Inventia eschimosilor este extrem de relevanta si sugestiva: (o sanie in care sta un om care cu o undita tine in fata ciinilor infometati… un peste.
Privita din interior scena, ca si cum am fi intr-un tren fara ferestre, ca si cum povestea cu sania s-ar intimpla intr-un scenariu, pe un platou de filmare, intr-o incapere pe o banda rulanta, povestea pare sa aibe sens, caci nimic strigator la ceruri nu este evident. Un omulet, prezentabul de altfel, cu o undita in mina, pe un fotoliu intr-o sanie, in undita agatat un peste si niste ciini alergind cini care oricum se poate presupune ca ar fi alergat si cu peste si fara peste, dar… desigur ca este mult mai “uman” decit sa-i faci sa alerge dind cu biciul in ei.
Aceasta este viziunea “limitata” pe care o avem cu totii acum. Pe care o acceptam cu totii. Numai ca aceasta nu se intimpla intr-un platou de filmare pe o banda rulanta, si nu este nici macar un experiment. Aceasta se intimpla in viata reala, si cel a carui menire era sa conduca sania priveste cu disperare cum ciini din fata au apucat sa ajunga la peste si nu-i mai dau drumul pina nu-l vor maninca pe tot si in sanie nu mai este nici un peste. Nu mai era loc in saniuta asta de mai mult peste. Si poate ca ar fi fost suficient daca saniuta s-ar fi deplasat de la un punct la altul in care sa se poata aproviziona, dar nu, jucindu-se de-a saniuta, entuziasmat de cit de bine functioneaza inventia lui, omuletul alearga prin tundra vietii fara nici un scop anume. Nu stia nici el si nici ciinii incotro se-ndreaptau. Si cu cit oboseala si foamea ciinilor crestea cu atit alearga mai repede si asta il entuziasma teribil pe omulet. Incetul cu incetul saniuta trasa de ciini obositi, dintre care doar cei din fata au apucat sa guste doar din peste, se opreste, si biciul impotriva unor ciini atit de infometati si obositi nu poate decit cel mult sa-i determine pe ciini sa-l sfisie pe bietul om inconstient. Cu timpul il vor minca de viu, caci sint legati de sanie, nu pot pleca in voia sortii decit cu totii legati de sania rasturnata si nici nu-l vor lasa pe omul deja ranit si fara peste sa-i dezlege.
Este ceea ce se intimpla acum in realitate. Proprietari si functionari ai marilor corporatii, bancheri, politicieni si guvernanti, administratori ai acestei economii mondiale care este saniuta trasa de populatia activa ocupata in cimpul muncii, care sint cinii al carui unic obiect este sa traga sania, indiferent in ce directie si legati cu totii de destinul acesteia si animati de unicul peste din undita care nu este altceva decit mirajul bunastarii, confortul dat de economia de consum. Si cum pestele, adica resursele erau oricum limitate, iata-ne acum in situatia in care saniuta noastra, adica economia mondiala se opreste incetul cu incetul, lasindu-ne aspectul dezolant al unei intregi populatii derutate, obosite, instrainate, infometate peisajul unor resurse epuizate, si al unor specialisti care nu stiu nici unde se afla si nici ce ar trebui sa faca.
Intelept ar fi ca omuletul sa desfaca friiele saniutei si sa-si lase ciinii s-apuce care incotro si s-o ia incetisor inapoi spre casa, unde e si peste in camara, unde se vor intoarce si ciini slobozi si infometati, si daca ii va mai trece vreodata prin cap sa faca asemenea experimente teribiliste, macar sa-si ia la el suficient peste si sa plece la un drum dinainte stabilit in care cu siguranta va gasi si peste, sa se-ntoarca acasa de unde-a plecat sau sa mearga catre alt loc cu peste suficient.
CRISTIAN ADRIAN BUTUSINA