Invulnerabili. Puternici. Flanare spre nemurire. Îi vedem trăind acest sentiment şi atunci când îşi prind mâinile în cătuşele circumstanţelor juridice. Au siguranţa unei certitudini pentru care muritorii nu au retina suficient de puternică pentru a-i prinde conţinutul la vreme. Au siguranţa supremaţiei asupra circumstanţelor, care, simbolic, reuşesc să încătuşeze. Supremaţie dobândită prin moştenire iar aceasta din urmă este legitimată de naşterea în cartierul Roşu al Puterii.
Au sentimentul invulnerabilităţii. Ştiu că nu li se poate întâmpla nimic rău şi plătesc bine pentru confortul acestei neîntâmplări. Iar această realitate nu este hrănită de o Românie contemporană măcinată de tabere transpartinice ale căror jocuri de zei strălucesc deasupra privirii muritorilor.
România aşa s-a născut iar formatarea ei în modernitate a menţinut apetenţa medievală pentru apanaje. Un epigramist din 1876 scria astfel despre respectarea legii în România domnitorului Carol I:
„Avocaţi/ Cu voce mare,/ Procurori şi magistraţi;/ Deputaţi/ De prin cămară/ Şi miniştri învăţaţi/ Strigă toţi cât le ia gura/ Că românii sunt egali/ Şi cu’o lege, dată dura,/ Apără pe criminali!/ Când vr’o crimă se comite/ Şi’i pofteşti la puşcării,/ N’ar fi rău să se invite/ Şi aceşti domni cu teorii/ Cel bogat merge’ndelete/ Sau în birjă tolănit;/ Cel sărac în baionete/ Sau în dubă ghemuit./ Cel bogat şi cu favori/ Bea, mănâncă îngâmfat;/ Cel sărac, lipsit de soare/ E bătut şi maltrat./ La bogat cuţitul taie:are vinu şi servitor;/ La sărac un strat de paie,/ Apă veche’ntr-un urcior!/ Cel bogat, lăsat în pace,/ doarme bine, stă pe puf:/ cel sărac în umbră zace,/ Iarna’n ger, vara’n zăduf./ După legi:egalitate!/ După fapte: Strâmbătate!” (Ghimpele, 1876)
Invulnerabilii la care privim uimiţi, cu fiecare zi de arestări şi denunţuri, îi asociem unei confruntări celeste între titani ai puterii precum vechii greci îşi închipuiau teribile răzbunări între titani şi zei pentru a stăpâni viaţa celor de dedesubt. România polarizată cunoaşte această nefericită realitate mitologică. Cei care se prăbuşesc din înălţimi, titani sau zei, îi vedem în umanitarea lor deplină atunci când pierd confruntarea şi ajung cu picioarele pe pământul de unde au plecat.
Polarizarea este sufocantă. Distruge respirarea oricărui orizont de aşteptare iar aceia care-l caută părăsesc orice urmă de încredere în propriile forţe de a rezista. Însă, din aceleaşi înălţimi ale puterii, un alt Zeu, din alte timpuri, ne-a lăsat cel mai bun sfat pentru a rezista în faţa celor răi, din cauza puterii pentru care se războiesc continuu: încercaţi pe cât este cu putinţă, pentru tot restul zilelor, să nu semănaţi cu ei.
Va fi o schimbare de atitudine care-i va speria iar sentimentul de invulnerabilitate, clădit pe frica noastră faţă de ei, va dispărea în eter. Căci în fond asta şi este invulnerabilitatea lor. Eter! Un flux de forţe manipulate în favoarea unora prin dezbinarea conştiinţelor şi păstrarea lor în sclavia ignoranţei şi a spaimei.
Autor: Adrian Majuru
Sursa: Cotidianul