Multă vreme, problema principală a fost accesul la bani, fără să ne preocupăm ce vom face cu ei şi care vor fi consecinţele. Acum se constată efectele adverse în privinţa creşterii calităţii vieţii şi a siguranţei creşterii economice.
Descurajarea tendinţelor de creditare riscantă ar trebui însoţită de premierea comportamentelor dezirabile în utilizarea banilor, care să echilibreze tabloul macroeconomic de ansamblu. Premiere sub forma unor deduceri fiscale pentru economii sistematice făcute pe termen mediu şi lung, cum ar fi de exemplu punerea deoparte de bani pentru copii sau scutirea de impozit a dobânzilor la depozitele constituite din salarii, cu scadenţa la minim doi ani.
Desigur, analiza prealabilă presupune şi definirea implicită a unei conduite în raport cu utilizarea resurselor financiare disponibile. Asta, la toate nivelurile, de la cei superbogaţi până la cei foarte săraci, ceea ce echivalează cu transpunerea în tipare fiscale a modelului de economie capitalistă pe care îl avem în vedere.
Laissez-faire-ul fals egalitarist nu pare să dea rezultate niciunde în lume iar intervenţia diferenţiată a statului, deşi dificilă în practică, se conturează drept absolut necesară. Mai ales că poporului român îi lipseşte etica protestantă, considerată a fi unul dintre pilonii modelului economic de piaţă anglo-saxon.
Din păcate, după evenimentele din decembrie 1989, a fost neglijată principala teză utilă, lăsată nouă moştenire de către defunctul dictator. Este vorba despre preluarea critică a elementelor valoroase din sistemul alternativ şi nu întoarcerea pe dos a tuturor principiilor vieţii economice.
Implicarea activă în viaţa cetăţii şi responsabilitatea faţă de mersul general al societăţii româneşti nu mai pot rămâne la stadiul de deziderat romantic şi trebuie cumva convertite la nivelul buzunarelor.
Unii s-au obişnuit să ia mult fără să facă mai nimic, risipind rezultatul a mii de ore–muncă pe fiţe. Alţii, din ce în ce mai mulţi, beneficiază voit de mila creştinească, stimulată în mod obiectiv de votul universal şi egal. La mijloc, însă, se subţiază masa celor care susţin toată această construcţie şi ale căror interese sunt slab reprezentate, atât politic cât şi economic.
Sunt, însă semne, că ne maturizăm. Postura de vacă de muls a început să irite clasa de mijloc adevărat europeană, formată din profesionişti bine cotaţi în domeniile lor şi rămaşi în ţară. Ei doresc, dacă nu o societate mai bună, măcar una în care să îşi poată desfăşura munca în linişte, la adăpost de crahuri provocate prostesc şi cu servicii sociale decente. Reproducţia lărgită ( a se citi creşterea sustenabilă) poate fi făcută doar de reproducători, nu de proprietari sau spectatori.
Nu politica îngust salarială sau de pensii ci abordarea holistică a veniturilor şi taxarea lor după utilitatea socială ar trebui avută în vedere. Proporţia banilor care circulă pe sistem “easy come, easy go” la capetele distribuţiei veniturilor este tot mai mare şi ne afectează pe toţi. De aceea, nu atât barierele de creditare, cât, mai ales, fiscalitatea bine gândită ar trebui să traseze limitele folosirii banilor.
sursa: standard.ro