Legea salarizarii unitare si legea pensiilor au creat in spatiul public romanesc asteptari nerealiste. Ele au fost induse atat de oamenii politici aflati la putere (sa ni-l aducem aminte pe dl. Boc clamand celebrele versuri “Pusca si cureaua lata/ Ce sporuri, salarii si pensii ati avut odata), dar si de mass-media care au “tocat” luni intregi temele salariilor mari din sectorul de stat, a sporurilor exagerate si a pensiilor “nesimtite”.
Am crezut pana la un punct ca legea salarizarii si legea pensiilor ar putea face dreptate retroactiv. In acest moment, legea salarizarii se aplica de doua luni de zile, iar legea pensiilor se afla in dezbatere publica fara ca o serie intreaga de efecte asteptate sa se faca simtite in economie.
De fapt, obiectivele ambitioase ar trebui inlocuite cu unele mult mai apropiate de realitatea economica.
Legea salarizarii ar trebui sa aiba urmatoarele virtuti importante:
1. sa creeze un cadru predictibil pentru viitorul salarizarii bugetare in Romania;
2. sa stabileasca prioritatile salariale pentru sectorul bugetar si eventual sa le ajusteze;
3. sa inlature aberatiile din domeniu, daca nu pe cele care s-au practicat in trecut, macar pe cele viitoare.
Legea pensiilor ar trebui sa aduca urmatoarele efecte semnificative:
1. sa reformeze sistemul de pensii;
2. sa rectifice abuzurile din trecut si sa inlature perpetuarea acestora pe viitor.
Scopul final al celor doua legi era acela de a scadea cheltuielile salariale ale administratiei publice si locale, Romania fiind statul din Uniunea Europeana cu cele mai mari cheltuieli salariale, raportate, procentual, din produsul intern brut (PIB).
Un alt obiectiv este acela de a da echilibru sistemului de pensii, problema cu care se confrunta majoritatea covarsitoare a statelor europene.
Au reusit cele doua legi sa raspunda acestor obiective? Partial. Iata de ce. Legea salarizarii pune cap la cap problemele din domeniu.
A facut un inventar al sporurilor practicate in diverse institutii publice si a creat o grila completa a functiilor si posturilor bugetare. Acestea sunt virtutile legii. De aici incolo, incep insa problemele ei.
In primul rand, am descoperit ca grila functiilor bugetare este mult prea stufoasa, fiind de ordinul miilor de posturi bugetare. Statele dezvoltate au de cateva ori mai putine functii publice si catre acest lucru ar trebui sa se indrepte si Romania.
Adica, in pasul doi, legea ar trebui sa coaguleze functiile si posturile, obligand in felul acesta in mod direct companiile de stat si administratia publica sa-si curete organigramele. Pentru a intelege acest lucru, faceti doar un exercitiu de imaginatie. Enumerati in gand posturile si functiile pe care le cunoasteti.
Veti ajunge probabil la cateva zeci, hai sa zicem la, aproximativ, o suta de functii administrative. De aici, pana la cele cateva mii, inscrise in lege si existente in institutiile statului, este o distanta imensa care se masoara in birocratie si umflarea artificiala a schemelor de personal.
In al doilea rand, vechile prioritati salariale nu se schimba. Adica, in varful piramidei de salarizare se pastreaza magistratii, serviciile secrete, armata, politia si diplomatii. In coada, raman, ca si pana acum, angajatii din domeniul educatiei si cel al sanatatii.
Ba mai mult, legea consacra aceste diferente incluzand in salariu, in cazul magistratilor, cele mai multe dintre sporuri, in vreme ce pentru profesori si medici, sporurile sunt acordate cu mai putina darnicie (spre exemplu, sporurile de garda la medici si cel de tinuta pentru cadrele didactice).
Bugetarilor din coada grilei li se promite o crestere a salariilor in vreme ce salariile mari vor stagna. Dar pentru acest lucru va fi nevoie de timp.
In al treilea rand, dat fiind ca in salariile bugetarilor au fost incluse o parte din sporuri, la unii mai multe, la altii mai putine, singura economie bugetara care se poate face este realizata pe seama renuntarii la plata unor sporuri la salarii.
Este insa dificil de estimat in ce masura aceasta economie bugetara, putin spectaculoasa, va fi suficienta pentru micsorarea cheltuielilor bugetare la nivelul inclus in acordul cu Fondul Monetar International.
De asemenea, este greu de spus daca nu cumva aceste drepturi salariale vor fi recastigate, in final, in instanta, iar bugetele anilor viitori vor fi grevate de plata retroactiva a acestor drepturi salariale. Si atunci, este posibil ca solutia reducerii cheltuielilor bugetare sa fie intoarcerea la diponibilizari.
In al patrulea rand, este putin probabil ca legea sa produca efecte retroactive. Pana acum, instantele au dat castig de cauza celor care au solicitat primirea vechilor drepturi salariale. Desigur, cei mai avantajati au fost chiar magistratii.
Ei au centrat si tot ei au dat cu capul, adica ei au chemat in fata instantei statul si tot ei au judecat. O bresa exista, totusi: cel mai recent raport al Curtii de Conturi arata ca in perioada 2006-2009 s-au acordat beneficii salariale, in administratia locala si centrala, in afara legii, in valoare de aproximativ 300 milioane euro.
Si atunci, cine are dreptate? Magistratii care dau pe banda rulanta decizii in favoarea salariatilor sau controlorii Curtii de Conturi care scriu negru pe alb ca s-au acordat sporuri salariale in afara legii? Cine poate stii.
Asadar, raspunde legea salarizarii nevoii economiei romanesti de reducere a cheltuielilor salariale in total PIB? Nu, pentru ca in urmatorii ani, salariile mici vor creste, ceea ce va insemna cheltuieli mai mari.
Solutia pare a fi, deocamdata, disponibilizarea personalului. O masura concreta de reducere a costurilor este si cea a introducerii standardelor de cost aplicate administratiilor locale. In felul acesta, bugetul isi va plafona transferurile catre bugetele locale.
Ceea ce nu insemana ca, daca administratiile locale vor avea surse de venituri, nu vor putea angaja mai multi oameni sau nu vor putea sa-i plateasca mai bine pe actualii angajati.
Raspunde legea salarizarii nevoii de predictibiliate? Da. Insa diferentele salariale deja create vor influenta pentru multa vreme domenii precum educatia, sanatatea si, implicit, piata muncii.
Cine va mai urma profesii precum cele de medic sau de invatator vazand diferenta de salarizare dintre acestea si cele de politist sau cadru al armatei?
In ceea ce priveste legea pensiilor, ea raspunde nevoii de restructuare. Sunt incluse aici masuri dureroase precum cresterea graduala a varstei de pensionare, descurajarea pensionarii anticipate si ruperea punctului de pensie de salariul mediu pe economie si legarea cresterii punctului de pensie de rata inflatiei si cresterea salariala anuala.
Sunt dispozitii evident dezavantajoase pentru pensionari, dar necesare pentru incercarea de echilibrare a bugetului de pensii.
Legea pensiilor incearca sa rezolve neregulile vechi ale sistemului prin procesul de recalculare a unor pensii. Este limpede ca exista nereguli, iar beneficiarii ar trebui penalizati. Este vorba despre prevederea legala prin care unele categorii de angajati ieseau la pensie pe baza venitului din ultimele trei luni de activitate.
Ceea ce, din punct de vedere economic, este o aberatie. Trebuie adaugata situatia in care, in ultimele trei luni de activitate, angajatul respectiv primea sporuri si prime substantiale tocmai pentru a-si mari veniturile si astfel pensia viitoare.
Ceea ce, din toate punctele de vedere, este o hotie. Cel putin in aceste situatii, recalcularea pensiilor ar trebui sa faca ordine.
Macar in aceste situatii, legea nu ar trebui sa dea dreptate unei decizii a Curtii Constitutionale care spune ca recalcularea pensiilor se poate face doar in sus, si nu in jos, adica doar marind pensiile si nu micsorandu-le.
Restructurarea sistemului de pensii, asa cum este inclusa in actualul proiect de lege, va plafona cresterea pensiilor in viitor si nu va apropia diferentele, in unele cazuri exagerate, existente intre diferite categorii de bugetari.
Aceasta este o privire spre viitor. Dar pentru a intelege viitorul trebuie sa ne uitam si spre trecut. Ce vedem? In materie de salarii, prioritatile bugetare s-au numit magistrati, militari, politisti, diplomati, angajati ai serviciilor secrete, totul intr-o ordine aleatorie.
Acestea au fost prioritatile pe care le-am avut in ultimii 20 de ani. Ele nu au venit dintr-o strategie a pietei fortei de munca sau dintr-o strategie de dezvoltare a Romaniei, ci din interese subterane, din presiuni pe care unele categorii profesionale le-au facut asupra clasei politice. Magistratii, cei din servicii, diplomatii, politistii, militarii, ei sunt castigatorii tranzitiei.
Cu astfel de prioritati bugetare, vedem unde a ajuns Romania. Au meritat ei efortul tarii de a-i pune in capul listei de prioritati? Nu. Actul de justitie il exaspereaza pe omul simplu prin incoerenta cu care se judeca, politia nu-si poate impune autoritatea, diplomatii dorm pe ei la posturile din strainatate, iar magistratii lupta cu coruptia fara mari izbanzi.
In ultimii 20 de ani, toti castigatorii tranzitiei si-au facut, prin lege, salarii mari (prea mari in raport cu media salariilor din Romania) si, ca atare, primesc pensii mari (mult peste salariul mediu).
Indiferent de criza, a venit momentul sa ne punem intrebari. Poate clasa politica sa schimbe prioritatile, adica sa dea salarii mai mari profesorilor, invatatorilor sau medicilor?
Va arata Romania altfel peste 20 de ani, daca educatia si sanatatea vor lua locul armatei, politiei, puterii judecatoresti, diplomatiei, pe lista prioritatilor? Este clasa in stare sa faca o schimbare a prioritatilor? Grele intrebari, imposibile raspunsuri.
Constantin Rudnitchi
sursa: bloombiz.ro