Sărăcia majorităţii ca politică de stat

“Marile intenţii” ale programelor politice româneşti au dus la o reducere dramatică a conştiinţei sociale, civice, şi la o sărăcire în derulare continuă a majorităţii. Fiecare guvern s-a ocupat de propria clientelă, de modalităţile prin care acestea şi-au dobândit o cât mai credibilă poziţionare de salvatori. În spatele propagandei s-au întâmplat toate dezastrele care au menţinut România în exteriorul oricărei reforme. De la primul guvern de după 1990, până la acesta, focurile de artificii n-au încetat o secundă. În fruntea Executivului pare să se fi instalat tot ce are mai barbar, sub aspect moral, şi nu numai, acest popor. Preluând de la comunişti o avere naţională centralizată, pe care au făcut-o nevăzută, potentaţii şi “teoreticienii” care-i asistă au creat deja un sistem identic unei dictaturi. Actuala luptă împotriva corupţiei este chiar o formulă fără niciun conţinut. Sistemul nu are cum să lupte împotriva lui însuşi, în joc fiind o forţă economică fabuloasă. Cetăţenii României, ţara membră a UE, nu au nicio legătură cu mecanismele care îi guvernează.

Raportul BM, afiliind România celor mai sărace ţări din lume, este aruncat, nu-i aşa?, în derizoriu, o repetiţie. Încă o fatalitate plasată în zona geopolitică. Tratând cu dezinteres total atâtea şi atâtea subiecte ale deficitului democratic, nu sunt şanse de ieşire din acest infern. Aflată sub dominaţia imensului miriapod al fostei Securităţi, cosmetizată până la schimbarea identităţii, politica României este un SRL, cu acţionariat privat, secret. Câtă eficienţă a avut lupta anticomunistă, cam atâta pare să aibă şi implicarea politică actuală. Sistemul a cuprins totul. Cei care visează o altă Românie au de aşteptat câteva generaţii, în condiţiile unor separări ale apelor. Statul are încă o măreţie demonică prin utilitatea lui în avantajul grupurilor mafiote.

Aşteptarea unor schimbări generale prin înfruntarea acestora dovedeşte precaritatea ideatică a societăţii. Chiar dacă o parte o va îndepărta pe cealaltă, în totalitate, nu se va întâmpla nimic semnificativ. Sistemul îşi va genera propria monstruozitate, criminalitate, în absenţa cărora nu are cum să funcţioneze. Avantajaţi de o paralizare masivă a societăţii în comunism, noii activişti nu au nicio limită. Conduita lor, în alt registru, este precum a Statului totalitar. Speranţa că Justiţia va aduce democraţia, bunăstarea, un sistem funcţional, reprezintă încă o idee parazitară a propagandei. Într-o societate mortificată, ameninţată, politicul este îl însuşi Justiţia. Mesajul UE de întărire a Justiţiei evită, cred, interesat o perspectivă socială adevărată. Zahărul şi uleiul trimis unor sate aflate sub orice limită a sărăciei nu se ridică nici măcar la nivelul ajutoarelor umanitare.

Revizuirea trecutului recent nu poate fi făcută absolvind pe cineva din tabloul responsabilităţii. Toate partidele politice româneşti se regăsesc în fosta poliţie politică. Uitarea acestui lucru le plasează sub o legitimitate care nu poate funcţiona în condiţii democratice. Vedem rezultatul. Îmbătrâniţi în iţele securismului, având o privire fundamentată asupra filosofiei Statului în acest spirit, politicienii actuali nu au, în fapt, nicio legătură cu cei pe care teoretic îi reprezintă. Trezirea vieţii publice la principiile modernităţii, a unei societăţi pentru toţi nu va veni de la sine. Aici are de intervenit UE, nu cantonându-se, exclusiv, propagandistic în monitorizarea unor dosare de corupţie la capătul cărora regăsim aceeaşi înspăimântătoare istorie.

Cruciadele de până acum au fost lamentabile, singura lor strategie fiind de execuţie publică mediocră. Cu asemenea strategie se va ajunge la o veritabilă galerie de transformare a unor vinovaţi în martiri, sporind incontrolabil confuzia. N-au căzut sisteme mafiote, nu s-au confiscat averi, n-au avut loc cutremure politice reformiste. Bruxelles-ul trimite constant spre România un mesaj de uniformizare, refuzând, cu tenacitate, să intre în chestiunile de fond. Sistemul este de multă vreme adaptat situaţiilor de criză, Opoziţia şi Puterea fiind sub o coordonare perfectă prin originea lor. Transformarea Comisiei UE într-un arbitru politic arată incapacitatea actualului spectru politic românesc de a reprezenta ceva pentru viitorul comunităţii româneşti.

Ajunsă în mod acut, cu bună ştiinţă, politică de stat, sărăcia barează orice drum spre democraţie. Cei care administrează averi importante se văd expuşi direct îndepărtării de la pupitrul controlului, poluând orice nucleu democratic. România este într-o situaţie fără ieşire prin menajarea actualei clase politice care se foloseşte de instituţiile Statului pentru perpetuarea unui sistem închis, sufocant, personalizat.

Sărăcia nu poate fi declarată virtute pentru clasa plitică, dar, în primul rând, pentru societate. Marile staruri ale capitalismului autohton, văzute sau nevăzute, au legătură directă cu dramele românilor. Scoaterea lor din scenă nu are nicio relevanţă cât sistemul nu este înlocuit cu însăşi democraţia. Viaţa publică trebuie să fie dominată de transparenţa totală a instituţiilor cu drept de reprezentare. Altfel, românii vor fi conduşi de nişte mafioţi.

autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro