Site icon gandeste.org

Senzaţional! Nu rataţi dezvăluirile incendiare din 7 decembrie!

Pe mine una, mă interesează mai puţin ziua de 6 decembrie. Până la urmă, ce se întâmplă: alegem preşedintele. Am făcut-o şi acum cinci ani, o vom face şi peste alţi cinci. Eu aştept cu sufletul la gură ziua de 7 decembrie.

Nu pentru că aflăm cine ajunge la Cotroceni – vom avea deja un indiciu în noaptea asta – ci pentru că luni va fi ziua marilor dezvăluiri. În toată campania asta, de câte ori am încercat să găsesc explicaţii pentru acţiuni politice inexplicabile, mi se şoptea conspirativ: “Vorbim pe 7”. Am făcut deci o listă cu întrebări la care, în naivitatea mea, aştept să primesc răspuns astăzi:

• Ce relaţii au avut Traian Băsescu şi Sorin Ovidiu Vântu în timpul acestui mandat prezidenţial? (SOV a promis o conferinţă de presă cu lămuriri despre caracatiţa politico-economică)

• De ce s-a bâlbâit Mircea Geoană când a fost întrebat ce a căutat miercuri seara acasă la Vântu? (Fusese informat că există poze, dar n-a fost capabil de un răspuns coerent la confruntarea prezidenţiabililor de joi seara)

• Cum de a fost luat pe nepregătite Băsescu atunci când a văzut filmuţelul cu incidentul de la Ploieşti? (Lideri ai PD-L spun că se ştia cu cel puţin trei zile înainte că există o asemenea casetă şi că preşedintele a părut năucit pentru că era cea mai bună strategie – “Mogulii m-au lucrat din nou!” -, neexistând vreo scuză credibilă)

• Ce amestec a avut Dinu Patriciu în formarea noii alianţe PSD – PNL şi când au bătut de fapt palma Geoană şi Crin Antonescu? (Sunt informaţii că înţelegerea pentru susţinerea în turul al doilea exista cu o lună înainte de primul tur)

• Cum arată lista Guvernului Iohannis? (A fost deja stabilită componenţa noului Executiv, dar e ţinută sub cheie, în seifurile lui Geoană, Antonescu şi Iohannis)

• Care a fost rolul consultantului Tal Silberstein în campania prezidenţială a lui Băsescu? (Fostul consultant al lui Călin Popescu-Tăriceanu făcea încă din iunie analize şi strategii politice pentru şeful statului, dar colaborarea cu el a fost virulent negată de consilierii prezidenţiali).

Liliana RUSE
sursa: gandul.info

Exit mobile version