Un MiG-spion e doborât şi pilotul sovietic cade în mâna americanilor. La interogatoriu, prizonierul nu scoate o vorbă. După ce-l bat un an degeaba, anchetatorii renunţă şi îi dau drumul. Ivan ajunge la Moscova plin de vânătăi, dar erou. Camarazii sar pe el: „Ei, cum a fost la americani?“. „Mâncarea şi cazarea, ocen haraşo. Da’ învăţaţi, fraţilor, tactică militară, că vă rupe inamicu’ cu bătaia.“ Cam aşa arată, de-a lungul şi de-a latul miilor de bancuri din comunism, autoironia popoarelor din Est.
În spatele Cortinei de Fier, într-o lume decuplată fizic de Occident, la adăpost de rigoare şi competiţie, a crescut un mediu superficial şi autosuficient.
Noi, bulgarii, polonezii, cehii, sârbii, ruşii – dar parcă noi mai mult ca toţi – ne-am complăcut în cultul lenei, al băşcăliei şi al jumătăţilor de măsură. Au rezultat câteva generaţii de proşti care chicotesc. Sunt oameni fără o pregătire decentă, dar cu dorinţa fierbinte de a stagna. Lor le-a venit rândul să conducă şi să fie aleşi ca s-o poată face. Sunt proştii cu ştaif ai României, elita ei politică, oamenii care, asemenea nouă, celor care îi votăm, nu şi-au făcut niciodată temele.
Ca să ajungi om politic e destul să fii fostul chiulangiu al clasei, fiul fostului colonel de Securitate, fostul pupincurist de la ASC şi lista poate continua cu fostul activist de partid până la fostul turnător. Pe scurt, un soi de semi-idiot cu proptele, ferit de examene, protejat de context, pus la adăpost de ameninţarea muncii şi a unei calificări acceptabile. În medie, oamenii ăştia au dus-o mai mult în fente şi învârteli, au ţopăit peste reguli, şi-au păcălit colegii, au dus de nas sistemul şi au convieţuit în pace cu mulţumirea de sine. Sunt un produs al neatenţiei generale, nişte tăntălăi care fac cu ochiul şi care şi-au frecat mereu mâinile crezându-i pe ceilalţi, care au tras în locul lor, fraieri.
Ei au găsit în ultimii douăzeci de ani un nou prilej de a sări peste examene, pentru că în politică nu-ţi cere nimeni să te aşezi la capătul băncii şi să scrii fără fiţuici. Nu-ţi vorbeşte nimeni în ceea ce crezi tu că ar fi limba franceză, nu te întreabă nimeni cât a durat războiul de o sută de ani, nici cum se scrie „mămucă, iacătă-mă-s“ şi nici cu cât s-a terminat meciul Toulouse-Lautrec. În politică, nu-ţi cere nimeni analizele medicale sau judiciare, aşa că tot ce trebuie să dai sunt cei doi bani cu care-ţi preţuieşti semenii.
Eşti unul dintre proştii fără profesie căre năvălesc din comunism asupra viitorului românesc? Eşti unul dintre farsorii împodobiţi cu diplome care n-au găsit o slujbă normală? Eşti una dintre loazele pe care le-au târât prin şcoală epoleţii lu’ tăticu’? Bravo, ai nimerit bine. Aici e locul tău şi acum e vremea ta. E vremea alegerilor fără de sfârşit. Prezintă-te la un microfon nepăzit, vorbeşte ce-ţi trece ţie prin cap şi noi o să te votăm, boule. Ştii la fel de bine ca noi că n-avem de ales.
Doru Buscu
sursa: catavencu.ro