Site icon gandeste.org

Săptămâna marilor clarificări

Emoții mari la vârf! Olimpul românesc fierbe.



Știți cum se numește cel mai înalt vârf al Olimpului? V-ați grăbit spunând Iohannis. Mă refeream la piscul maxim din Olimpul grecesc. Acesta se numește Mytikas (Nașul).

Orice asociere tendențioasă între cele două nume ale celor două supremații se face pe răspundere proprie. Tot ce-am vrut eu să spun este că până și preaputernicii zei au momentele lor de clătinare.

A început o săptămână ca noaptea de dinaintea unui transplant major. Pentru mulți grei, o întrebare eclipsează totul: va mai răsări mâine soarele pe strada noastră sau nu?

Doamna Gorghiu este pe făraș. Singură s-a recomandat măturii când a promis că dacă, după aceste alegeri, PNL nu va fi la guvernare, domnia sa va descăleca din jilțul brătienilor. Sigur, minuni s-au mai văzut, dar, chiar așa? În fine, până la urmă doamna Gorghiu reprezintă o miză doar pentru sine. Să nu ne pierdem în mărunțișuri. Și să-i dorim, de lunea viitoare, o binemeritată regăsire a orbirii din timpul „erorii USL”.

Florian Coldea și Codruța Koveși așteaptă zorii îngemănați. Condiția de siamezi care până mai ieri îi făcuse inexpugnabili, s-a transformat într-o pereche de cătușe ce-i împiedică să se apere pe cont propriu. Cade unul, automat îl trage după el și pe celălalt.

În această săptămână a fost anunțată de către CNATDCU depunerea raportului tehnic al marilor experți internaționali despre plagiatul doamnei Kovesi. Chiar dacă CNATDCU va amâna anunțarea deciziei sale oficiale pentru după 11 decembrie, ca să nu influențeze alegerile, noi vom ști verdictul experților indată ce a fost depus. Cum asta? Iată cum: dacă va fi un verdict de ne-plagiat, va începe să vuiască instantaneu toată propaganda binomială despre marea victorie. În schimb, dacă se va așterne tăcerea oficială și nimic din acel raport nu va transpira în presă, asta va însemna că verdictul conține cu certitudine elemente incriminatorii. Și va fi calamitate națională!

Tot în această săptămână s-ar putea să explodeze în presă și conținutul stick-ului de memorie din dosarul Black Cube. Să nu uităm că Daniel Dragomir, acarul Păun din această cauză, a promis dezvăluiri devastatoare pentru luna decembrie. Ori, cum luna decembrie tocmai a început, și a doua săptămână a acesteia este mult mai importantă decât celelalte trei care urmează, nu mi se pare deloc improbabil să auzim ceva vești, nasoale pentru unii siamezi, de la cucuveaua mov. Cum ar fi, de exemplu, confirmarea prin niște capturi de email, a dezvăluirilor senatorului Valer Marian (http://www.cotidianul.ro/pentru-ce-ar-trebui-sa-dea-socoteala-laura-codruta-kovesi-i-292048/).

În fine, nici domnul Iohannis nu stă prea liniștit în această săptămână, apăsătoare cât o noapte de bolire cu cataplasme pe frunte. Perspectiva unui guvern PSD îi miroase a praf de pușcă. Placa cu lupta anticorupție și cu penalii, departe de a-i fi sporit popularitatea, se întoarce acum, cu argumente din ce în ce mai tăioase, împotriva sa. Ce e valoros cu adevărat în lupta sa anticorupție a pălit în fața dovezilor tot mai clare de abuz și de poliție politică practicate de justițiabilii săi protejați,  în frunte cu mult prea acuzata și prea suspecta (pentru funcția ei) Laura Kovesi dar și cu „păcătoasa” Livia Stanciu. Cazurile Remeș, Rarinca, Gutău au fost readuse cu mare impact în memoria publicului, de pe poziția omului corect strivit de un sistem ticălos, ceea ce va incita nu doar la un vot împotriva imposturii ci și la unul de răzbunare.

Așadar, o săptămână mai captivantă decât un San Antonio. O săptămână în care raportul somnului chinuitor pe cap de român s-a inversat. Acum cei mulți, modești și cu conștiința împăcată vor dormi mai bine, încălziți de votul pe care l-au decis deja pentru duminică, în vreme ce preaputernicii țării au deja coșmaruri și asudă pentru justa plată la care vor fi supuși.

Sursa: Contele de Saint Germain

Exit mobile version