structurilor statale, prin aparitia unor regimuri care nu urmaresc decat mentinerea la putere si prosperitatea economica a liderilor.
In fata acestor realitati, Hanns W Maull enunta strategiile posibile de salvare pe care statele le au la indemana : retragerea, cooperarea, unificarea cu alte state.
In prezent, pentru a treia oara in istoria contemporana, S.U.A. isi revendica vocatia instaurarii unei noi ordini mondiale. In prezent pare a fi mai aproape ca oricand de realizarea telului, chiar daca unele dintre mijloacele utilizate par a fi imprumutate din arsenalul celor care, mai bine de o jumatate de secol, au comunizat o parte de lume , sub forma “sistemlui mondial socialist”.
Autorul american si analistul politic William Pfaff, spune ca : ”[…] nu exista nici un dubiu asupra faptului ca Statele Unite ale Americii sunt primul stat protomondial, care dispun de capacitatea de a prelua conducerea unei versiuni mondiale a imperiului universal, un imperiu aparut spontan si a carui membri se supun de buna voie autoritatii sale”.
Ignacio Ramonet, autorul “Geopoliticii haosului” si editorialist la “Le monde diplomatique”, vede partea tragica a realitatii exprimate pe Pfaff, in sensul ca vremea drepturilor omului a trecut, iar opozantii si disidentii ordinii anuntate vor fi combatuti economic, politic si militar. Nu-i lipsesc nici argumentele, in acest sens.[6]
Putem sa nu ne intrebam: “Ce va insemna si care ar putea fi consecintele globalizarii asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ?”, “Globalizarea va atenua si inlatuara sau, dimpotriva, accentua amenintarile la adresa acestora ? “Cine va fi garantul drepturilor si libertatilor fundamentale in statul global”?
De ce este nevoie de identificarea acestor noi probleme ?
Fiindca, in opinia noastra, in ecuatia binomica a securitatii principala poblema este echilibrarea permanenta a relatiei dintre stat si cetatean, prin asigurarea, de catre primul, in virtutea clauzelor “contractului social” a conditiilor si egalitatii de sanse necesare“propasirii materiale si spiritual”a celui de-al doilea, “garantandu-i drepturile si libertatile” .
Prosperitatea materiala si spiriuala sunt cerinte fundamenale de securitate, consacrate in cazul nostru de pricipiile Constitutiei si juramantul Presedintelui Romaniei . Cine va garanta intr-o societate globalizata aceste cerinte de securitate ?
Ce transformari se vor produce in viitor in continutul valorilor si atributelor fundamentale de securitate ale statelor nationale ?
Potrivit unui studiu al profesorului Hanns W. Maull la Universitatea din Trier, principalele evolutii si tendinte de dezvoltare, cu care se vor confrunta inevitabil si politicile de securitate, sunt :revolutia demografica, inceputa in urma cu 150 de ani si l carei apogeueste asteptat la jumatatea secolului; consolidarea retelelor economiei unificate care vor atrage in plasa lor tot mai densa si mai extinsa economiile, societatile si culturile nationale, in cadrul unor relatii de interschimbabilitate cu o marja tot mai stransa; mondializarea stiintei, a fluxurilor comerciale si financiare; globalizarea mass- media,a turismului si miscarilor de migratie; frictiunile dintre culturi si problemele globale; suprasolicitarea mediului; internationalizarea crimninalitatii.[7]
Toate statele sunt declarativ interesate, in cel mai inalt grad, de securitatea lor nationala, in care scop aloca resurse finaciare considerabile, practica spionajul global si creaza sisteme contrainformative sofistificate pentru protectia deciziilor strategice, apararea impotriva spionajului si a altor forme de subversiune.
In ultimele decenii, accelerat in ultimii ani, lumea s-a schimbat revolutionar. Intotdeauna, transformarile radicale induc si procese cu o accentuata tendinta de autonomizare si institutionalizare in sine, care se contrapun rolului statelor, ca actori traditionali ai vietii internationale si tind sa se substitue, pana la eliminare, deciziilor guvernelor nationale. In spatele acestor procese , exprimate prin globalizare si informationalizare sunt, totusi , niste oameni si interesele lor. Cine sunt ei si incotro vor sa duca lumea ?
Dacă in secolul trecut statele puteau fi considerate actorii reali ai sistemului internaţional, in prezent ar fi nerealist să fie ignoraţi numerosi alti actori, care nu sunt doar organizaţiile interguvernamentale dar şi ONG-urile, întreprinderile transnaţionale, cluburi de reflexie sau grupuri de presiune.
Într-un context caracterizat de numeroşi factori de risc, este previzionată, pe de o parte, multiplicarea entităţilor statale, circa 300 până în 2050, iar pe de altă parte, statul, singura şi cea mai importantă formă de organizare politică, economicăşi de securitate, se va confrunta cu o serie de provocări în ceea ce priveşte rolul său efectiv de guvernare.
Carateristicile transfrontaliere ale proceselor globalizante , in absenta unor mecanisme suprastatale adecvate de planificare, control si reglare, imprima lumii directii aleatorii, gresite si periculoase.
Grija pentru decaderea rolului Organizatiei Natiunilor Unite, concomitent cu eforturile obstinante de a-i contrapune regionalizarile economice cu liant ideologic spiritual si identitar, au nascut nu numai noi rivalitati si competitii, ci au trasat noi si periculoase frontiere ale confruntarii.
Lumea pare a se afla in stadiul in care, statul inainte de disparitie, transfera unele din atributiile sale viitoarelor structuri globale.
Secolul de care ne-am despartit a fost pus sub eticheta “cel mai violent din istorie”. Probabil ca secventa temporala unitara din istoria erei crestine, fara a depasi violenta cumulata ca sursa de energie a istoriei universale.
Secolul in care ne aflam a debutat , chiar din primul sau an, cu o revenire consternanta , la scara planetara, a violentei in forme apocaliptice , avand ca tinta inegalabila superputere mondiala, castigatoarea de necontestat a Razboiului Rece.
In replica, Statele Unite ale Americii , sub deziva “Cine nu este cu noi este impotriva noastra”, a impus mobilizarea celei mai largi coalitii internationale intr-un razboi cu inamic nevazut, fara armate si pozitii de lupta. Un astfel de inamic este pretutindeni si permanent.
Concluzia impune problematizarea situatiei. Cum , de unde a aparut si ce urmareste acest inamic ? Ce raspunsuri dau fiecare dintre parti, ce spun analizele stiintifice prezumate obiective , ce spun, dar si ce atitudine adopta serviciile de informatii pentru securitatea natiunilor, toate, de jure, membre egale ale comunitatii mondiale ?
O data de calendar, 11 septembrie 2001, a fost invocata drept borna de hotar in istoria lumii , cu consecinte prelungite si in cel de al doilea deceniu de la evenimente.
A trecut, totusi, destula vreme ca sa putem avea parte si de judecati lucide si de alte adevaruri, caci este o axioma ca cea mare parte din informatiile oficiale ale unui moment dat, supuse judecatii posteritatii reflecta o alta realitate.
Lui Andre Malraux i-a fost atribuit aforismul : “Secolul XXI va fi religios sau nu va exista deloc “. Unii spun ca au fost de fata cand Malraux a emis sentinta, altii spun ca suntem in fata unui text apocrif. Adica fals. In realitate, Malraux nu ar fi spus “religios”, ci “mistic”, ceea ce este cu totul altceva , in sensul ca daca omenirea nu-si va regasi elanul inceputului inteligentei pe pamant, va ramane fara gandire.
Mileniul al treilea a inceput cu evenimente care au scos ostenativ in evidenta linia de demarcatie dintre marile religii monoteiste si mai putina gandire din partea principalilor actori implicati.
Natura violenta a competitiei pentru acumularea de bogatii si suprematie mondiala nu s-a schimbat. Ea a fost disimulata, cand intr-o continua lupta pentru supravietuire, cand in cooperare si coexistenta pasnica internationala, cand intr-o noua ordine mondiala, cea a societatii informationale globalizate. Au alternat doar diferitele fatete ale violentei, gestiunea formelor, mijloacelor si metodelor de administrare. S-au mai schimbat, dar nu semnificativ, actorii si aliantele. Transformari radicale, neindoielnic au avut loc in natura insasi a noilor razboaie.
Anticipand evenimentele, serviciile de informatii pentru securitate isi pregatesc capacitatile de reactie
Comunitatea informativa a Statelor Unite ale Americii cunoaste , de la inceputul noului secol, o ampla si prounda reforma conceptuala si structural-organizatorica. Filosofia acestei reforme este una cat se poate de pragmatica si, in acelasi timp, specifica exceptionalismului american : “Ceea ce investeste astazi natiunea noastra in dezvoltarea surselor, in noile metode de culegere a informatiilor, in angajarea noilor analisti si in instruirea lor poate reprezenta maine diferenta dintre succes si dezastru, inbtre viata si moarte, nu numai pentru cei implicati in activitati informative, ci pentru intreaga natiune”[8]
A investi in serviciile de informatii, inseamna a sti sa alegi intre viata si moarte. Aceasta afirmatie, atentie, a fost facuta nu la apogeul Razboiului Rece, ci la un deceniu dupa si cu doi ani inaintea atentatelor de la 11 septembrie 2001.
Dezvoltarile capacitatilor informative secrete ale S.U.A. vizeaza cu preponderenta pregatirea operatiunilor militare la scara globala. Noua configuratie a sistemului informativ militar dubleaza ansamblul comunitatii de informatii a S.U. A.
Potrivit oficialilor americani, Pentagonul va trimite sute de noi spioni înîntreaga lume, ca parte a unui plan ambiţios de a crea o reţea de spionaj capabilăsă rivalizeze ca mărime cu cea a CIA. Proiectul are ca obiectiv transformarea Agenţiei de Informaţii a Departamentului Apărării – DIA într-un serviciu axat pe ameninţările emergente, care săîşi armonizeze într-o mai mare măsurăactivitatea cu cea a CIA şi a unităţilor militare de comando.[9]
Oficialii americani au precizat căprintre priorităţile D.I.A. se numărăgrupările militante islamiste din Africa, transferurile de arme derulate de Coreea de Nord şi Iran, precum şi modernizarea militarăa Chinei.
Mai aproape de noi, Franta vine si ea sa confirme ca:”Ignorand istoria serviciilor serviciilor speciale (…) nimeni nu poate tinde spre eficienta”(11) In cazul Frantei, recursul la istorie nu este intamplator, deoarece invatamintele acesteia au fost de mai multe ori ignorate, iar Franta a avut numai de pierdut.
Razboiul din Golf a determinat Franta, incepand cu anii’90 sa-si dezvolte sistemul informativ secret , deoarece a identificat in noul mediu international de securitate mai multe oportunitati, de la care nu se voia exclusa.
Argumentele franceze pentru o comunitate de informatii mai performanta, dupa Razboiul Rece, au fost in principal: necesitatea de a cunoaste tot ceea ce inafara granitelor poate ameninta economia si securitatea Frantei si vointa Frantei de a interveni, in cadrul Natiunilor Unite, chiar si a Europei, pentru a se impune respectatrea, chiar pe calea armelor, a demnitatii omului sau pentru a riposta intentiilor instigatorilor la razboi.
Cele doua directii de actiune ale comunitatii informative franceze sustin , pe mai departe, conceptia spionajului strategic (total), fara vreo discriminare ori omisiune de tinte si spatii geografice , pun economia pe prim planul intereselor de securitate si, exprima vocatia Frantei de lider mondial, afirmand, asemenea Statelor Unite ale Americii, ca isi pune sistemul informativ secret in slujba impunerii, la nevoie, cu forta, a respectarii drepturilor omului sau a pacii, fiind dispusa sa riposteze chiar si numai intentiilor instigatorilor la razboi.
Noul organism de spionaj militar al Frantei include mai multe structuri corespondente la dezvoltarile fara precedent ale comunitatii informatiilor militare americane.
Concomitent, au fost infiintate cinci structuri speciale de combatere a criminalitatii in domeniile : tehnologiei informatiei si comunicatiilor, afacerilor cu armament, informatii si anchete vamale, afaceri strategice si prevenirii coruptiei.
Culegerea informatiilor din comunicatii, potrivit Registrului de interceptari al Serviciului de Securitate si Ordine Publica , indica un numar de 100.000 de persoane a caror convorbiri sau corespondenta au fost controlate. Retine atentia si faptul ca peste 80 la suta din personalul serviciului mentionat isi desfasoara activitatea sub acoperire in medii inchise, inclusiv reuniuni sindicale, politice ori religioase.
Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord a amendat legile serviciilor din 1989, de altfel primele din istoria seculara a acestora, a emis o lege speciala pentru informatiile externe si a scos la lumina ( prin legalizare ori constituire de facto ) noi structuri de informatii, precum si un mecanism complex de integrare si coordonare a acestora. Nu mai putin de sapte organisme de coordonare si control .
Recent au devenit cunoscute planurile Guvernului britanic de a monitoriza activitatea pe Internet a tuturor cetăţenilor şi telefoanelor mobile, iar Universitatea Cambridge este pe cale sa devina din nou, ccea ce a mai fost in istoria ei pentru sistemul britanicde spionaj.
Reforma uriasului aparat informativ secret mostenit de Federatia Rusa a fost o elocventa si maiastra miscare de pastrare a fortei si traditiilor structurii predecesoare.
Descentralizarea aparenta a fost complinita de o foarte stransa coordonare prezidentiala, iar veterani ai serviciilor au primit posturi cheie in administratie, cei mai norocosi fiind distribuiti in roluri importante de capitalisti autohtoni, ori de export.
In ce priveste Republica Federala Germania, trebuie observata aparitia, dupa modelul american, a noilor servicii de informatii militare ale armelor, dar despre care nu s-au oferit, inca, suficiente date.
In flancul de sud-est, in ultimii doi ani (2011-2012 ) este observata o efervescenta a serviciilor de informatii ale Turciei, pe fondul evenimentelor regionale, dar si al anihilarii mai multor conspiratii ale unor generali si ofiteri superiori , ccea a impus si o tot mai evidenta afirmare a suprematiei a Organizatiei Nationale pentru Informatii ( M.I.T.) in raport cu serviciile militare si ale politiei.
In alte imprejurari , cand se incheiau marile confruntarimondiale, rolul serviciilor de informatii pentru securitate era considerabil diminuat. Dupa incheierea Razboiului Rece, pentru prima oara in istorie serviciile de informatii pentru securitate nu numai ca nu si-au diminuat activitatea, ci, dimpotriva s-au pregatit pentru roluri si misiuni la scara planetara. Nu este suficient sa vedem acest lucru. Trebuie sa stim si de ce, fiindca planeta are si asa destule alte carteluri transnationale, unele de factura criminala, care se comporta ca niste guverne mondiale nevazute. Nici una dintre comunitatile de informatii secrete mentionate nu s-au reorganizat si intarit in scopuri statice defensive, ci pentru razboaie aeropurtate in oricare zona a globului si, de asemenea, pentru suprematie in spatiul circumterestru.
Serviciile secrete actori ai relatiilor internationale
Pentru prima data in istorie, in februarie 2003, seful unui serviciu de informatii, la momentul dat si directorul Comunitatii Informative a Statelor unite ale Americii, a participat la lucrarile Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite, in calitate de membru al delegatiei oficiale condusr de presedintele George W. Bush. Scopul prezentei neobisnunite era prezentarea unui dosar care sa sustina interventia militara in Irak.
Anterior agentiile de spionaj americane au fost acuzate de interceptarea comunicatiilor unor membri ai Consiliului de Securitate, chiar in speta respectiva.
Cu trei ani mai inainte, aliati europeni ai S.U.A. au anchetat scandalul “Echelon”al interceptarii comunicatiilor guvernelor occidentale nesigure, intre care nu putea lipsi cele ale Frantei, Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei, ale unor tari nordice…
In aceeasi perioada, “Institutul pentru Informatii si Operatiuni Speciale”cu acronimul MOSSAD a pus pe masa guvernului de la Ankara dosarul cu concluziile interceptarilor de la Comisia Europeana, pentru a sti cum sa-si sustina candidatura la Uniunea Europeana.
Motivul pentru care intre serviciile secrete si clasa politica au intervenit relatii mult mai deschise este exprimat de George J. Tenet in termenii:“Serviciile de informatii ale S.U.A, transmmit liderilor nationali discernamatul si flexibilitatea de care au nevoie pentru a fructifica oportunitatile de care dispunem (…)Noi largim gama optiunilor factorilor de decizie si ii ajutam sa solutioneze dilemele dificile cu care se confrunta” [10]
De la Pearl Harbour la Operatiunea “Gemenii”
Ziua de 1martie 2003, cand si-a inceput oficial activitatea nou creatul Departament de Securitate Interna , a fost declarata de presedintele George W. Bush drept istorica pentru Guvern si Statele Unite ale Americii. Ce s-a intamplat, de fapt, in ziua respectiva ? Peste 20 de agentii federale , cu cca. 170.000 de angajati, au creat un sistem integrat de securitate “mult mai unit, eficient si organizat pentru a se putea raspunde amenintarilor teroriste “.[11]
Pentru ca ziua de 1 martie 2003 sa devina istorica, a fost nevoie de repetarea experientei Pearl Harbour-ului in varianta Operatiunii “Gemenii”. Dupa cum vom vedea, intre cele doua evenimente exista similitudini , unele de sablon.
Despre ambele surprize strategice s-a spus ca au reprezentat cele mai mari esecuri, fiecare in secolul sau, din istoria culegerii de informatii.
Dupa patru decenii, despre atacul japonez de la Pearl Harbour avea sa se spuna :”Japonezii au distrus mult armament greu invechit. Intr-un fel, ei ne-au facut un serviciu”. [12]
Istoria a contrazis esecul sistemului informativ american in cazul atacului din 7 decembrie 1941 asupra bazei navale americane de la Pearl Harbour.
Ernest Hemingway, in calitate de colaborator al Serviciului de Informatii Navale a indeplinit o misiume informativa in Extremul Orient, pentru evaluarea intentiilor Japoniei. Daca Richard Sorge a transmis lui Stalin ca Japonia nu va ataca Uniunea Sovietica in Extremul Orient, in schimb, Hemingway a transmis la Washington ca Japonia va ataca S.U.A. , fiind decorat cu Steaua de bronz pentru merite nespecificate.
Anchete paralele independente contrazic esecul sistemului informativ american in cazul Operatiunii “Gemenii”, dar confirma probleme in sistemul deciziilor politice.
Agentii de teren ai F.B.I. au colectat si raportat suficiente informatii care impunea concluzia realitatii si iminentei unui eveniment de natura celui consumat la 11 septembrie 2001.
Ceea ce pune,deja, probleme de alta natura tine de atitudinea autoritatilor sub mandatul presedintelui anterior. In decembrie 2000, oficiali ai F.B.I. au impiedicat anchetarea unui terorist , francez marocan, care era intre cei care au actionat in septembrie 2001 si a fost inculpat pentru complot in vederea organizarii de acte teroriste in Statele Unite.
Lantul slabiciunilor, daca au fost cu adevarat slabiciuni, nu se incheie cu aceste detalii ale erorilor operationale. Inalti oficiali americani, inclusiv din administratia democrata sunt aratati ca nu s-au ocupat de gestionarea amenintarilor asupra carora au fost avertizati.
Catre finalul mandatului presedintelului Clinton, consilierul acestuia pentru securitate nationala, Sandy Berger, devenise extrem de preocupat de temerile unui atac asupra S.U.A.
George W. Bush , in campania sa electorala, avea si el asemenea premonitii. In fine, odata instalat la Casa Alba, pe 26 ianuarie 2001, primeste primul raport care arata ca autoritatile credeau ca au dovezi clare privind implicarea ”Al- Qaeda”in atentatele anterioare.
Un dosar al strategiei de lupta impotriva retelei teroriste “Al-Qaeda” avea sa treaca prin verigile birocratiei si sa tot fie amanat “din lipsa de timp”. Ultimele nivele de temporizare au fost la Departamentul de Stat si de aici catre presedinte. Secretarul de stat, Condolenzza Rice nu a avut timp, vreo doua luni. Presedintele Bush a primit documentul, pe data de 10 septembrie 2001, dar ca o ironie suprema, nici el nu avut timp sa-l semneze. Si daca avea ? !
Dupa 7 decembrie 1941, natiunea americana a fost convinsa ca trebuie sa intre in razboi, iar presedintele Roosevelt i-a dat adverasului sau politic, altminteri un bun prieten al sau, William Donovan intreaga putere necesara edificarii sistemului informativ national, sub denumirea de Oficiul Serviciilor Strategice. Oficiul integra un numar de opt agentii guvernamental
Ca intr-o repetitie a istoriei, dupa sase decenii, tot in urma unei “surprize strategice”, Operatiunea “Gemenii”, un alt presedinte al S.U.A., a dat tot unui prieten al sau, Tom Ridge, raspunderea colosala a salvarii Americii de terorism, numindu-l la conducerea “Departamentului Securitatii Patriei”. Cu acest prilej s-a spus: ”Am creat acest Departament al Cabinetului in timp de razboi. Fiecare persoana din cadrul Departamentului Securitatii Patriei joaca un rol important in castigarea primului razboi din secolul XXI”.[13]
Directiva de actiune a Departamentului Securitatii Patriei a fost rezumata de G.W. Bush in : “Am pornit la vanatoare!”
Directiva de actiune a S.O.E., data de Churchill in 1941 era de trei cuvinte :”Dati foc Europei !”
Ce a insemnat si ce consecinte a produs ordinul de misiune dat de Churchill stiu doar cei ce s-au ocupat de cercetarea istorica obiectiva a faptelor de arme ale S.O.E.
Ce a insemnat vanatoarea lui Bush a cam inceput sa se afle. Inainte ca Bush sa-si fi incheiat chiar primul mandat , directorul C.I.A. , George Tenet l-a parasit deziluzionat, in vara anului 2004, iar la cateva luni dupa inceperea celui de al doilea mandat, in aprilie 2005 , motive de onoare si demnitate l-au determinat si pe secretarul de stat Colin Powell sa se retraga. Ambii au fost folositi in furnizarea argumentelor de invadare a Irakului. Si unul si altul au realizat erorile pe care le-au acceptat sa le prezinte lumii ca motive rezonabile ale unui “casus belli”.
Poate ca altfel puteau fi intelese lucrurile, daca presedintele Bush nu recurgea la minciuna, declarand ca America nu are interese economice in Irak, ca doreste doar dezarmarea acestei tari si inlaturarea lui Saddam Hussein. Mai mult, Consiliul de Securitate al O.N.U. a fost somat sa actioneze solidar, ca altfel va deveni de neluat in seama.
Noile razboaie si revolutii “democratice” – operatiuni acoperite ale noului imperialism si recolonizarii
Portavocea adevarului acestui enunt a fost, cu anticipatie, Henry Kissinger, cand a spus:”Lucrurile sunt destul de simple: democratiile industrializate nu pot ingadui ca accesul la petrolul din Golful Persic sa le fie refuzat sau ca zona sa fie dominata de o tara sau de un grup de tari ostile fata de bunastarea lor.”[14]
Precizarea lui Kissinger pune intr-o alta lumina si Razboiul Golfului din 1991, a carui miza a fost crearea capetelor de pod americane din Kuweit si Arabia Saudita, in vederea expansiunii ulterioare in Irak , cu urmatoarea tinta Iranul.
Pana la un moment dat Iranul era axul politicii americane de securitate din Golful Persic. Inlaturarea sahinsahului Reza Pawlahi Ariamer si instaturarea regimului teocratic fundamentalist a fost unul dintre esecurile rasunatoare ale C.I.A.
Dupa ce Iranul s-a transformat intr-o amenintare, noua axa de securitate a S.U.A in zona a devenit Irakul, sustinut in razboiul impotriva Iranului. Defectiunea lui Sadam Hussein din tabara americana, dupa cca. 30 de ani de cochetarie cu C.I.A. a fost un alt esec. Intr-un fel, marea coalitie antiterorista si invadarea Irakului, s-ar putea sa consemneze vreun istoric malitios, nu a fost decat o vanatoare, o potera la care au subscris peste 90 de state , pentru a pedepsi tradarea unui fost agent de rang inalt al C.I.A.
Concluzia care se impune este ca asa zisul esecul sistematic al sistemului informativ secret al S.U.A. in evaluarea problemelor Orientului Mijlociu a condus la stari de criza, pe care cei doi presedinti texani [tatal si fiul], strans legati de cartelul american al petrolului, le-au apreciat ca nu pot fi solutionate fara razboi. Orice razboi, pana sa instituie ordinea invingatorului, creaza si lasa in urma sa multa dezordine. Intr-o lume a interdependentelor, comunicarea fara frontiere face ca dezordinea sa se universalizeze.
Razboaiele din Golf precedente ale “primaverii arabe”
Profeticul Henry Kissinger a vazut in razboaiele din zona Golfului Persic inceputul unei noi ordini internationale.
