Semnal de alarmă: apariția acestui manual sub forma unui ”Roman de aventuri camuflat” reprezintă un adevărat pericol pentru învățământul românesc de masă!

Știm că e primul de acest fel pe piață, știm că nu prea avem alte opțiuni care să-i egaleze nivelul metodologic… Știm că are o viziune integrată, holistă, știm că au lucrat la el, timp de șapte ani, treizeci de adulți (specialiști în psiho-pedagogie, critici și istorici de artă, filologi, artiști, muzicieni, actori, fizicieni, juriști, teologi, cea mai mare parte a lor doctori în specialitatea pe care o practică) și aproape o mie de copii…

Nemaiputând face nimic, suntem nevoiți să lansăm, așadar, un avertisment:

Dacă toți copiii noștri vor urca treptele, vor parcurge culoarele și vor da de perete porțile însemnate între filele acestei cărți, se va întâmpla inevitabilul: ne vom trezi peste câțiva ani cu câteva generații exclusiv de artiști, în detrimentul altor meserii și formații.

Sau, în cel mai fericit caz, dacă vor alege o muncă normală și reală, utilă societății, arta indusă subversiv în copilărie îi va bântui și o vor practica în timpul liber, cu naturalețe, ca descătușare…

Normal că de aici va decurge panică: ce ne vom face cu atât de mulți oameni liberi?!

Vor dispărea cu desăvârșire atitudini și tipare umane, vom rămâne fără parveniți, fără așteptători, fără ignoranți, fără înfrânți și demotivați, fără inadaptați, nehotărâți, depresivi și neînțeleși, fără inerți, dependenți și ostentativi, vor dispărea impecabilele creiere spălate și apretate, scoase pe bandă de sistemul tolerat în prezent… Multe arii din politică și social vor pierde contemplatori, candidați, susținători, nu vom mai dispune de prețioasele grupuri vulnerabile și manipulabile.

O, da… orele de artă sunt în general ceva mult prea modern și provocator. Niciun sistem conservator care se respectă n-ar trebui să le admită. Pentru că îl pot răsturna.

Luați aminte! Discursul de față e nepermis de puternic, complex și cuceritor. Ni-i va răpi. Își vor urma vocațiile și vor fi autonomi!

Și asta va fi doar începutul.

Va fi dur. Ne va șoca pe mulți dintre noi momentul în care vom vedea că tinerii gândesc. Că ies din stereotipii, că inovează. Că, în loc să asiste, vor acționa. Că știu importanța dialogului, că au impertinența de a expune o opinie proprie. Că ne vor contrazice, că vor săpa după argumente, răspunsuri, soluții care pe noi ne vor da peste cap. Că vor greși, că vor începe de la capăt, învățând din greșeli. Că vor persevera. Că se vor arăta tenace. Sensibili. Inacceptabil de inteligenți.

Ne vor destabiliza o mulțime de alte consecințe: că au curajul de a-și face auzită vocea interioară, de a fi ei înșiși. Că se pot exprima fără bariere printr-o sumedenie de mijloace la care noi nici nu ne-am gândit. Că vor refuza dictatura și că nu se vor conforma. Că ne va fi imposibil să-i controlăm prin ideologii impuse pentru că vor refuza spiritul de turmă. Că li se va părea natural să fie sinceri. Că se vor autoevalua, că vor reflecta la ceea ce fac, că vor investi responsabilitate în actele lor. Că vor alege să observe, să experimenteze, să descopere conexiuni, să interacționeze, să cântărească, să investească spirit în ceea ce fac, să-și asume gesturi și cuvinte. Că vor opera cu abstractul și esteticul cum manipulăm noi bigudiurile, andrelele și telecomanda.

Că vor ști să citească și să ofere respectul, că vor valoriza diversitatea, multiculturalitatea. Că vor remarca, ocroti și pune în lumină frumosul. Că vor conștientiza că, dacă vor schimbarea, trebuie să înceapă cu ei înșiși.

Pregătiți-vă! …Vom trăi clipe dramatice. Ne vor trânti vorbe uluitoare:

Că adevărul nu e relativ.

Că binele îți curge prin vene, dacă-l îl negi, te intoxici.

Că frumosul poate desăvârși lumea.

Că niciun crez nu poate fi formal.

Că atunci când ai ajuns la capătul Universului, dacă nu mai poți întinde mâna înainte, poți întinde inima.

Contrariant. Mai bine nu. Să rămânem în zona de confort.

cu îngrijorare fățișă, consilierii editoriali

P.S.: Prefață către dascăli și părinți

De ce un manual nou?

Să ne gândim la începuturi. La primele momente când pruncul simte nevoia să lase urme plastice pe unde trece. La vârsta primelor grifonaje, mult-încercatele și mult-pedepsitele măzgăleli. La primele interacțiuni voluntare ale micuțului cu lumea. Ne frământă o mulțime de întrebări.
De ce începe astfel? De ce nu e benefic să intervenim corectând sau interzicând?
Va căpăta oare sens cândva, în dezvoltarea copilului meu, etapa aceasta? Va deveni oare el vreodată artist? Va aduce o schimbare în jur? Va face el pe undeva, diferența?
Trebuie să știm că atitudinea noastră acum e cea care va decide evoluția sa ca identitate irepetabilă în lume. Ca dascăli sau ca părinți suntem copleșiți, invizibil, de o responsabilitate, paradoxal puternică și delicată, care ne onorează.
Trebuie să-i fim alături. Să ne informăm perpetuu. Trebuie să știm mereu de ce. Pentru el! Deoarece într-o zi nu vom face față întrebărilor lui. Aceea va fi ziua încununată cu zâmbet și victorie.

De ce? În ochii adultului, copilul pleacă în prima sa călătorie creativă în jurul vârstei de 2-3 ani, de la nonfigurativ (reprezentări cărora adultul nu le poate atribui semnificație, par că nu figurează nimic la prima vedere), pe care, însă, cel mic şi-l asumă, subiectiv, ca pe un tip de „realism” (el e convins de asemănarea cu realitatea). La început, copilul lucrează cu reprezentări mentale, desenează nu ceea ce ”vede” sau ce-i explici, ci ceea ce ”ştie” și aşa ”cum ştie”. De abia după vârsta de 4-5 ani, statistic vorbind, începe să opereze cu imagini create în urma observării.
Pe măsură ce creşte, achiziţionând în planul cunoaşterii, evoluează către o simbolistică proprie, apoi spre reprezentarea cât mai fidelă a realităţii, cu sau fără conotaţii artistice (aceasta depinzând în mod cert de înclinaţiile sale, de educaţia primită în familie sau în instituţia de învăţământ).
Copilul mic creează dezinvolt, fără a conştientiza faptul că lucrările lui ar putea fi „artă”. El pictează, desenează sau modelează pentru bucuria lui şi a celor din jur, creaţiile lui traduc acte de comunicare pe care încă nu le poate redacta în cuvinte şi devin modalitatea lui ludică de a investiga lumea vizibilă, un mod cuceritor de a-şi lua notiţe din realitate.

Scopul creaţiei lui este „frumosul” doar în accepţiunea acestuia ca formă finală apreciată de adultul-ţintă. Din acest motiv, marea majoritate a copiilor artişti sunt frustraţi de la primele încercări de către o atitudine ignorantă a celor din jur care, nefiind specialişti nici în educaţie, nici în psihologie, şi cu atât mai puţin în expresia artelor vizuale, ajung să traumatizeze la nivel afectiv sau mental copilul. Lucrând în sistem, pot admite că au existat generaţii întregi de copii cărora, în loc să le fie stimulată creativitatea, le-a fost inhibată programatic de către manuale de artă şi de către metodologii nepotrivite, (cele din trecut urmăreau mai cu seamă în educaţie obiective politice). Din păcate, cel puţin în câmpul învăţământului preşcolar și al școlii primare, aceste soluții încă nu au fost reconfigurate şi pe piaţa educaţiei la noi, nu s-au formulat alternative conform cu descoperirile în plan pedagogic, psihologic şi estetic care funcţionează de decenii în alte ţări.
Ar trebui să reevaluăm principiile după care îi ghidăm estetic pe copii, să le împărtășim o viziune relaxată, cuceritoare, armonioasă, eliberatoare asemenea unei evadări spirituale, asupra a ceea ce va trebui să realizeze la orele de Arte Vizuale. Sistemul rigid în care sunt ancoraţi ar putea să dispară treptat, principiile crispate din educaţia de masă ar putea să fie înlocuite cu o viziune pozitivă, menită să le valorifice entuziasmul, inteligenţa, forţa de expresie. Prin încurajarea formelor de exprimare plastică, inventivitatea lor poate fi stimulată în toate aspectele vieţii.

De ce arta?

De ce să investim energie într-un domeniu care pentru noi nu echivalează cu succesul, ar întreba unii. Pentru că da, la noi, câmpul artistic în învățământul de masă este încă, pe nedrept, neglijat, încolțit uneori să se rezume la o singură întâlnire pe săptămână.
Arta e, din păcate, asociată cu o activitate superficială, cu nevoia de destindere sau cu divertismentul. Complet fals. Arta nu este o formulă de relaxare, ci însăși chintesența comunicării. La începuturi se identifica ritualului, comunicării cu divinul, cu asumarea și sobrietatea care derivă de aici.
La origine este vehicolul prin care se transmit mesaje și atunci când reușești să te faci înțeles, te eliberezi și de frustrarea lipsei de împărtășire cu celălalt. Detensionarea este o consecință firească, nu un scop.
Prin activitațile creative școlarul învață, prin arta lui copilul transmite, scrie, își notează și reține fragmente din realitate. Își zugrăvește percepția lui asupra a ceea ce a aflat, putem să-i deslușim sentimentele, atitudinea, din eseul plastic pe care ni-l oferă. Are rol proiectiv, se aseamănă unui interviu.
Arta oferă elocvența și eficiența unui concept, soluția unui manifest nonagresiv, prin investirea de gândire în demersul artistic-ludic. Prin modalitatea expresiei artistice putem să modelăm cel mai lesne caracterul copilului, arta fiind mediul ideal prin care reușim să-i transmitem informație și în oricare alt domeniu științific. Prin urmare, ca dascăli, stăm pe o ladă de comori. E indicat s-o deschidem, să le oferim copiilor alternative de comunicare, de investigare, fixare și stocare a conținuturilor învățate.
De aceea se face simţită necesitatea apariţiei atât a unor traduceri, sinteze, cercetări practice amănunţite în domeniu, cât și a manualelor alternative cu o perspectivă proaspătă, viguroasă, pentru acest segment vocațional, deocamdată defavorizat. Din toate aceste considerente, mai mult, a-i pune în brațe cărți-descoperire, cărți-bucurie, de care cel mic să se atașeze, poate fi începutul unei lupte de descătușare sufletească pentru generații întregi.

