Renovarea monumentelor a fost decisă de primărie (avea în plan încă două spălări de Brâncuși) „la 75 de ani de când a fost inaugurat, în memoria eroilor căzuți în primul război mondial”. Pentru că nimic nu spune mai clar „respect eroilor” decât să faci curat prin casă cu furtunul de pompieri.
Acum, bețivul pișat pe pantaloni al satului, adică Statul Român, mai vrea să cumpere o sculptură de Brâncuși, „Cumințenia Pământului”, iar felul cum arată lucrarea îmi dă de înțeles că cineva vrea să o scobească în vârf să facă o scrumieră acolo.
Mult mai mișto, ideea e ca o parte din banii pentru cumpărarea sculpturii să vină din subscripție publică, adică de la ceilalți fraieri care cred că această operă de artă de o valore estimabilă (11 milioane de euro) trebuie să încapă pe mâinile celui mai prost din curtea școlii. Din estimările ministrului economiei de internet, Moise Guran, fiecare prost din țara asta, adică toți, inclusiv eu și el, ar trebui să dăm câte un leu și 30 de bani pentru a lua acest elegant suport de ghivece.
Și nu e vorba că sunt bani aruncați pe fereastră. Și dacă ar costa un dolar tot n-ar trebui s-o cumpere statul român. Nu poți să dai pe mâna statului artă; gratis dacă o primim tot ne va costa cel puțin o comisie de 5 experți cu salarii mișto care să decidă când e mai bine s-o dea cu ojă, când e ok s-o plimbe prin țară să apară și în Muzeul Național din Mizil și în Casa Memorială Decebal Popescu din Slobozia.
Există oameni complet rupți de realitate care spun că ar fi o chestie de prestigiu, ba chiar ar fi bună și la turism. Prima, că nu e cazul să vorbim de prestigiu la români, ăla nu se câștigă cumpărând bibelouri. Nu e ca și cum de săptămâna trecută cântăm imnul că trece Stela Popescu pe stradă după ce a decorat-o Klaus Iohannis. A doua chestie e că nici dracu nu va veni în România să vadă cum ne vom bate noi joc de sculptura aia. Sigur ajunge prin Târgu-Jiu sau altă localitate de-asta ratată și se găsește vreun primar sau șef de comisie de cultură s-o renoveze de ajunge să semene cu prințesa X.
Statul, dacă ar avea o minimă de decență, ar renunța la dreptul de preemțiune în cazul ăsta și ar lăsa pe altcineva, oricine altcineva, să cumpere obiectul ăla. În orice alte mâini ar sta mult mai bine. Trebuie să ne intre bine în cap: singura chestie care a salvat „Tezaurul româniei” a fost că ni l-au furat rușii. Altfel azi era, ca în bancul ăla „o brățară dacică s-a pierdut, alta e pe undeva pe-aici”.
Autor: Ovidiu Eftimie
Sursa: Ovidiu Eftimie blog