Vraciul FMI a făcut în România o mulţime de vizite. De fiecare dată a prescris tratamente-şoc, amputări de venituri şi de investiţii, tratamente care au stopat dezvoltarea României şi care au mărit decalajele faţă de statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Acum, vraciul FMI publică un raport în care îşi analizează rezultatele politicilor pe care le-a încurajat, dacă nu chiar impus. Unul din aceste rezultate este migraţia românilor şi „furtul de creiere”. Cine este interesat de raportul FMI privind migraţia îl poate consulta aici –http://www.imf.org/external/pubs/ft/sdn/2016/sdn1607.pdf
Eu l-am parcurs cu interes şi am fost uimit de cinismul celor care l-au redactat. Ni se spune că România este una din cele mai afectate ţări din Uniunea Europeană de migraţia forţei de muncă bine pregătite, „skilled labour”. Sunt prezentate grafice care arată interdependenţa clară a migraţiei forţei de muncă de nivelul de salarizare şi de investiţiile pe care statul le face. Adică două din zonele unde vraciul FMI a făcut amputări. Tăierea cu 25% a salariilor tuturor bugetarilor, închiderea spitalelor – două din măsurile pe care guvernul Boc le-a luat la presiunea FMI – au condus la accentuarea fenomenului migraţiei. I-am auzit pe promotorii politicilor FMI servindu-ne şi acum, în guvernarea Cioloş, argumente reciclate din guvernarea Boc. Argumente care nu iau în calcul evidenţe strigătoare la cer: este aproape imposibil să convingi un medic tânăr bun să rămână în România pe un salariu din care nu poate trăi şi care este de 6-7 ori mai mic decât ce ar putea câştiga dacă ar pleca din ţară. Este un adevăr economic de bază care nu s-a schimbat de sute de ani.
Publicam acum mai bine de un an de zile o analiză, pe baza unui editorial scris de unul din cei mai cunoscuţi economişti din Statele Unite, laureat al premiului Nobel, Paul Krugman. Spuneam atunci că majoritatea economiştilor s-au trezit şi au înţeles că politicile FMI au fost contraproductive şi au dus la adâncirea crizei şi a decalajelor ţărilor mai sărace.
Ce mi se pare neverosimil este faptul că în România reţetele vraciului FMI sunt respectate cu sfinţenie, în continuare, de guvernarea Cioloş. Guvernul Cioloş a blocat cu cinism punerea în aplicare a legii de salarizare unitară care ar fi fost un pas spre normalizarea situaţiei salarizării din România. Acelaşi guvern a bătut pasul pe loc în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură şi aud că CNADNR pierde sute de milioane de euro, pentru că acelaşi executiv nu este în stare să aibă reprezentare juridică în procesele cu firmele care au dat statul în judecată.
Discut periodic cu reprezentanţii mediului de afaceri din România. Presiunile asupra capitalului românesc sunt majore şi România este în pericol să nu mai aibă capital autohton. Pentru a spune lucrurile pe şleau: România se îndreaptă cu paşi repezi, dacă deja nu am ajuns acolo, spre situaţia în care: cumpărăm mâncarea produsă în statele Uniunii Europene, de multe ori cu materia primă din România, ascultăm şi ne uităm la televizoare produse de alţii, ne îmbrăcăm şi ne încălţăm cu produsele altora sau cumpărăm mobila produsă cu lemnul din pădurile româneşti, asta în timp ce state europene nu permit să se taie un singur copac. Efectele sunt directe şi se simt: oraşe întregi în care singurii furnizori de lucru sunt statul sau supermarketurile, din ce în ce mai mulţi români care muncesc în slujbe la limita venitului minim, ajungând mână de lucru ieftină.
Întrebarea este ce se poate face? Se pot face foarte multe, începând cu stoparea distrugerii programate a capitalului românesc. Şi dau un singur exemplu din agricultură, unde producătorii din România nu pot concura cu producătorii străini, în condiţiile în care aceştia primesc subvenţii mult mai mari şi la timp, iar guvernul Cioloş nu reuşeşte de luni bune să plătească subvenţiile restante. Ministrul Agriculturii ne zâmbeşte în continuare la televizor, în timp ce premierul Cioloş îl păstrează în funcţie şi invocă greaua moştenire.
2016 este un moment decisiv pentru România. Trebuie să renunţăm la guverne la care telecomanda este la alţii. Din păcate, şi o spun cu tristeţe, guvernul Cioloş este un guvern Boc dat cu parfum de Bruxelles. În rest, diferenţele sunt minime.
România are nevoie de un plan de ţară axat pe economie şi dezvoltare, despre care am vorbit mult lunile acestea. Obiectivul de ţară ar trebui să fie ca România să ajungă a şaptea putere economică a Uniunii Europene (a şasea, odată cu ieşirea Marii Britanii din Uniune), pe măsura populaţiei şi teritoriului. Doar aşa, România va conta la masa unde se iau deciziile şi doar aşa vom putea să negociem momente economice dificile, cum a fost cel din 2010.
Celor care se îmbată cu apă rece şi cred că acest obiectiv se atinge prin discuţii călduţe despre plătirea taxelor online, cum văd că e moda zilele acestea, le spun răspicat că se înşeală. Acest obiectiv poate fi atins doar prin asumarea unei strategii economice îndrăzneţe şi liberale care să conţină:
1. asumarea unor deficite mai mari pentru a investi în infrastructură: adică în drumuri, în sănătate şi educaţie.
2. printr-o politică de salarizare coerentă care să reducă în mod real diferenţele faţă de nivelul salarial din state ale Uniunii Europene.
3. printr-o strategie fiscală liberală care să permanentizeze şi să adauge, în măsura în care creşterea economică o permite, scăderi de taxe şi impozite în sectoare economice cheie.
4. prin tratarea corectă a capitalului românesc, nu tratarea acestuia ca o Cenuşăreasă, cum din păcate face guvernul Cioloş.
5. printr-o poziţie în plan extern mult mai curajoasă şi renunţarea la rolul de Yes-Men pe care cei care conduc acum România l-au îmbrăţişat. Şi pentru că intuiesc cum se vor grăbi unii să interpreteze acest punct, dau şi un exemplu de stat care ştie să îşi apere interesele: Polonia.
Sper ca măcar în al 25-lea ceas să ne trezim şi să înţelegem mizele deciziilor pe care le vom lua în lunile care vor urma. Eu voi continua să susţin acest proiect pentru că ştiu că numai aşa România va avea un viitor. Alternativa este ca peste 20-30 ani, FMI să mai publice încă un raport în care să ne povestească cum a plecat ultimul român din ţară.
Autor: Calin Popescu Tariceanu
Sursa: Calin Popescu Tariceanu