V-am votat.
Nu pentru ca as fi avut incredere in dvs., dar alegerea lui Victor Ponta ar fi fost o nenorocire pentru Romania. Ponta, care are o “calitate” pe care nu am mai intilnit-o la nimeni (el minte dinainte de a deschide gura; adica, inainte sa apuce sa vorbeasca, citesti in ochii lui ca va minti), deja incepuse tradarea tarii. Acest lucru mi-a fost clar cind duminica 6 aprilie 2014 s-a urcat in avion si a plecat la Ierusalim sa ia dejunul cu presedintele Shimon Peres, iar marti 24 iunie a urcat tot in avionul de Ierusalim si guvernul Romaniei – nu pentru sarbatoarea nasterii Sf. Ioan Botezatorul, ci pentru o sedinta comuna cu guvernul israelian. Toate acestea, cu speranta ca Israelul il va face presedinte al Romaniei.
Ati fost ales presedinte.
Ne-am bucurat. Ati declarat ca “ne-am luat tara inapoi” – dar nu ati precizat cine. Sionul, oricum, nu pierduse Romania – dimpotriva, de la un presedinte la altul, de la un prim-ministru la altul, dictatura sionista se accentua. Duminica 11 ian. 2015 ati plecat la Paris la cel mai penibil si mai fariseistic miting pentru apararea libertatii de exprimare – in centrul manifestantilor se aflau Francois Hollande si Angela Merkel, exact liderii tarilor care si-au trimis in inchisoare cei mai multi cetateni pentru faptul ca acestia, crezind in libertatea de exprimare, fara sa nege suferintele suferite de evrei in perioada nazista, au criticat exagerarile impuse de sionisti ca litera de lege si acceptate de slugile lor. Apoi, dvs., militant la Paris pentru libertatea de exprimare, ati promulgat legea 217. Am fost convins ca este imposibil sa o promulgati, dar ati facut-o fara ezitari, fara remuscari.
Domnule Iohannis, poate ca dvs., ca etnic german va simtiti vinovat de ororile savirsite de nazisti impotriva evreilor. Dar va rog sa nu va linistiti constiinta impartind aceasta grea povara cu romanii. In Romania NU a existat nici un holocaust impotriva evreilor. Nu o spun eu, ci au spus-o evrei de marca traitori ai acelor timpuri: Wilhelm Filderman, presedintele evreilor romani in timpul razboiului, Alexandru Safran, sef rabinul Romaniei, scriitorul Oliver Lustig, Moshe Carmilly-Weinberger, rabinul sef al Clujului, scriitorul Alfred Harlaoanu, istoricul Nicolae Minei- Grunberg. Si pot sa va mai dau si alte nume. De ce ii credeti pe Elie Wiesel, pe Radu Ioanid si pe Alexandru Florian, cei care cistiga bani multi din denigrarea si demonizarea poporului roman, si nu ii credeti pe evreii de buna credinta care au trait in Romania in timpul razboiului? Puneti-va consilierii (bine platiti de la buget) sa caute adevarul, spalati noroiul aruncat nemeritat asupra poporului roman.
Este adevarat ca Ion Antonescu, constrins de aliatii din acel moment, a fost nevoit sa adopte o legislatie antisemita – dar in Romania nu a existat holocaust. De altfel, banuiesc ca stiti ca termenul originar de “holocaust” reprezenta o practica pagina a evreilor (inainte de monoteism) si a altor popoare idolatre de a aduce ca jertfa animale si oameni arsi de vii. Evreii nu folosesc termenul de “holocaust”, ci pe cel de “shoah”. Da, in timpul lui Ion Antonescu au avut de suferit si multi evrei (nu toti) si multi tigani (nu toti). Insa daca vreti sa recunosc ca in Romania a existat un holocaust impotriva acestor natii, dati-mi un exemplu de evreu ars si un exemplu de tigan ars ca urmare a politicii oficiale. Daca nu, nu! Este indiscutabil, nimeni nu poate nega acest fapt, in timpul nazismului evreii au suferit mult, greu si nemeritat (ceea ce in mod gresit, socotesc eu, este numit holocaust). Legea 217 trimite la inchisoare pe cei care minimalizeaza efectele holocaustului. Dar cine a stabilit limita sub care efectele sint minimalizate? Iahve cumva? De ce nu sint trimisi la inchisoare si cei care cu rea credinta, in mod mincinos, exacerbeaza aceste urmari?
In copilarie, stiam ca nazistii au facut din evrei sapun. La procesul de la Nurnberg, Sigmund Mazur recunostea ca a participat la fabricarea a 25 kg. sapun din 40 de cadavre. Minciuna a ajuns in 1955 subiect de film documentar, pe baza declaratiilor unor evrei fosti detinuti in lagar, a ajuns subiect de carti. Apoi, analizele facute la Tel Aviv in 1990 au demontat minciuna: bucatile de sapun pretins a fi fost facute din evrei, nu contineau urme umane. Si cu toate acestea, in anul 2011, in Romania, ziarul Adevarul publica un articol despre evreii transformati in sapun in lagarele naziste! Acum stim ca din evrei nu s-a facut sapun, iar declaratia lui Mazur, in urma careia probabil ca cineva a primit streangul, a fost o minciuna. Cita incredere mai putem avea in declaratiile date la Nurnberg? Raspunde cineva pentru minciuna cu evreii facuti sapun?
Pe placa comemorativa aflata la Auschwitz intre 1948 si 1989, era mentionat un numar de 4 milioane de victime. Astazi, pe noua placa, se mentioneaza 1,5 milioane de victime, majoritatea evrei. De ce a fost nevoie de aceasta minciuna? Pentru ca sionistii sa smulga mai multe despagubiri banesti Germaniei? Daca Lech Walesa ar veni in Romania, il arestati pentru minimalizarea efectelor holocaustului? In anul 1986, Robert Faurisson a publicat lucrarea „Elie Wiesel – un mare martor fals”. In aceasta lucrare, Faurisson arata ca multe dintre miturile legate de lagarele de concentrare au fost demontate. Nu pot sa ma pronunt, intrucit la noi niciodata nu se vorbeste despre asa ceva (dimpotriva, se scrie in continuare despre evreii facuti sapun). Dar de ce sa il credem intotdeauna pe Elie Wiesel, acuzat in ultimul timp chiar de evrei internati in lagar, ca nu a fost cu ei? Poate va puneti consilierii sa cerceteze.
Deci domnule Iohannis, legea nr. 217 ne obliga, sub sanctiunea inchisorii, sa-l credem pe Elie Wiesel?
In Romania, asa cum am scris mai inainte, evreii au suportat consecintele unor legi antisemite. Dar evreii nu au fost victimele unui genocid, care, in sensul originar, presupune intentia de a ucide – in Romania, nimeni nu a avut intentia de a extermina evreii. Acum, se trage de acest termen ca de elastic – sionistii nu-si dau seama ca tot extinzind definitia, intr-o zi vor putea ajunge acuzati de genocidul impotriva palestinienilor.
Shimon Peres a multumit Romaniei pentru faptul in perioada nazista a salvat viata a 400.000 de evrei. Nu Romania i-a salvat pe acesti evrei, ci Ion Antonescu si demnitari ai statului roman; chiar si initiativele personale ale unor cetateni romani de a salva cit mai multi evrei, au beneficiat de ajutorul statului. Ion Antonescu a refuzat deportarea evreilor in lagarele naziste, el a organizat plecarea evreilor in Palestina. Sint declaratiile celor mai importanti evrei din tara in acea perioada. Si atunci, de ce atita ura din partea sionistilor impotriva lui Ion Antonescu, incit sa nu poata avea o statuie? In Israel, teroristii David Ben Gurion si Menachem Begin sint eroi nationali. Ma deranjeaza asta (tot asa cum ma deranjeaza faptul ca masacrarea a zeci de mii de persi nevinovati, de acum doua milenii si jumatate, Purimul, este o mare sarbatoare, o sarbatoare a bucuriei), dar nu am ce face – acolo, nu este tara mea. Si atunci sionistii de ce se amesteca in tara mea sa-mi spuna pe cine sa apreciez si pe cine nu? Domnule Iohannis, sfidind legea pe care ati promulgat-o, eu va declar ca Maresalul Ion Antonescu, cu toate umbrele lui, a fost un mare patriot, un luptator impotriva coruptiei si un bun crestin (sau poate ca tocmai aceste calitati nu sint pe placul sionistilor?). Maresalul ar merita statui si strazi care sa ii poarte numele in intreaga tara.
In ce priveste legionarii, de ce nimeni nu vrea sa vada tabloul complet? Intre 1924 si 1939, legionarii au omorit 4 persoane: prefectul Manciu, ucis in legitima aparare (asa a stabilit instanta de judecata) de catre Capitan, I.G. Duca ucis fiindca declansase prigoana antilegionara (soldata cu legionari ucisi nevinovati), Mihai Stelescu ucis intrucit se lasase convins de siguranta sa-l omoare pe Capitan, precum si criminalul de serviciu al lui Carol al II-lea, Armand Calinescu, din ordinul caruia au fost strangulati Capitanul, Nicadorii si Decemvirii. In aceeasi perioada de timp, autoritatile au ucis, fara vreo hotarire judecatoreasca, cca. 400 de legionari. Despre asta de ce nu se vorbeste? Se vorbeste despre antisemitismul legionarilor. Antisemitismul inseamna ura fata de evrei (sa nu uitam ca in cele 4 luni de guvernare legionara, sub Radu Gyr, a fost infiintat Baraseumul). Am citit materiale foarte contradictorii, asa ca nu intru in amanunte. Ce este cert, este faptul ca legionarii au fost deranjati de faptul ca evreii ii jefuiau pe romani, si atunci au infiintat ateliere legionare, magazine legionare, restaurante legionare, etc, unde totul era mult mai ieftin decit la evrei. Evreii au fost loviti unde ii durea mai tare: la afaceri. De aici, nu ura legionarilor fata de evrei, ci ura evreilor fata de legionari.
Eu nu cred in antisemitismul legionarilor. Oare legionarii casatoriti cu evreice, isi urau sotiile? Cel mai cunoscut caz este cel al comandantului legionar Vasile Marin (cazut la Majadahonda), a carei sotie, Ana Maria, era, dupa mama, evreica (si membra a Miscarii Legionare). Oare legionarii romani pur singe ii urau pe legionarii evrei? Fiindca au fost si evrei care s-au inscris in Miscare, printre acestia medicul Vasile Noveanu (fost ministru) si fratii sai. Oare din ura s-au imprietenit filozofii legionari cu Iosif Hechter (Mihail Sebastian), din ura l-au covertit in inchisoare la crestinism pe Nicolae Steinhardt si tot din ura legionarul Valeriu Gafencu i-a cedat in lagarul de la Tg. Ocna evreului Richard Wurmbrandt streptomicina pe care o primise, salvind viata acestuia cu pretul propriei vieti? Oare evreii si evreicele care au fost membrii sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, erau si ei antisemiti? Dar chiar si asa, daca legionarii ar fi fost antisemiti, i-ar fi primit pe evrei in mijlocul lor?
Sionistilor, dragostea crestina fata de toti oamenii le este straina, astfel incit ei nu pot intelege vorbele lui Ioan Ianolide, care a facut 23 de ani de inchisoare pentru faptul ca a fost membru in Fratiile de Cruce si care spunea ca noi, in calitate de crestini, nu putem sa-i urim pe evrei. Dimpotriva, trebuie sa-i iubim si sa ne rugam pentru ei la Dumnezeu sa ii aduca pe calea dreapta, la credinta adevarata. Sa ajungem la eveii ucisi intre 21-23 ian. 1941. Aberatiile merg prea departe: am citit un „studiu” in care erau mentionati 3.000 de evrei ucisi de legionari! Oficial, se sustine ca in perioada rebeliunii au fost ucisi cca. 130 de evrei (in cartierul evreiesc, la abator si in padurea Jilava). Nu contest cifra, dar cine i-a ucis? Domnule Iohannis, eu nu am acces la documentele secrete (in timp ce agentii israelieni au acces liber la toate arhivele secrete din Romania), asa ca va propun sa va puneti consilierii la munca, sa-si merite salariile: in zilele rebeliunii, legionarii erau asediati in centrele lor de comanda de catre armata, astfel incit este greu de crezut ca in acest timp umblau prin oras sa ucida evrei. Consilierii dvs. sa verifice daca: 1) nu cumva evreii ucisi in cartierul evreiesc au fost victimele „Haiducilor lui Cotovschi”, banda anarhista bolsevica, dusmani ai legionarilor; 2) nu cumva „evreii” ucisi la abator nu erau evrei ci sub hainele groase de iarna, aveau camasa verde cu diagonala, adica erau legionari morti in luptele cu armata; 3) nu cumva evreii de la padurea Jilava au fost ucisi din ordinul lui Eugen Cristescu, seful SSI (dusman al legionarilor, ca si Mihail Moruzov), pentru a acutiza conflictul intre Maresal si Miscarea Legionara (asa cum ar fi declarat acesta in inchisoare unor colegi de celula legionari). Am citit si aceste variante, chiar argumentate. Eu nu spun ca asa este, dar intreb: daca este asa? Domnule Iohannis, legionarii au fost cei mai buni dintre romani si nu ii vad in stare de crime nejustificate (desigur, sint doua cazuri scandaloase si oribile: Iorga si Madgearu; acestea au fost exceptiile, dar s-a scris destul despre faptul ca au fost savirsite fara acordul conducerii legionare de catre Traian Boieru care imediat a fugit in Germania si care este banuit a fi fost agent strain infiltrat in Miscare) . Sa-i numiti fara verificari obiective, pe baza unor sustineri sioniste pe legionari ca fiind criminali, este mult mai mult decit un pacat.Deviza legionarilor era “Dumnezeu si Patria” – oare legea dvs. ii trimite in inchisoare pe cei care Il iubesc pe Dumnezeu si isi iubesc Patria? Ridic aceasta problema intrucit, sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa-ti iubesti Patria, poate fi interpretat de unii judecatori ca doctrina legionara.
Legea interzice ideile, doctrinele sau conceptiile legionare. Dar va rog sa explicati poporului roman, sa stie si sa se pazeasca, oare care este ideologia legionara? Despre aceasta, eu nu stiu decit doua lucruri: in afara de “Dumnezeu si Patria”, mai stiu doar “omul si pogonul” – este ceva gresit aici? Din textul art. 6, nu prea inteleg (legea este imbecila nu numai ca idee ci si ca tehnica legislativa, lasind un cimp imens interpretarilor) daca, de pilda, justificarea asasinarii lui Armand Calinescu te trimite sau nu la inchisoare. Teoretic, nu – practic, s-ar putea ca Institutul Elie Wiesel sa trimita tuturor instantelor o circulara prin care sa decreteze ca asasinarea lui A. Calinescu este asimilata holocaustului (nu va dati seama cite portite nemernice deschide aceasta lege in favoarea dusmanilor Romaniei!). O sa imi asum riscul si o sa dau o justificare pentru asasinarea lui A. Calinescu. La inceputul anului 1933, muncitorii de la uzinele Grivita, loviti de marea criza si exploatati la singe, s-au trezit si cu salariile reduse! Muncitorii au intrat in greva; fratii Goldberg, patronii uzinelor, s-au plins ca stagneaza profitul; subsecretarul de stat de la ministerul de interne A. Calinescu trimite jandarmii; 7 grevisti au fost ucisi – ucisi pentru ca au cerut ca pentru munca lor, sa fie platiti cit sa poata trai ei si familiile lor; tot pentru aceasta, multi altii sint arestati si condamnati la pedepse mari cu inchisoarea; singurii care au luat apararea grevistilor, au fost un deputat legionar (Corneliu Zelea Codreanu) in parlament si un avocat comunist (Scarlat Callimachi, zis “Printul Rosu”) in instanta; fratii Goldberg sint multumiti, afacerile merg din nou bine, profitul creste si el din nou; si regele e multumit, azi noapte, la pocher a cistigat citeva poturi senzationale; regele este multumit si de A. Calinescu – baiat bun, eficient!; grevistii ucisi, au inceput deja sa putrezeasca in pamint; A. Calinescu este avansat ministru de interne. In noaptea de 29/30 nov. 1938, ascultind porunca mirsava a regelui, A. Calinescu da ordin ca cei 14 legionari de frunte aflati sub arest, sa fie strangulati. Dupa aceasta noua crima, regele este din nou multumit: A. Calinescu, baiat bun, eficient, este din nou avansat – ajunge prim-ministru; legionarii ucisi putrezesc in pamint. Eram intr-o Romanie condusa de un rege corupt si criminal, cu un prim-ministru criminal, cu un aparat de justitie aservit – cind justitia nu functioneaza, poporul are nu numai dreptul ci si obligatia de a face dreptate. Cum nu putea sa faca dreptate tot poporul, au facut-o 9 legionari. Domnule Iohannis, dvs. nu cunoasteti drept (daca ati fi cunoscut, ati fi returnat legea la parlament pentru mai multe motive decit numarul articolelor care sint in ea). O sa imi permit sa va aduc la cunostinta un principiu al dreptului roman: “Salus patriae, lex suprema” (adica “Salvarea patriei este legea suprema”). Pedepsirea de catre legionari a criminalului A. Calinescu, gata oricind sa comita crime din ordinul regelui dar aparat de oamenii legii, este, din punctul meu de vedere justificata.
Domnule Iohannis, legionarii au fost foarte buni crestini (un alt motiv de ura din partea sionistilor). Ii mai aud (sau citesc) pe unii care declama patetic: cum sa fie buni crestini, cind au ucis? Cei care declara asta, sint unii care poate au auzit de Sfinta Biblie, dar cind au vazut ca nu are poze, au inchis-o la loc. Unul din putinele momente din viata Mintuitorului prezentat in toate cele 4 Evanghelii este ultima sa seara petrecuta in gradina Ghetsimani, cind si-a trimis ucenicii care il insoteau (Petru si fratii Ioan si Iacov Zevedeu) sa caute arme. De ce a facut aceasta? Ne-a invatat astfel nu sa atacam, dar sa ne inarmam pentru a ne apara cind sintem atacati. Pe vremea Miscarii, era o perioada in care un rege criminal si corupt si o clasa politica la fel de corupta ca cea de azi devenisera un pericol pentru Romania. Comandantul legionar Constantin Papanace a dat, intr-una din cartile sale, o explicatie magistrala asupra asasinatelor comise, aratind ca in istoria Miscarii Legionare au existat momente in care aceasta a fost nevoita sa aleaga intre a asista la distrugerea tarii sau a-i ucide pe dusmanii acesteia – a ales sa-i ucida pe dusmani. Dusmanii nu erau evreii, ci conducatorii tarii si clasa politica. Nu uitati, domnule Iohannis, “salus patriae, lex suprema”.
Domnule Johannis, nu am citit Talmudul, insa am primit un slide-show cu citate care se pretinde ca ar fi din el. Daca aceste citate ar fi adevarate, mi-e teama ca pe teritoriul Romaniei, conform legii pe care ati promulgat-o, iudaismul ar trebui interzis, intrucit este o religie care, prin denaturarile din Talmud, a ajuns sa aibe la baza o ideologie de tip fascist, rasista si anticrestina, care instiga la crima si la jefuirea crestinilor. Eu nu spun ca asa este, dar poate ar fi bine sa solicitati consilierilor dvs. sa studieze Talmudul.
Daca tot v-ati angajat consilieri, va recomand sa gasiti unul dintre acestia ,cu mintea agera, cu dorinta de adevar, cu sentimente patriotice si cu curaj, care sa citeasca “Codul lui Lucifer”, cartea mea postata pe internet. O sa aflati raul facut romanilor de camatarii, arendasii si circiumarii evrei pina la al doilea razboi mondial, de evreii bolsevici dupa al doilea razboi mondial si de evreii sionisti dupa 1989. Si o sa aflati un numar imens de evrei din toata lumea care lupta impotriva “iudeo-nazismului”, adica politica purtata de sionistii de la Ierusalim. Si sa mai citeasca macar articolele politice ale lui Mihail Eminescu (acelea la care Moses Rosen s-a opus sa fie tiparite) si cartile dr. Nicolae Paulescu (nu cele de medicina). In legea pe care ati promulgat-o, la art. 1, se spune ca previne si combate incitarea la ura. Oare chiar nu va dati seama ca aceasta lege abjecta, antiromaneasca, va duce la cresterea antisemitismului intr-o tara in care acesta se afla la cote minime? Sau aceasta s-a voit? Poate ca daca gasiti un consilier nesurmenat, acesta sa urmareasca interviul dat de rabinul Eli Kaufman. Si o sa intelegeti poate ca de la bugetul de stat noi suportam o institutie a carei singura menire este sa ne calomnieze, fiindca asa cei de acolo primesc mult mai multi alti bani, din SUA.
Domnule Iohannis, pentru consolidarea carei societati mondiale puneti umarul? Eu resping aceasta societate in care prietenii dvs. (SUA, UE si Israel) promoveaza minciuna, ura, crima, violenta, incalcarea drepturilor naturale ale omului, cotropirea altor tari independente. Ce societate este aceasta in care exista dublu standard, in care criminalilor de razboi evrei, refugiati in Israel, li se refuza extradarea si nimeni nu zice nimic? in care Israelul incalca rezolutiile ONU si nimeni nu zice nimic? in care Israelul refuza sa dea socoteala pentru arsenalul sau nuclear si nimeni nu zice nimic? in care Israelul practica apartheid-ul si nimeni nu spune nimic? Ca sa nu spuneti ca nu stiti de criminalii de razboi evrei, va dau eu doua exemple. In timpul razboiului, partizanii evrei au savirsit masacre in multe localitati din Polonia cotropita de bolsevici, cele mai cunoscute fiind cele de la Naliboko si Koniuchy; conducatorii bandelor de criminali evrei au murit intre timp, astfel incit in 2007 dintre fostii membrii, mai era in viata doar Yitzak Arad – intre timp, acesta, fugit in Israel , a ajuns general de brigada, istoric al holocaustului si director la Yad Vashem – Israelul a refuzat extradarea lui. Fostul lagar nazist de la Zgoda, dupa eliberare, a fost transformat in lagar de concentrare pentru polonezi, silezieni si germani, la conducere fiind pus evreul Salomon Morel; aici, in mai putin de un an, au murit o treime din cei internati, cadavrele fiind aruncate in gropi comune; in anul 1994, Morel a fugit in Israel, care a refuzat sa-l extradeze.
