Categoric, Franţa – care, iată, răbufneşte pentru prima oară în istoria crizei – va instaura schimbarea în favoarea celor mulţi şi umiliţi. Şomajul având cea mai ridicată cotă din ultimii cinci ani: peste un milion de oameni, pe drumuri, în ultimii ani; puterea de cumpărare fiind drastic afectată; sărăcia a luat proporţii incredibile – 8 milioane de oameni sub limitele sărăciei… Era de aşteptat ca alegerile prezidenţiale să debuteze cu o forţă uriaşă împotriva dreptei. Iar rezultatele primului tur de duminică, 22 aprilie, par a fi, prin procentele înregistrate de socialistul François Hollande – candidatul pentru preşedinţie – un duel al stângii împotriva dreptei. Pentru prima dată, preşedintele în exerciţiu iese pe locul doi. Presa franceză remarcă, evident, cu uşoară ironie: “Franţa e o ţară de dreapta care votează la stânga…”. De data asta, poporul a fost şi este împotriva elitelor, a îmbuibaţilor care l-au sărăcit. Potrivit săptămânalului german Der Spiegel, a fost “un vot de furie”; “francezii sunt frustraţi la vederea stării în care se află ţara lor şi furioşi pe preşedintele lor Nicolas Sarkozy”, titrează publicaţia.
A fost un vot care a demonstrart că nimeni nu-ţi dă nimic, dacă nu ceri… “Explozia acestei stângi este anafură pentru Sarkozy”, afirma, într-o emisiune, Jean- Luc Melenchon, un alt candidat la prezidenţiale al Frontului de Stânga.
S-a dovedit că în politică o mână… nu o mai spală pe alta. Nu de alta, dar când o dreaptă supervizează inechitatea socială, făcând ca bogăţia fără limite să se concentreze în mâna unui număr mic de persoane, în timp ce majorităţii populaţiei i se cer sacrificii, nu înseamnă că stânga trebuie să echilibreze balanţa?
Iar această stare de lucruri se vede în toată Europa. Conducătorii Europei s-au resemnat, ca şi cei din România, la impunerea unei austerităţi, fără a stabili cauzele, fără a pune diagnosticul exact şi fără a fi dispuşi să regleze pârghiile dezechilibrului… Astfel, se constată că vina este a Marii Finanţe şi a conducătorilor statelor europene care s-au lăsat dominaţi de ea.
Ca atare, schimbarea pe care o prevede stânga franceză – şapte din cei zece candidaţi la prezidenţiale reprezentând stânga! – este redresarea economiei, economia franceză înregistrând, ca şi în celelalte ţări membre UE, delocalizarea unor unităţi industriale, care au tecut în mâinile companiilor multinaţionale. Stânga propune aducerea acasă a acestor izvoare de bunăstare pentru toată lumea.
Aceeaşi stângă promite: crearea unei bănci franceze pentru investiţii, care să sprijine dezvoltarea industriei şi care va acorda împrumuturi întreprinzătorilor cu dobândă minimă – pornind de la ideea că statul are profit dacă lumea munceşte; toate băncile să fie în serviciul economiei, şi nu invers; separarea activităţilor de credit de cele legate de speculaţii; taxarea tranzacţiilor financiare. Un punct forte al Stângii fiind dorinţa de renegociere a Tratatului European de Austeritate din 09.12.2011, în sensul dezvoltării economice şi a locurilor de muncă.
Tot stânga, în care populaţia votantă a Franţei s-a regăsit întru totul, propune susţinerea agriculturii şi a proiectelor de construcţii sociale – 2, 5 milioane de locuinţe sociale, în următorii cinci ani, pe terenurile pe care statul le va pune la dispoziţie comunităţilor locale în acest scop.
Şi sunt doar o parte infimă din avantajele unei conduceri de stânga, prin care se anunţă marea schimbare a Franţei. Europa o aplaudă. Dar sunt şi rezerve…
România încă se mai… gândeşte. Până când ?!
Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro