O vreme am crezut ca aceasta criza mondiala a capitalismului iti va face bine, sarantocule! Ca a venit vremea ca istoria sa sanctioneze abuzul capitalist, care a adus si bune si rele, dar a dat globul in mana catorva capcauni, din care unii, nemilosi, n-au vrut sa-ti astearna si tie o viata mai buna. Ai fi dorit, prin socialism, sa dai de pamant cu acel capitalism crud si sa-ti intemeiezi o alta agoniseala, un alt tip de repartitie, o alta oranduire. N-ai izbutit mare lucru. Poate pentru ca te-ai mintit prea mult, sarantocule! Poate fiindca ai instalat o masa prea saracacioasa, iar cei ce au venit la ea nu s-au saturat, nici nu s-au disciplinat sa ramana cumpatati. Ai vazut cu tristete ingropate avanturile tale revolutionare. Dar ai privit acum in urma cu speranta crampele acestui capitalism mondial, care s-a cam dezaxat si a inceput sa geama de groaza disparitiei. – Acum va veni si momentul meu! – ti-ai spus, sa incerc o a treia cale, obligatorie pentru toti, intrucat capitalismul scheauna a faliment masiv, a morti. Ai inceput sa-ti faci planuri…
Ma tem ca le faci iar de pomana, ca te amagesti din nou. Ceea ce ti se pare tie criza de sistem, cu urmari globale, e o simpla criza in sistem si se poate tamadui. Unii bancheri, scapand masura, au jucat cartea creditelor neacoperite si sistemul s-a perturbat de sus in jos, facand tangaj pana spre tine. Dar a venit statul, statul cel cu puteri mari, si si-a tinut capitalismul in picioare, caci acesta il conforteaza, de la el si lacomia lui i se trag veniturile cele mari. Il pune din nou in picioare cu obolul cetateanului. Grija statului celui mare e sa-si repuna capitalismul in picioare, iar grija de tine, sarantocule, deriva de acolo, daca deriva. Contribuabilul american cotizeaza la redresarea bancilor mari, care isi nationalizeaza astfel pierderile, nu si eventualele profituri ce raman private. Ajutorul pentru sarantoci ramane si el fragil, in timp ce ajutorul masiv merge la banci si la marile intreprinderi pentru a le remonta si a acoperi gafa.
Asadar, prima grija a statului celui puternic sunt bancile lui private care trebuie redresate pentru ca morisca sa mearga din nou. Dupa economistul Joseph Stieglitz, acestea sunt prea mari ca sa esueze, dar si prea mari pentru a fi gestionate. Au, de asemenea, o imensa putere politica. In ce ne priveste, noi depindem hotarator de ele, dominarea noastra prin ele se face. Clatinandu-se, ne pot strivi, ceea ce de fapt se si intampla. Ele se vor pune iarasi la punct, dar noi, astia micii, vom ramane terciuiti, busiti.
Fiindca, sarantocule, liberalismul e competitional, cel care a apucat sa capitalizeze masiv face ce vrea cu ala-micu. Legea cererii si a ofertei nu-l ajuta niciodata pe cel mic, care e spoliat chiar prin sistem, adica natural si legal. Sa nu-ti inchipui ca exista egalitate. Sa nu-ti inchipui ca exista iertare. Liberalismul, zici tu, regularizeaza sansele productive? Aiurea, el te bate in poarta, daca e mai voinic. Tu crezi ca liberalismul inseamna “toti intr-o unire”? Nicidecum, el instituie capitalisti suzerani si capitalisti vasali, care trag scurta. Noi suntem printre acestia.
Sarantocule, capitalismul liberal te bubuie demult, te-a saracit si golit. Cine sa te protejeze, socialismul romanesc, plin de imbuibati, de afaceristi, de fete care se tolanesc intr-o bogatie suspecta, nemeritata, nesocialista? Care au contribuit nu putin la instrainarea bunurilor tarii in stil liberal contra ciubuc? Care s-au adaptat de minune capitalismului, storcand tarii cat mai multe venituri in timp ce behaiau despre echitatea sociala?
N-ai niciun zid impotriva viiturii care te pocneste dinspre bancherul american, cel ce s-a jucat prost, scotandu-te pe tine din slujba, de exemplu. Si n-ai niciun zid nici dinspre stanga autohtona, neputincioasa si pe alocuri infectata. Vasal ai fost, asa vei ramane in veci. Poate ca nu te-or pune la pamant nici de data asta, sa dea Dumnezeu! Descurca-te cum poti, caci de la clasa politica romaneasca, slaba nadejde! Criza o suporti tu!
Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro