Acţionariatul trusturilor media transformă jurnaliştii în executanţi ai unor comenzi care le anihilează orice autoritate şi prospecţiune. Mediul jurnalistic ar trebui să caute o emancipare a breslei, profesională, în numele unic al adevărului. Pentru România momentului, aceasta este o utopie necesară, altfel totul se va transforma în stupide agenţii de publicitate. Încolonarea politică produsă timp de peste cinci decenii continuă cu o barbarie greu de imaginat în condiţii de libertate. Situaţia dezastruoasă din România este menţinută aşa printr-un miez dur care o autogenerează, aflat neîntrerupt la putere.
Limitările pe care mediul politic din România le-a impus presei după 1990 au fost drastice, la nivelul unei toleranţe anihilante. S-a dorit o media care să eludeze lucrurile, oferind protecţie, popularitate unor largi categorii care au preluat economic ţara. Acuitatea adevărului a fost înlocuită cu popularitatea scandalului, a contrafacerilor. Modelul revistei “România Mare” a devenit emblematic, generalizându-se. De la ziare care se scriau din birouri, în comunism, acum situaţia pare chiar mai simplă. Despre vocaţia jurnalistică nu se mai poate vorbi. Umanismul a fost exclus dintr-o profesie care tocmai prin aşa ceva ar trebui să existe. Mergând într-o asemenea direcţie, se va produce o lobotomizare infinit mai periculoasă decât în comunism. Rezultatele electorale, imposibilitatea apariţiei unor partide politice reale, nu clonate, arată că aceste narcotice mediatice au paralizat societatea. Susţinerea unor lideri, fără nicio rezervă, deschide drumul spre o societate în care politicul dictează sub acoperirea unei false majorităţi.
În acest moment, niciun lider politic român nu se revendică punctual de la ideologia pe care o reprezintă, de parcă nici nu are vreo legătură cu aceasta. Liberalismul, social-democraţia? Nicio acoperire în realitate! Slaba arhitectură democratică interioară, cu o combustie intelectuală de tip acumulare de informaţii, în cel mai bun caz, face din aceşti lideri nişte personaje similare foştilor activişti din totalitarism. Societatea românească zguduită din temelii nu cere, în proporţie de masă, un alt tip de a face politică. Flexibilizarea actului politic românesc pare un vis. Reîntoarcerea în grotele trecutului este accelerată prin tot felul de promisiuni. Anii trec, răul se accentuează tot mai mult chiar sub guvernele care au propus mari soluţii. Presa românească nu este doar aservită, pare să fie, indirect, o creaţie a unei clase infracţionale care printr-un sistem juridic minuţios pus la punct controlează legal totul. Degradarea spaţiului public şi lăsarea acestei situaţii unei expuneri făţişe arată, printre altele, coborârea spre nivelul incert al supravieţuirii. Instituţiile Statului, în acest moment, există doar pentru taxe şi impozite. Degradarea spaţiului public este o acţiune realmente promovată la nivel statal, pentru a menţine o degringoladă utilă corupţiei. În asemenea condiţii, legile sunt gândite a fi fără dubiu nefuncţionale.
În ultima vreme, se lucrează tot mai grăbit şi insistent la reabilitarea cuplului dictatorial Ceaşescu, sub pretextul unor mari dezvăluiri, utile românilor. Nu este decât o mare intoxicare, din motive diverse. Regimul Ceauşescu a fost unul odios, punerea lui în discuţie sub altă formă dovedeşte grave carenţe morale, intelectuale. Intrarea în budoarul acestor maimuţe ideologice pare să aibă o audienţă crescută, ceea este alarmant pentru democraţie şi eradicarea corupţiei politice. Transformarea României comuniste într-o turmă terorizată s-a realizat printr-un aparat imens care, prin generaţii, revine spre a-şi primi laurii recunoştinţei. Partidul şi Securitatea au fost două entităţi care, sub Ceauşescu, s-au manifestat criminal în momente critice, şi nu numai. Proiectând cazematele de beton, deseori fără lumină sau apă curentă, cuplul dictatorial a cerut pentru acestea preţuri mortale. Unii susţin că această mişcare a fost în interesul poporului şi ar fi de reconsiderat.
Un asemenea val de reziduu securistico-totalitar, pe fondul crizelor cronice generate de oameni ai fostului sistem comunist, va avea consecinţe catastrofale, adâncind ţara într-o nostalgie a răului. Românilor li se vor oferi drept unică şansă a prosperităţii furtul, subminarea celuilalt, dispreţul faţă de valorile democratice. Exact societatea în care trăim, însă care poate deveni legalizată în amănunt. Există tertipuri juridice prin care orice dictatură poate să-şi impună sistemele, nu aceasta este problema.
Clasa politică are la îndemână “tezaurul” Ceauşescu de care i se leagă prosperitatea. Cei care lucrează la această statuie nu cred că au de-a face nici cu jurnalismul, nici cu istoria. Gravitatea problemei este exact ca presiunea pe care o punea fostul regim pe orice cetăţean cât de cât responsabil, strivindu-l deseori. Reabilitarea lui Ceauşescu, chiar insulară, pune capăt democraţiei.