Scoaterea din context

Fie că e vorba de o ştire politică sau de o bârfă mondenă, de un pretext pentru a lansa acuzaţii nedrepte sau de o motivaţie pentru nişte laude ca la carte, meritate sau nu, aşteptate sau nu, căutate sau nu, scoaterea din context este unul dintre sporturile preferate ale vremurilor noastre. Nu contează absolut deloc, pentru cei care aşteaptă după colţ un pas greşit, ce se mai spunea pe lângă un posibil citat interpretabil, de ce se spuneau toate acele vorbe sau cine era destinatarul real al frazelor. Nu contează absolut deloc sensul de dicţionar al cuvintelor, de fapt cuvintele nu mai au greutate, nu mai au înţeles, pentru că, într-o zi în care noi eram ocupaţi cu cine ştie ce amănunt, ni le-au transformat în arme, le-au anulat frumuseţea, doar pentru a intra în luptă şi, mai ales, pentru a o câştiga cu orice preţ. Chiar nu mai are importanţă peisajul general cu care, cel puţin teoretic, ar trebui să se asorteze o declaraţie! De intenţiile celui care vorbeşte le pasă cu atât mai puţin. Aceste “detalii” se pierd, mai devreme sau mai târziu, din ochii celor prea ocupaţi ca să înţeleagă realitatea de dincolo de rânduri, din mintea celor care sunt prea deştepţi ca să recunoască şi inteligenţa altora. După ce toate se risipesc, rămâne dorinţa de a scoate în evidenţă numai ceea ce ne convine, numai ce ar putea face, într-un fel sau altul, audienţă.

Atât ne-a mai rămas. Acesta este unul dintre puţinele alinturi pe care ni le mai permit zilele noastre, ratingul e pe primul loc şi nu avem voie să întârziem cu ştirea. În faţa televizoarelor stau mulţi curioşi dispuşi să creadă ce li se spune. În faţa paginilor întâi se aliniază alte rânduri de oameni, în aşteptarea exclusivităţii. Analizele se succed fără noimă şi părerile sunt la modă, ca de fiecare dată. Toate devin, brusc, intepretabile şi posibil suspecte, în spatele fiecărei afirmaţii se poate presupune că se ascunde altceva, un “altceva” sinonim cu o răsturnare extraordinară de situaţie. Scriind toate acestea, nici măcar nu mă mai gândesc la un caz anume, ci la generalizarea acestui obicei bolnăvicios, de a scoate din context şi de a arunca, iresponsabil, cuvinte în stânga şi în dreapta, înjurându-i anonim pe cei pe care, din păcate, nu întotdeauna are cine să îi apere. Astfel, dintr-un fel de frică şi dintr-un fel de supărare, apar ciocnirile, atunci începe o nouă transformare a cuvintelor în arme sau în insulte. Până când unul dintre cei implicaţi înţelege că bătălia nu merită. Nu merită atenţie. Nu merită reacţie. Nu merită explicaţii. Şi, atunci, cu discreţie, cel puţin pentru o parte dintre cei care au urmărit plictisiţi sau alarmaţi schimbul de replici, contextul redevine context şi cuvântul redevine cuvânt. E adevărat, nu pentru totdeauna, ci până la următorul derapaj, până la următoarea scăpare, până la următorul colaj de declaraţii, până la următoarea excepţie care ne confirmă această cinică regulă care unora le asigură, în mod paradoxal, şi prăbuşirea şi supravieţuirea.

Autor: Ana-Maria Păunescu
sursa: jurnalul.ro