Călin Hera: „Aceste personaje există, dar nu mai dau cu bâta; dau cu tifla. Să fim cinstiţi: aceasta este populaţia care gravitează în jurul politicienilor – securiştii şi mondialii”.
România deţine supremaţia serviciilor secrete europene. Aşa a scris, vinerea trecută, cotidianul italian La Repubblica, ziar care face o comparaţie între numărul de agenţi secreţi cu buletin românesc şi cei din servicii mai vestite, precum FBI sau MI5. Jurnaliştii italieni notează că Securitatea comunistă a lui Ceauşescu număra aproximativ 11.000 de agenţi, în vreme ce numai SRI-ul capitalist al lui Iliescu/Băsescu are 12.000 de agenţi.
Poate că era nevoie ca un ziar occidental să noteze aceste lucruri pentru ca societatea românească să-şi pună întrebări şi să ceară socoteală. Topirea Securităţii în SRI şi în celelalte servicii de informaţii (după bizarele incidente din 15 martie 1990 şi de după) şi neaplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara au fost premisele pentru intrarea securiştilor în prim-planul vieţii politice şi economice din România postdecembristă. Puterea nou-instalată în decembrie 1989 a fost o continuare a celei de dinainte, cu conservarea privilegiilor celor mai mulţi securişti şi activişti de partid. Aceasta a fost prin cipala frână a dezvoltării României capitaliste democratice. Acestea sunt lucruri trăite. Acestea sunt răspunsurile la întrebările pe care ni le mai punem, cu candoare, acestea sunt explicaţiile pe care, poate, uneori, nu avem curajul să le rostim.
Puterea din România anului 2010 e, probabil, la fel de dependentă de ceea ce a rezultat din fostele structuri ale Securităţii ca puterea din 1992. Am trei întrebări retorice:
1. De ce credeţi că printre puţinele, foarte puţinele instituţii care au primit bani mai mulţi de la bugetul de stat, în acest an, se află tocmai SRI şi SIE (alături de Administraţia Prezidenţială)?
2. De ce oare, din tot tam-tamul cu care s-a vorbit despre legea salarizării unice, a trebuit să se facă excepţii tocmai în cazul serviciilor secrete, al Ministerului de Interne, al angajaţilor din Justiţie?
3. De ce oare, după toată tevatura cu recalcularea pensiilor, angajaţii serviciilor secrete vor rămâne cu casele speciale de pensii, marea recalculare fiind doar pentru „prostime”?
Pentru cei încă naivi şi inocenţi, un fapt aparent divers. Unul dintre generalii lui Traian Băsescu este Viorel Stanca, acela care a primit înaltul grad în urmă cu doi ani, deşi existau deja suficiente informaţii că făcuse poliţie politică, din postura de ofiţer de securitate. Ani în şir lider al organizaţiei PDL Sălaj, Stanca le-a dat cu tifla tuturor, devenind unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ. Un judeţ mic, dar care l-a propulsat pe fostul securist în Top 300 Capital. Acum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o sentinţă prin care confirmă că pedelistul din Sălaj a fost ofiţer de securitate (noua lege a CNSAS a fost amendată după scandalul „Dan Voiculescu-Felix” şi nu mai există, juridic, sintagma „poliţie politică”).
Cifrele impresionante invocate de ziarul La Repubblica nu iau în calcul personaje precum Viorel Stanca. Dar aceste personaje există, se plimbă printre noi (sunt şi ei oameni), dar nu mai dau cu bâta; dau cu tifla. Să fim cinstiţi (şi să cerem socoteală!): aceasta este populaţia care gravitează în jurul politicienilor – securiştii şi mondialii.
Călin Hera
sursa: evz.ro