“Noi dorim să punem chipuri pe muncitorii imigraţi din Europa de Est”, explică Peter Dictus, autor şi regizor, într-o uriaşă seră horticolă goală din Zundert [în sudul Olandei]. “Ei sunt oameni ca ceilalţi, care au venit să se stabilească aici în număr mare, dar pe care ceilalţi orăşeni îi ignoră şi îi izolează. Nu sunt consideraţi decât mână de lucru ieftină”.
În această sâmbătă după-amiază, membrii trupei Het Zunderts Toneel sunt în plină repetiţie pentru piesa de teatru “Moeland – Rijk van de Armen”[“Tărâmuri din Europa Centrală şi de Est – Regatul Săracilor”, dar numele piesei este un joc de cuvinte, deoarece “Moe” care este o abreviere pentru Europa Centrală şi de Est, înseamnă de asemenea “oboseală”, deci titlul poate însemna “Tărâmul oboselii – Regatul Săracilor”]. Această piesă va fi jucată în ultimele trei week-enduri din septembrie, în seră. Dansatorii se târăsc pe solul negru, întruchipând culegătorii de căpşuni.
Într-un alt colţ al serei se repetă monologurile. “Eu negociez, cumpăr, vând, închiriez”, spune unul dintre actori. El joacă rolul “vânzătorului de vise”, care se îmbogăţeşte închiriind la preţuri mari locuinţe vetuste sau rulote, migranţilor din Europa de Est. “Îmi aduc mica mea contribuţie societăţii. Eu nu sunt un om rău”.
O absenţă totală de interacţiune
Autorul textului, Peter Dictus, locuitor din Zundert, speră ca horticultorii şi angajatorii de lucrători imigraţi vor fi numeroşi la acest spectacol de ”teatru documentar”. Şi că apoi se vor uita altfel la fenomenul imigraţiei muncii. Fiindcă această poveste nu este numai economică, ci şi socială, şi oferă o mărturie a lipsei totale de interacţiune, ca să nu mai vorbim despre integrare.
Potrivit datelor CBS, Biroul Naţional de Statistici, Zundert este oraşul din Olanda cel mai dens populat cu lucrătorii imigraţi din Europa Centrală şi de Est. Potrivit municipalităţii, trăiesc aici aproximativ 2 500 de locuitori originari din Europa Centrală şi de Est. Ceea ce reprezintă aproape 12% din populaţia locală. După alte estimări, numărul lor ar fi chiar de vreo 4 000.
”Nu pot fi ocoliţi, nici la propriu nici la figurat”, observă Peter Dictus. ”Ştim că sunt aici, dar refuzăm să-i vedem. Avem într-adevăr nevoie de ei pe câmpurile de căpşuni sau în pepiniere, dar ca fiinţe umane trebuie să stea ascunşi”.
”Aici, sunt consideraţi de abia cu ceva mai presus decât nişte sclavii”
Jurnalistul şi fotograful Riet Pijnappels, şi el din Zundert, a fotografiat mai mulţi migranţi la locul lor de muncă şi la ei acasă. Expoziţia fotografilor sale, care va fi deschisă publicului, în capela fostei mănăstiri Sfânta Ana, dă un chip culegătorilor de sparanghel polonezi şi celor de căpşuni lituanieni. “Dar aici, ei sunt consideraţi de abia cu ceva mai presus decât sclavii”, spune Riet Pijnappels.
Majoritatea europenilor de est trăiesc în amplasamente de vacanţă în Zundert. În campingul Fort Oranje, zeci de rulote sunt pline cu polonezi, români şi lituanieni. “Şi ei plătesc 500 de euro pe lună pentru a trăi acolo!”, se scandalizează Riet Pijnappels. “Este pur şi simplu exploatare. Şi acest aspect face parte din istoria migraţiei”.
Peter Dictus se miră de vieţile complet paralele ale diferitelor categorii de populaţie. Pe 2 septembrie a avut loc celebra paradă de caruri cu flori din Zundert. În cadrul proiectului despre imigranţii din Europa Centrală şi de Est, trupa Het Zunderts Toneel a organizat o expediţie pe biciclete, cu aproximativ 70 de imigranţi, pentru a vizita câteva corturi în care se pregăteau carurile cu flori. “La început, locuitorii din Zundert şi imigranţii s-au privit ca nişte iepuri orbiţi de farurile unei maşini”.
“Vieţi puse între paranteze”
El recunoaşte că este şi vina imigranţilor, care în mare majoritate nu încearcă să se integreze. “Cunosc un grup de români care lucrează deja de 12 ani la acelaşi horticultor, 10 luni pe an. Dar ei se mai consideră încă ei-înşişi ca lucrători sezonieri. Ceea ce îmi aminteşte de marocanii care au venit să trăiască aici acum cincizeci de ani pentru a lucra temporar în fabrica de conserve. Ei trăiesc încă aici, în ceea ce noi numim cartierul cu probleme din Zundert”.
În piesa de teatru, el arată de asemenea “vieţile puse între paranteze” ale persoanelor venite din Europa de Est. “Ei au plecat de la ei de-acasă fără să considere niciodată că au ajuns la destinaţie.Trăiesc într-un fel de ţară a nimănui. Viaţa lor se desfăşoară într-o parcare, uneori timp de peste 10 de ani. Ei visează, muncesc şi pun bani deoparte”.
autor: Peter de Graaf
sursa: presseurop.eu