Domnule Iohannis, ati deschis cutia Pandorei. Ati uitat ca romanii v-au ales presedintele Republicii Romania, stat independent, fost stat suveran pina in 2003 – si v-au ales pentru binele si interesele lor, nu ale altora. Va comportati ca un guvernator numit de Ierusalim in noua provincie iudaica Romania Victa (necunoscind termenul ebraic, il folosesc pe cel latin). Daca in Romania va creste antisemitismul, nu este numai vina lui Wiesel si Florian, a lui Antonescu (Crin) si a parlamentului, va fi si vina dvs.
Domnule Iohannis, in Romania slava Domnului, mai sint multi cei care simt si gindesc romaneste, asumindu-si aceasta. Puscariile de la noi nu au locuri suficiente pentru toti. Si atunci, aveti doua variante: ori gratiati demnitarii corupti, devalizatorii de banci, criminalii, violatorii si ceilalti prieteni ai parlamentarilor, ori ne duceti in grupuri in padurea de la Tincabesti, unde din ordinul criminalului Armand Calinescu au fost strangulati legionarii de frunte, aspect asupra caruia se pastreaza in continuare tacerea (mai ales cind se pune problema cine si cum l-a convins pe Carol al II-lea sa-i comande lui Armand Calinescu aceasta crima).
Domnule Iohannis, am luptat in revolutie (acum, a ajuns sa-mi fie jena sa recunosc de teama ca nu cumva un tinar zeflemitor sa ma intrebe citi bani mi-a dat Mossadul sa ma duc la revolutie). Acum un timp, am auzit la TV un idiot (imi cer scuze, dar nu gasesc un termen mai potrivit), fost ministru PSD, declarind cu emfaza ca o data cu primirea Romaniei in NATO, a fost indeplinit si ultimul obiectiv al revolutiei din 1989. Am ramas perplex! Idiotul stia mai bine decit mine de ce m-am dus la revolutie! Ei bine, domnule Iohannis, eu nu m-am dus la revolutie pentru ca Romania sa adere, fara referendum, la aceasta organizatie terorista de tip fascist, nici pentru ca muream de foame (de abia acum imi este greu, cind, in doar citiva ani, rind pe rind, Emil Boc, Victor Ponta si Mugur Isarescu, mi-au redus venitul la un sfert), nici pentru ca tara sa ajunga in halul acesta, jefuita de “prieteni” (UE, SUA si Israel), nici se ne pierdem suveranitatea, nici sa ne pierdem dreptul la asigurarea gratuita a sanatatii si alte drepturi. M-am dus pentru ca romanii sa cistige curajul de a spune adevarul. Nu dreptul, fiindca dreptul il aveau – curajul. Ati venit dvs. si ne-ati taiat acest drept. Poate ca multi care au murit la revolutie, au venit din acelasi motiv. Ati batjocorit jertfa lor, v-ati batut joc de noi, cei care am acceptat sa fim “carne de tun” pentru ca niste vinzatori de tara sa ajunga sa conduca Romania.
Am facut o ”revolutie” in urma careia fantomele bolsevice ne bintuie in continuare. Ne bintuie prin fiii lor. Ne-am trezit ca prim-ministru cu fiul lui Walter Roman (Neulander) care, cind in strada inca se mai tragea (nu o sa aflam niciodata cine tragea), initia deja distrugerea economiei romanesti. Apoi, rind pe rind, s-au ridicat deasupra , ca pleava, fiul lui Tisminetki, fiul lui Patapievici, fiul lui Florian, nepotul Ghizelei Vass – mai toti, cu ginduri, purtari si acte antiromanesti (foarte bine platite si de la bugetul de stat, dar mai ales din afara). Si totusi, doua ginduri nu-mi dau pace. Primul, de ce sionul a fortat intr-un mod atit de grav, inadmisibil, nota? Sa testeze limita de suportabilitate a poporului roman? Sa testeze gradul de imbecilizare a poporului roman? Sa bage spaima in oasele romanilor, ca sa nu protesteze la legile care vor urma (de pilda legea bail-in-ului, impusa de UE, prin care bancherii pot sa-i lase pe cetatenii europeni fara depozitele lor bancare)? Sau pur si simplu sa provoace in popor o rumoare pe care sa o prezinte la Washington ca fiind un nou val de antisemitism in Romania, motiv sa primeasca de acolo mai multi bani?
A doua intrebare este: de ce ati promulgat fara sa clipiti aceasta lege? Oare, din remuscare, ca etnic german, ati incercat sa mai spalati din pacatele naziste? Oare ati facut promisiuni mai mari decit cele facute de Ponta (asa cum, se pare, in 2004, Basescu a facut promisiuni mai mari decit Nastase)? Sau mai vreti inca un mandat? In acest ultim caz, poate ar fi bine sa invatati ceva din experientele altora. Au mai tradat si altii tara mizind pe sprijinul Ierusalimului: Nastase, Geoana, Antonescu (Crin,nu Ion), Ponta. Cu totii rivneau la tronul de la Cotroceni, dar nu l-au primit. Asa ca nu este sigur ca dvs. il veti primi pentru a doua oara. Oricum, ne trebuie sa mai faceti nimic: ati intrat deja in istoria noastra.
Domnule Johannis, juramintul depus ca presedinte nu este doar chestia aceea dupa care se bea sampanie. Este mult mai mult, iar sampania nici nu conteaza. Este un angajament fata de tara. Iar dvs., mi-e teama, ati luat-o pe drumul ultimilor trei presedinti: al tradarii tarii si poporului, al istoriei noastre si al adevarului, al dreptului pentru care v-ati dus sa va plimbati la Paris.
Si totusi, vreau sa stiti ca ii multumesc lui Alexandru Florian. Pina acum citeva zile eram un batrin obosit si bolnav, care simteam ca traiesc fara nici un rost. Iata cum un fiu de bolsevic m-a trezit din letargie, mi-a reamintit ca sint roman si, mai mult decit atit, ca sint aroman. Mi-a adus aminte ca bunicul meu, nascut in Crusova, a trait in anul 1903 proclamarea Republicii Crusova, moment dupa care, la citeva zile, la apropierea unei armate turcesti de 15.000 de oameni, Pitu Guli, conducatorul, le-a spus celor 300 de luptatori ai sai: “Sint prea multi, or sa ne omoare pe toti. Macar sa luam cu noi cit mai multi dintre ei.” Acesta era spiritul aromanilor si din aceasta cauza evreii bolsevici s-au grabit sa-i inchida in temnite sau sa-i duca la Canal. Mi-am regasit rostul in viata: sa lupt din nou pentru tara mea – acum, cu armele batrinetii: scrisul. Si as vrea sa se retina: in familia mea nu a fost nici un legionar, iar adevarul despre legionari eu l-am aflat dupa 1990, cind am putut afla multe lucruri ascunse pina atunci.
In Evanghelia dupa Ioan (8.44), Mintuitorul le spunea fariseilor: “Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” Fara indoiala, sionistii de astazi sint urmasii fariseilor de acum doua milenii, ei sint copiii diavolului si nu se pricep decit la crima si la minciuna. Si ambele, aduc bani multi.
V-ati ales gresit prietenii, domnule Iohannis.
In orice caz, iata ca v-am oferit minim 5 temeiuri pentru a cere arestarea mea. Desigur, un procuror zelos ar mai putea gasi si altele. De 43 de ani tot spun in aceasta tara marile adevaruri, pe care altii se temeau pina si sa le auda. S-a incercat de multe ori sa mi se inchida gura, dar pina acum nu a reusit nimeni. Dvs. aveti ocazia perfecta. In plus, pentru mine nu are cine sa iasa in strada si sa demonstreze.
Cu multa dezamagire,
Dan Cristian Ionescu
Sursa: Napoca News