Scepticul Josua Muravichik, expert al Institutului S.U.A. pentru politici publice, vine si avertizeaza , ca intrat intr-un rol, ca lumea araba nu este democratica, deci despre ce noua ordine mondiala ar putea fi vorba ?! Si continua: “(…)din Maroc pana in Golful Persic, guvernele nu sunt nici legitime, nici democratice. Altfel spus, nu-si gasesc locul in secolul XXI (…)” [15]
Dupa un deceniu, fata unei insemnate parti a lumii arabe s-a schimbat. In numai cateva luni , revoltele au cuprins Tunisia, Egiptul , Libia, Siria, Yemenul si Bahreimul. In primele trei tari, longevivii conducatori autoritari au fost inlaturati.
In cazul Libiei a fost nevoie si de o operatiune militara aeriana a N.A.T.O. In calitate de prima tara europeana implicata in inlaturarea lui Gadhafi, Franta si-a adjudecat 35 la suta din petrolul libian.
In nici una din tarile cuprise de revoltele “primaverii arabe”, “vox populi”nu a revendicat democratia, ci hrana, imbracaminte si un acoperis.
Noii conducatori, adusi pe valurile revoltelor declansate informational, nu au vreo vocatie democratica, fiindca in lumea araba nu exista o elita capabila sa inteleaga imperativele conceptuale si aplicative ale democratiei. Lumea araba nu are memoria democratiei, ci doar experienta familiilor, triburilor, clanurilor, partidelor unice, a liderului paternalist investit cu atribute cvasi-divine, a confesiunilor sau sectelor domnitoare sustinute de institutiile unui stat concentrationar si politienesc.[16]
In universul “primaverii arabe “este riscant a vorbi despre existenta unei elite politice beneficiara a unei culturi serioase a ideilor democratice. In lumea araba vor putea functiona guverne si institutii tehocrate perfecte, dar aceasta nu va produce si lideri politici imuni la cultul maladiv al personalitatii si la conceptul de “putere pe viata”.
Cei care au pus in miscare roata istoriei in lumea araba vor constata eroarea savarsita numai cand nu se va mai putea iesi din impasul creat de razboiul dintre cele trei alternative democratice : “democratia preambalata occidental”,“democratia islamica iraniana” si “democratia urnelor supusa dreptului canonic islamic a Fratilor Musulmani”.[17]
Comunicare la Conferința Internațională POLITICĂ. DIPLOMAȚIE. CULTURĂ
Craiova, 10-13 aprilie 2013
Note
1] Anders Wijkman & Johan Rockstrom„Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei” , Compania, Bucuresti, 2013
[2] Bill Clinton , Discurs la Conferinta Partidului Laburist, Winter Gardens Blackpool, 02 oct .2002 [ Conferinta, Clinton, Bill, Arkansas C.L.P. ]
[3]Hanns W. Maull, ’Care este viitorul statului national”, in revista “Deutschland” , Apud Lumea Magazin,nr.4/2000 ]
[4] Dany-Robert Dufour, Noua conditie umana. Spaimele individului-subiect.
[5] Pierre Bourdieu & Lod’c Wacquant, “Noul limbaj global”, “Le monde diplomatique”
[6] Ignacio Ramonet, Brutalitatea mondializarii, “Le monde diplomatique”
[7] Hanns W. Maull, op.cit [9] George Tenet, Discurs la Georgetown University, 18 oct. 1999
[8] Greg Miller. “Agenţia de Informaţii a Departamentului Apărării din SUA va trimite sute de noi spioni peste hotare”, “The Washington Post”- 02.12.2012
[9 ColonelPaulPaillole , presedintele Asociatiei fostilor membri ai srviciilor special din Ministerul Apararii Nationale, Prefata la Roger Falligot& Remy Kaufer, “Istoria mondiala a spionajului”, Ed. Nemira, Bucuresti, 2002
[10] George J. Tenet, Idem
[11] Bush, G.W. Discurs la inceperea activitatii Departamentului Securitatii Interne, C.N.N. , 28 februarie 2003
[12] Prangle, Gordon W , At Down We Slept, New York, Penguin Books, 1982, p. 787
[13] Bush, G.W., Idem
[14] Kissinger, Henry, “Are nevoie America de o politica externa ?”- Catre diplomatia secolului XXI, Ed. Incitatus, 2003
[15] Chican, Dumitru, “Primavara araba sau Chipurile lui Ianus, Ed. Proema, Baia Mare, 2011
[16] Idem
[17] Chican, Dumitru, op.cit