Ceva analog se întâmplă astăzi, după ce la 17 iulie o rachetă a doborât un avion civil deasupra Ucrainei. Deşi ancheta nici nu a a început bine, propaganda proamericană de la noi vituperează deja, mai ceva decât zbiera Monica Macovei „Am învins!” la referendum, acuzându-i pe separatiştii proruşi sau Rusia însăşi de moartea unor oameni nevinovaţi.
Deocamdată nu se poate certifica cine a lansat racheta respectivă. Suntem la nivel de presupuneri, iar pe terenul presupunerilor întrebarea cea mai de bun simţ şi mai raţională (cerem oare prea mult?!) este „cui foloseşte?”. Separatiştilor şi Rusiei în nici un caz, deoarece nu au nevoie de o nouă campanie de compromitere morală. Marilor state europene de asemenea, pentru că acestea doresc mai curând aplanarea conflictului şi reluarea legăturilor economice normale cu Rusia. Singurele care ar avea ceva de câştigat ar fi eventual Ucraina şi Statele Unite ale Americii, în sensul radicalizării Occidentului faţă de Rusia – puterea concurentă. La nivel mai larg, americanii ar obţine şi abaterea atenţiei lumii de la situaţia inconfortabilă în care se află aliatul israelian în Gaza. (De altminteri, ofensiva terestră a Israelului în Gaza a început exact pe 17 iulie). Nu este exclus nici măcar ca ucrainenii să fi acţionat de capul lor, fără să-i informeze pe americani.
Să presupunem totuşi că avionul a fost doborât de separatişti. De unde rezultă intenţia criminală şi ticăloşia morală? Dacă aceştia pur şi simplu au confundat avionul civil cu unul de transport al armatei ucrainene? Astfel de accidente se întâmplă destule în războaie, după cum ne-a învăţat chiar propaganda proamericană, expertă în a invoca „victimele colaterale”. Sau nu cumva miza nu o reprezintă separatiştii ci racheta ca atare, sau mai exact faptul că aceasta ar fi provenit din Rusia? În atare situaţie ar fi vorba de cea mai crasă ipocrizie. Cu alte cuvinte americanii au voie să-i înarmeze pe cei care le servesc intersele, de la somoziştii din Nicaragua până la talibanii care luptau cu sovieticii în Afghanistan, dar Rusia nu! În termeni neacademici: fii tu prost că sunt eu deştept! Să-l baţi tu pe altul e de bine, dar dacă dă şi el îi arăţi obrazul, că nu e civilizat şi nu se face…
Avem aici problema de fond a politicii americane din ultimele două-trei decenii, şi anume dubla măsură. Clamează principiile numai atunci când îi convine, iar violenţa îi pare justificată sau reprobabilă conform cerinţelor de conjunctură ale mediului de afaceri sau planurilor expansioniste ale neoconservatorilor din armată şi administraţie.
Neconcordanţa dintre declaraţii şi practică nu este însă întâmplătoare; ea traduce decalajul funcţional dintre principiile democratice de la care se revendică regimul, respectiv conţinutul capitalist al acţiunii. Adevărul greu de rostit, mai ales într-o ţară care a investit afectiv în americani, este că actualmente Statele Unite nu mai promovează democraţia, legalitatea, civismul „părinţilor fondatori”, ci interesele marii finanţe şi ale statului-supraveghetor la nivel planetar.
Autor: Alexandru Mamina
Sursa: Argumente si fapte