Site icon gandeste.org

Seceta, multinaționalele și dezinteresul guvernului au băgat vaca românească în abator

Seceta de anul trecut, lipsa unor politici guvernamentale coerente în domeniu, dar și monopolul multinaționalelor pe piața lactatelor din România i-a pus pe butuci pe crescătorii de bovine mici și medii care s-au văzut nevoiți să tragă obloanele și să-și ducă animalele, de multe ori de rasă superioară, la abator. Seceta de anul trecut a pârjolit ogoarele și a făcut să explodeze prețul cerealelor și nutrețului. Fermierii spun că nu s-au simțit preotejați de stat în niciun fel. Un exemplu grăitor este cel al unui fermier din județul Teleorman care, confruntat cu perspectiva acumulării de datorii într-un ritm galopant, a apelat la o măsură radicală. ”Am avut anul trecut 1.700 de vaci, dar mai am vreo 160 acum. Anul trecut n-am avut mâncare pentru animale după 235 de hectare de lucernă. Am fost nevoit să cumpăr lucernă. Pe de altă parte, am vândut orz la începutul anului trecut cu 0,9 lei pe kilogram, că atât era piața, și am cumpărat câteva luni mai târziu, pe fondul secetei, cu 1,4 lei pe kilogram. Am constatat că, dacă mă încăpățânez să cresc vaci, pierd bunăstarea familiei și mă și îngrop în datorii, pentru că în câteva luni am acumulat datorii la bănci de 235.000 de euro. (…) Nu există un act normativ, o lege a calamităților sau o ordonanță de urgență cu privire la calamități. Ce iau pe mere, dau pe pere. Cunosc mulți oameni ajunși la sapă de lemn care din toamnă vor să ducă vacile la abator pentru că nu mai fac față cheltuielilor cu întreținerea, hrana, apa, angajați și impozite”, constată cu tristețe Victor Chivu, un crescător de vaci din Conțești, județul Teleorman.

Efective în scădere cu o treime

Acesta este departe de a fi un caz izolat. Sectorul bovinelor a consemnat un recul fără precedent care arată vulnerabilitatea acestuia și precaritatea măsurilor de protecție.

”Nu vorbim despre un risc de depopulare a șeptelului, ci de o certitudine. De la 1,2 milioane de capete câte au fost consemnate la nivel național toamna trecută, am ajuns la doar 800.000 în prezent. Cele mai multe tăieri au avut loc între noiembrie 2012 și februarie 2013. Numai în noiembrie anul trecut, efectivele de bovine au fost reduse cu 21% față de noiembrie 2011. Cum să susțină fermierii efectivele de animale dacă grâul și porumbul au ajuns la un leu și ceva kilogramul?!”, se întreabă retoric Claudiu Frânc un fermier cu peste 300 de bovine la Seini, județul Maramureș și Preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine (FCB) din România. Acesta s-a văzut nevoit să renunțe la un sfert din efective de anul trecut până acum.

Nu numai crescătorii de bovine au avut de suferit de pe urma secetei. Și la ovine situația este la fel de disperată.

”Acum doi ani prețul porumbului era de 6,5 lei pe kilogram iar kilogramul de carne de miel se vindea cu 11 lei. Anul trecut, porumbul era un leu iar kilogramul de miel 9 lei. Unde mai pui că anul trecut kilogramul de fân a fost mai scump decât kilogramul de porumb, lucru care nu s-a întâmplat în 25 de ani de când mă ocup de creșterea oilor”, a declarat Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România.

Coșmarul fermierilor nu a luat sfârșit încă, pentru că fermierii nu știu încă dacă acest an va fi bun sau unul la fel de secetos.

”Chiar dacă toată lumea zice că va fi un an bun, pentru noi nu se arată așa. Din cauză că a plouat într-una am pierdut prima coasă la lucernă, așa că dacă n-am putut-o recolta la timp pe prima, nu vom mai aduna mare lucru la a doua. Pe de altă parte, se anunță două luni de secetă, așa că nu știm cum vom sta la grâu și porumb în toamnă”, a continuat Claudiu Frânc.

Procesatorii bat și ei un cui la coșciugul fermierilor

Ca și cum seceta nu i-ar fi lovit suficient, fermierii au avut de suferit și de pe urma politicii discreționare a multinaționalelor care controlează piața lactatelor.

”Ce, eu să muncesc, iar beneficiile să le ia Danone?! Mie îmi dădeau 1,3 – 1,35 lei pe litrul de lapte, iar ei îl dădeau cu 5-6 lei litrul, un lapte net inferior. (…) Cresc vaci de 11 ani, iar acum când intru în bază și văd pustiu plânge sufletul în mine. În 2007, în trei luni, am adus cea mai bună genetică din România, 11 tiruri de vaci din Danemarca, Olanda, Germania și Franța. Acum le-am vândut către trei ferme din Brașov, iar vreo 300-400 le-am dat la abator. (…) M-a prins criza cu pantalonii în vine. Tocmai terminasem investiția când Danone ne-a scăzut prețul de achiziție în 2008 cu 30%. Acum un an au mai scăzut 2,5 lei pe litru. Danone m-a prostit să investesc în fermă, m-a pus să iau vaci bune și apoi mi-au zis că nu pot să-mi cumpere laptele la un preț corect pentru că e criză. Dar ei au crescut între timp prețul la lapte cu 15-18%”, a continuat Victor Chivu.

Și nu este singurul fermieri care crede că multinaționalele profită de pe urma muncii lor.

”Majoritatea procesatorilor au păstrat prețurile de achiziție a laptelui la același nivel ca anul trecut. Numai Friesland care din păcate, operează în nord-vestul țării, deci și la noi, a scăzut prețurile de achiziție cu 1,3 lei pe litru fără niciun motiv. O să mai așteptăm două-trei săptămâni să se stabilizeze piața și o să ne reorientăm către procesatorii mai mici”, a mai spus Claudiu Frânc.

Cireadă răzleață în calea lupilor

Fermierii recunosc că probelemele lor cu procesatorii și cu guvernul care nu are nicio politică credibilă pentru zootehnie se datorează, în bună măsură, și dezorganizării fermierilor din acest sector.

”Dacă noi nu suntem uniți, ne dispersează, își bat joc de noi. Este adevărat că unii acceptă prețuri mici de la multinaționale pentru că au leasing și credite pe care trebuie să le plătească. Dacă statul nu face nimic să putem ajunge la o înțelegere cu băncile de genul nu putem luna asta, vă dăm luna viitoare. Guvernanții ne lasă să murim că zic că nu le dă voie Banca Mondială și FMI-ul să ajute agricultorii aflați în colaps. Nu l-am văzut pe Ponta să intre și el într-o fermă să vadă cu ce ne confruntăm. USL merge pe aceeași linie ca și Boc, așa că nu o să mai cresc vaci decât atunci când își va suma răspunderea cineva din guvern, când vor răspunde penal și cu libertatea pentru dezastrul din zootehnie. Nu aș fi renunțat dacă primeam vreun ajutor. Nu ne mai rămâne decât să blocăm vămile cum au făcut bulgarii numai că anul trecut doar eu am ieșit cu utilajele în stradă să mă bat cu jandarmii”, a mai spus fermierul din Teleorman.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara recent că a discutat cu reprezentanții asociațiilor de fermieri din zootehnie cu privire la un eventual sprijin din partea guvernului ca urmare a secetei generalizate la nivel global de anul trecut și că a solicitat Bruxelles-ului o plată suplimentară de 4,5 euro pe cap de animal, în zonele defavorizate.

sursa: agrostandard.ro

Exit mobile version