Stereotipul unei Românii guvernată prost şi furată bine s-a instalat ca într-un fotoliu al istoriei. Justificarea mai recentă o dă “principiul” statului îngenuncheat de politica pedelistă: “Nimeni n-ar trebui să creadă în noi, iar cine totuşi o face e un prost”. Unii, neîncrezători, spun că ne apropiem doar de marele zgomot electoral. Alţii, mai optimişti, cred că există în adevăr o şansă să scăpăm de nefericitul stereotip. Un lucru e sigur: politica face dreptate numai dacă oamenii se impun politicii ca cetăţeni responsabili.
Tot zilele acestea şi tot în New York Times a apărut un articol de o mare importanţă privind corupţia în China. Modul de realizare a fost exemplar, bazat pe date confirmate din surse multiple, pe evidenţe imposibil de respins, pe analize financiare complexe auditate de firme independente şi, bineînţeles, pe o cercetare jurnalistică amplă şi plină de abnegaţie. Aşa cum remarca despre acest articol un celebru comentator spaniol, reportajele despre scandaluri de corupţie fac mult zgomot dar nu ajung la rezultate concrete. Denunţurile presei rămase fără rezultat creează o mare frustrare în rândul cetăţenilor şi, în fond, corup chiar lupta împotriva corupţiei. Articolul din New York Times este o mare reuşită pentru că în urma lui nimic nu mai rămâne la fel nici pentru public nici pentru politică.
Salvarea României, atât din realitatea cât şi din stereotipul blestemat, nu e altceva decât salvarea unor întregi generaţii altfel pierdute. Statisticile privind situaţia tinerilor, în Europa şi la noi, sunt dureroase însă ne arată şi drumul de urmat. Dintre cei care n-au loc de muncă sau au pierdut locul de muncă, 70% sunt cei care n-au nicio pregătire profesională sau universitară. Dacă corupţia, hoţia şi şmecheria sunt o soluţie pentru foarte puţini, pentru toţi tinerii şcoala în care învaţă temeinic ceva e adevărata soluţie.
sursA: jurnalul.ro