Site icon gandeste.org

Senatorul PSD Liviu Pop: ” Cineva trebuie să înceapă să afle adevărul, până la urmă!”

Senatorul PSD Liviu Pop vine cu explicații, după ce social – democrații au anunțat constituirea unei comisii de anchetă privind fraudarea alegerilor europarlamentare, după ce în spațiul public au apărut mai multe informații în acest sens.



“Rep.: De ce e nevoie de o comisie parlamentară de anchetă privind posibila fraudare a alegerilor europene?

Liviu Pop: Cineva trebuie să înceapă să afle adevărul, până la urmă. Când am făcut acea comisie parlamentară, am descoperit de protocoalele SRI-ului. Acum, în spațiul public circulă, am văzut un proces verbal, nu am văzut pe nimeni din partea Autorității Electorale Permanente, nici din partea Biroului Electoral Central să ne spună dacă acel proces verbal într-adevăr este adevărat, adică să avem 1.700 de cetățeni care vin la vot și aceștia să aibă 5.300 de voturi exprimate e strigător la cer în secolul 21 și cu tot sistemul de scanare a actelor de identitate, de verificare și cu toate celelalte.

Rep.: Dar dacă există suspiciuni întemeiate cu privire la o posibilă fraudare a alegerilor europene, nu ar fi trebuit să se sesizeze Poliția și Parchetul?

L.P.: Sunt foarte multe plângeri penale vizavi de ce s-a întâmplat în 26 mai. Cred că aceste plângeri odată finalizate vor aduce un element în plus vizavi de ce s-a întâmplat și dacă s-a întâmplat în străinătate. E bine cu calm și cu înțelepciune să identificăm care au fost acele probleme, să le eliminăm, pe viitor să nu se creeze, iar vinovații să răspundă, dacă sunt acei vinovați.

Rep.: Deci practic, spuneți că Parlamentul dominat de PSD și ALDE ar urma să ancheteze o posibilă fraudă la alegerile organizate tot de PSD și ALDE.

L.P.: Nu am spus că noi anchetăm posibile fraude.

Rep.: Dar ce vreți să anchetați?

L.P.: Noi vrem să știm ce s-a întâmplat în zona aceasta, de ce au fost așa multe cozi. În partea cealaltă, BEC organizează alegerile. Trebuie să vedem care au fost piedicile în calea românilor, pentru a nu-și putea exercita votul și în același timp să identificăm soluții pentru viitor. Votul prin corespondență este o soluție. Am auzit votul anticipat. Vă mărturisesc, noi avem campania electorală stabilită prin lege, cu finalizare în sâmbăta dinaintea votului. Anticipat putem discuta de sâmbătă dimineață, dacă vreți, până duminică seara, adică de două zile sau să ne spună președintele statului, dacă tot le știe pe toate.

”Sunt elemente care nasc întrebări în spațiul public”

Rep.: Revenind la comisia parlamentară de anchetă pe care o dorește PSD. Dacă o înființați, înseamnă că aveți o suspiciune întemeiată de fraudă.

L.P.: V-am spus, din spațiul public am văzut procese verbale care nu sunt în concordanță cu cele scanate și aflate pe site-ul AEP.

Rep.: Dar o comisie parlamentară se înființează doar pe baza unor informații apărute în spațiul public?

L.P.: Un număr foarte mare de voturi pe listele suplimentare, faptul că STS-ul nu a transmis partidelor politice, tuturor partidelor politice cum funcționează soft-ul, care sunt toate detaliile legate de organizarea alegerilor sunt elemente care nasc întrebări în spațiul public și nu cred că o comisie parlamentară trebuie să se înființeze doar dacă există suspiciuni de fraudă. Poate vrem cu toții să aflăm ce s-a întâmplat în fapt în procesul electoral. Poate identificăm mai multe soluții, pentru a nu sta românii la coadă, atunci când votează. Sunt multe elemente, nu numai cele de fraudă.

Rep.: Dar Ministerul de Interne e condus de Carmen Dan, membră PSD, iar cel de Externe, de Teodor Meleșcanu, membru ALDE. Sunt oamenii dvs. din Guvern, dvs. ați organizat acest scrutin.

L.P.: Haideți să-i luăm pe rând, că tot încercăm să spunem că miniștrii sunt de vină. Dacă ambasadorul Marii Britanii a cerut un număr de secții și MAE a aprobat acel număr de secții de votare și oamenii stau la coadă, e vina MAE?

Rep.: Eu vă întrebam cum puteau avea loc nereguli la un scrutin organizat chiar de dvs.? Aveați toate pârghiile.

L.P.: Nu avem toate pârghiile, că nu au partidele politice toate pârghiile”, a declarat Liviu Pop la RFI.

Sursa: Știri pe surse

Exit mobile version