Fundamente practice și teoretice

Demersurile care au pregătit apariția acestei alternative sunt sprijinite pe un studiu inițial desfășurat în mai multe instituții de învățământ. Am conceput, predat și evaluat fiecare idee alături de mentori dăruiți și colegi pasionați, care m-au susținut și mi-au împărtășit prin experimente comune ideile. Le mulțumesc pe această cale echipelor de copii cu care am avut ocazia să lucrez zi de zi ca profesor sau art-terapist și alături de care am inițiat și verificat diverse strategii de lucru, tehnici și modalități de abordare, înainte să configurez o statistică a posibilităților de exprimare a grupului țință și să propun formula pe scară largă sub forma unui manual.

În ultimii ani mi-am sprijinit munca de cercetare (concepută iniţial experimental şi intuitiv) pe o aprofundare şi o punere în practică a descoperirilor, pe măsură ce acestea se revelau din studiul teoretic.
Pentru a putea să aplic o metodologie testată în practică, am inclus în proiectul de cercetare subiecţi cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani (ante-preşcolari, preşcolari, elevi de şcoală primară), o perioadă de disponibilitate afectivă impresionantă, provenind din diverse zone (rural, urban), de diferite condiţii sociale (inclusiv copii instituţionalizaţi), mai mult sau mai puţin înzestraţi cu abilităţi artistice, însă cu toţii la fel de entuziasmaţi să-şi asume demersul ludic. Astfel, pe parcursul a 15 ani de predare, am întâlnit aproximativ 2000 de copii provenind din instituţii şi medii distincte şi am supus selecţiei, analizei şi evaluării o arhivă valoroasă, conţinând o colecție de peste 10 000 de creații plastice realizate de aceştia, încadrându-se în cel puțin 25 de secţiuni artistice şi tehnici de lucru. Am făcut apel la opera cercetătorilor din psihologie, pedagogie, estetică, istorie şi critică de artă, am sintetizat în căutările mele de-a lungul anilor cele mai reprezentative lucrări publicate în lume și intenționez să aplic principiie moderne însușite în alcătuirea temelor de față.

Psihologii recunosc ocupaţiile perceptive ale minţii şi inventivitatea cu care copilul transformă ceea ce percepe vizual într-un desen sau într-o formă tridimensională și remarcă abilitatea lui de a fundamenta procesul educativ pe percepţie şi creaţie.
S-a observat faptul că imaginile desenate de copiii încadraţi în grupa de vârstă preșcolară sau școlară mică arată foarte asemănător în culturi şi medii distincte şi este relevant de urmărit evoluţia producţiilor lor în plan formal de la nonfigurativ la figurativ.
Interpretarea dusă la extrem a obiectului metamorfozat, din ce în ce mai decorat, amplificat, sofisticat, apare la unii copii ca o stare de transă. Ei se lasă cuceriţi de forma pură, pe care o extind sau o colorează intens, dându-i pe parcurs alte conotaţii decât datele de la care au pornit iniţial. Acesta poate fi şi un prim pas în abstract. Pentru că şi copilul operează în demersul său cu abstracţiunea sau cu convenția. În joaca lor, fără ca nimeni să le sugereze, se prefac, ei se joacă de-a. Folosesc gesturi și mișcări complexe cu unelte imaginare, mimează acțiuni cu personaje care lipsesc, trăiesc emoții puternice legate de timpuri și locuri în care doar s-au transpus mental. Și învață prin joc.
Doar trebuie să le oferim prilej. Și spațiu. Și instrumente. Cartea de față e gândită să devină unul dintre ele. Se vrea a fi un scrânciob-tobogan. Care și leagănă, și lansează.

M-ar bucura să știu că le-ați lecturat, că i-ați ajutat să înțeleagă termenii de specialitate iviți la tot pasul, că v-ați implicat în activitățile creative alături de ei. Că ați realizat cât de important este procesul și că nu v-ați focusat numai pe produs. Că ați colaborat, că le-ați satisfăcut curiozitățile și că, la rugămintea lor, le-ați dat pe mână materiale năstrușnice sau că i-ați plimbat să vizioneze evenimente și expoziții. Așa cresc.

Copilărire plăcută în preajma lor, vă doresc!

Sursa: Cosmina Dragomir