SRI are două mari dimensiuni publice: una internă de luptă anticorupţie, crescută în ultimul cincinal, mai ales din celebra frază din comunicatele DNA: “procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”. Cealaltă dimensiune e: o armată strategică şi secretă de care sînt foarte mulţumiţi americanii. Cele două dimensiuni s-au contopit în timp. Cu toate problemele aferente.
Unii o spun frust: ce atîtea drepturile omului, că noi avem tone de corupţi cu care trebuie să luptăm fără scrupule. Păi uite, exact cu astfel de luptă anticorupţie în forţă, aşa am avut un schimb de generaţie de corupţie. De la corupţia care domina diverse zone de producţie sau monopoluri autohtone la corupţia de comision la privatizare sau retrocedare. Adică diferenţa dintre Voiculescu şi Cocoş, să zicem.
Daniel Morar, judecătorul CCR care s-a ocupat de tot cazul, şi care e învinuit direct de tabăra pro-SRI, că îi salvează finanţatorii lui Băsescu, a dat de-a lungul vremii indicii clare că CCR a intrat în luptă cu SRI. Momentul? Legile Big Brother cînd membrii CCR au declarat clar că se simt ameninţaţi de Maior şi SRI
Războiul are şi un caracter interesant, e între funcţionari şi magistraţi cu statut aparte (CCR, procurori DNA şi alţii) şi o zonă gri de business-servicii unde prosperă un tip de cadre care mixează venituri publice cu împuterniciri SRI, cu misiuni secrete cu cîte şi mai cîte. Din acest război de orgolii şi statut se poate cîştiga ceva transparenţă. De aia am scris ieri că hotărîrea CCR e util.
Ca să risc şi formulări scurte, SRI a ajuns prin imunitatea de care dispune un refugiu, paradoxal, pentru o castă de afacerişti locali care se simt “strategici”.
SRI a reacţionat şi de data asta disproporţionat. Cu tristeţe văd jurnalişti care şi-au pierdut orice măsură şi urlă fără probe că vine apocalipsa dacă lămurim o chestie simplă: cine te ascultă cînd te ascultă.
De unde vine şi aroganţa, şi disperarea SRI? din partea aceea strategică. MIliardul vehiculat de Macovei-Prună îmi pare complet nerealist, dar se verifică faptul că ele văd SRI strict ca pe o componentă militarizată în lupta cu Estul rusesc (vezi şi nişte intervenţii ale unor analişti care leagă CCR de Putin!!!), lupta antiterorism etc.
Ce mai învăţăm din remarca de mai sus? Că apar în prim plan lucruri pe care le-am tot băgat sub preş. Ani de zile s-a vorbit despre ce face NSA în UE, după scandalurile declanşate de Snowden în Franţa sau Germania. Între timp, lumea a căzut de acord: să se supravegheze tot, că oricum nu mai avem ce face. SRI e inevitabil parte din supravegherea în masă. Orice mişcare de democratizare (folosim cuvinte mari, pentru paşi foarte mici) îi periclitează statutul în relaţia cu SUA care-i dă şi imunitatea de aici.
De aia SRI nu înţelege să mai facă distincţie între urmărire penală şi prevenirea terorismului. Pentru că forţa SRI stă în dereglementare. Forţa SRI stă în legi antidemocratice de supraveghere, exact aşa cum forţa economică a româniei stă în “munca pe doi lei”. “Strategică” în România e nepreocuparea pentru drepturi cetăţeneşti: dovadă că în cazul torturii în închisori secrete CIA sîntem singura ţară din UE unde nu s-a început o anchetă serioasă, măcar de ochii lumii, aşa
Taberele în cazul acestei dezbateri: “democraţi” care ţin cu CCR, neîndurători care ţin cu SRI. Ultimii au duşmani feroce, ruşii, chinezii, ei luptă la nivel mare şi nu mai pot lupta cu terorismul dacă nu ascultă nu ştiu ce politician. Pînă la urmă judecătorii decid în cazul interceptărilor deja existente. Dacă vor scăpa mari corupţi, va fi vina DNA pentru cum a făcut dosarele. De aceea şi dacă aprob decizia CCR, nu acord cec în alb doamnei Kovesi al cărei inteerviu de aseară de la DIgi 24 m-a înfiorat: vorbea ca un pionier care luase prozac: procurorii sînt nişte patrioţi care luptă pentru ţară blablablabla. Procurorii DNA sînt nişte români mai bine plătiţi decît 90% dintre români care, dacă nu-şi fac treaba cum trebuie, trebuie scoşi din plata publică pe viaţă. Deci nu mă încîntă nici SRI pe care nişte parlamentari cică-i controlează. Dar nu cred nici în democratizare automată doar pentru că Kovesi cere autonomie, fiind deja realeasă.
Rămîn la părerea că lucrurile se pot aranja administrativ fără atîta isterie. SRI poate renunţa la o parte din privilegiile ascultării (tehnice, de personal) pentru a ajuta DIICOT, de exemplu. Dacă nici acum cazul Bica-Coldea nu ne-a convins că trebuie rapid despărţite apele…
CCR e, da, implicată într-un război instituţional şi politic. E mult mai calmă atunci cînd decide să inhibe şi orice urmă de mişcare sindicală în companii private. De aia spun că mi se pare că rezultatul democratic din această decizie e mai mult rodul hazardului. Uneori iei drepturile omului ca să dai la cap SRI-ului care te-o fi deranjat cu ceva. Dar dreptul omului la asociere şi sindicalizare nu le-a spus nimic aceloraşi judecători acum cîteva luni (vezi aici)
Recomandarea mea e să citiţi documentul chiar dacă nu sînteţi specialişti. AICI E DOCUMENTUL CCR. Puteţi găsi chestii interesante:
Autor: Costi Rogozanu
Sursa: VoxPublica