Site icon gandeste.org

Scapi de cangrenă doar cu bisturiul

Două rânduri de dezvăluiri făcute alaltăieri în ceasul nopții demonstrează, de data asta fără nici un fel de echivoc, că Dirceția Națională Anticorupție este o instituție cangrenată. Iar cangrena – poate confirma acest lucru orice medic – pentru a nu se generaliza, trebuie extirpată. Cu bisturiul.



Este deja târziu și mă mir că până acum domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, care în mod constituțional este împuternicit să ia această măsură, nu i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis demiterea Laurei Codruța Kovesi.

În multe bilanțuri festiviste, dar și în simple declarații de presă, doamna Laura Codruța Kovesi s-a exprimat în legătură cu DNA Prahova, în sensul că aceasta este o unitate de  elită a instituției pe care o conduce. În acest moment, unul dintre procurorii cheie din DNA Prahova, după un an de tergiversări, a fost în fine eliminat din corpul procurorilor pentru grave încălcări deontologice și care, mai devreme sau mai târziu, va răspunde și penal pentru faptele sale. Acest procuror, pe nume Mircea Negulescu, poreclit Portocală, a lucrat mână în mână cu procurorul șef DNA pe nume Lucian Onea. După ce, într-un nesfârșit serial de înregistrări și mărturii, opinia publică a văzut ”cum paradea la oameni” procurorul Negulescu, cum răspundea la comenzi politice și cum executa oameni politici pentru a face jocurile de poliție politică ale DNA, iată că astazi avem revelația modului în care a operat și șeful acestuia. Domnul Lucian Onea. Și mai mult decât atât. Rezultă în mod indubitabil că doamna Laura Codruța Kovesi nu numai că a fost permanent la curent cu ceea ce se întâmplă, dar a și dirijat în mod direct operațiuni de poliție politică.

Fiindcă tot duminică seară am mai avut o dezvăluire de mari proporții, care nu are cum să nu zguduie vârful DNA. Unul dintre procurorii și, la un moment dat, cei mai apreciați din DNA, doamna Mihaela Iorga Moraru, a relatat cum doamna Laura Codruța Kovesi i-a solicitat să execute un demnitar politic în scopul de a para instalarea unui prim-ministru și a unui ministru al Justiției. Cu subiect și predicat. Iar personajul care denunță public această operațiune este nu numai un jurist, ci și, așa cum afirmă colegii ei, un jurist de marcă al instituției, care încă este condusă de doamna Laura Codruța Kovesi.

Revenind la episodul care face obiectul ultimului scandal legat de DNA Prahova, cred că este util să fac două precizări. Șantajul exercitat de către procurorii DNA a avut drept țintă nu un borfaș oarecare, nici măcar un cetățean obișnuit, ci un membru al Parlamentului României. Un parlamentar al României a fost șantajat în mod criminal în scopul de a fi transformat nici măcar în denunțător, ci în participant la falsificarea de probe, în scopul incriminării unui prim-ministru. Și, implicit, a fost șantajat astfel tatăl acestui parlamentar, care era președinte al Consiliului Județean Prahova și șef al uneia dintre cele mai puternice organizații județene PSD. Iar ca șantajul să fie și mai concludent, el a fost exercitat și asupra surorii parlamentarului, astăzi ea însăși parlamentar. În acest ultim caz, șantajul a avut și conotații de natură sexuală.

Dacă unor demnitari ai statului român li s-a putut întâmpla așa ceva, este ușor de tras concluzia că cinismul și cruzimea cu care asemenea procurori DNA au acționat împotriva altor persoane, cu o notorietate mai mică sau chiar inexistentă, au fost ridicate la cote și mai înalte.

A doua observație este că, iată, într-un efort disperat de a se apăra pe el și de a-și apăra familia, un parlamentar care nu știu dacă este jurist ca pregătire, dar în orice caz nu este un practician, a reușit să conceapă, să pună la cale și să execute o anchetă ca la carte desfășurată împotriva unor procurori ”de elită” DNA. Care sunt atât de dați peste cap de respectiva dezvăluire încât, în câteva ore, pe parcursul nopții de duminică spre luni, au și elaborat un comunicat din care aflăm că tot noaptea ei ar fi constatat faptul că dezvăluirile lui Cosma reprezintă o simplă făcătură și o tentativă de șantaj. Ceea ce i-a determinat, tot noaptea, să-și formeze o suspiciune temeinică împotriva acestuia.

Cum ar putea fi vindecat organismul DNA de o asemena cangrenă? Cum altfel decât prin amputarea părții cangrenate? Dacă nu cumva este prea târziu. Dacă nu care cumva ar fi mai bine ca România să abandoneze pur și simplu acest experiment unic în Uniunea Europeană, care, iată, se dovedește a fi nefast.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Exit mobile version