Operaţiuni clandestine „marca” C.I.A.
„Serviciile secrete ale României sunt şantajate” – E. Snowden, fost consultant al N.S.A. şi C.I.A.(declaraţie la NBC News).
Într-un fel, nu numai în S.U.A., tendinţele de compromitere şi de subminare a autorităţii de stat au fost posibile şi pentru că, aflate tot mai evident în faţa provocărilor tehnologice şi planurilor de spionaj pe arii geopolitice extinse, statele postbelice şi-au semnat propriul „deces” înfiinţând unele structuri de putere speciale, cel mai adesea criminale, reprezentate de lumea tenebroasă a serviciilor secrete. De exemplu C.I.A., când a fost fondată (în 1947), nu avea prerogative să se implice în acţiuni de siguranţă internă şi ilegale, dar – cu toate acestea – cât timp a fost A. Dulles (1953) s-a implicat în experienţe cu droguri, radiaţii pentru modificarea personalităţii şi chiar, sub pretextul războiului rece, în operaţiuni de natură criminală. De atunci şi până astăzi, cu sau fără girul administraţiei S.U.A., C.I.A. şi-a „diversificat” prezenţa în operaţiuni clandestine mascate – dispunând anual de un buget cât cel al armatei franceze – sub formă de lovituri de stat, conspiraţii din interiorul S.U.A., revoluţii, insurgenţe, revolte „spontane”, atentate, terorism, răsturnări de guverne ostile şi înlocuirea lor cu guverne prietene. Mai mult, unele acţiuni şi le-a „justificat”, lăsându-ne să înţelegem că terorismul internaţional este permis de S.U.A., invocând în mod eronat chiar… „necesitatea combaterii terorismului” – în fapt, o minciună spulberată de-a lungul timpului de preşedinţi a două state: preşedintele italian F. Cossiga („Serviciile secrete americane şi europene ştiu foarte bine că aceste atacuri duşmănoase – de la WTC şi Pentagon, din 11.09.2001 – n.a. – au fost planificate şi executate de C.I.A. şi Mossad, pentru a acuza ţările arabe de terorism şi a motiva astfel intervenţia din Afganistan şi Irak”) şi preşedintele sudanez Al Bashir („Afirm că C.I.A. şi Mossad se află în spatele organizaţiei Statul Islamic”). Departe de a fi singulare, aceste declaraţii au menirea să „deschidă ochii” popoarelor, aduse manipulator în stadiul de somnolenţă de nişte unelte machiavelice capabile să inventeze fantoma terorismului (ca şi alte pericole… inexistente!), numai şi numai să-şi vadă împlinit visul instaurării statului poliţienesc planetar, să reducă la tăcere orice voce critică, să impună legi care să stabilească limitele gândirii, să provoace depopulare cu orice preţ şi, nu în ultimul rând, să-şi „ambaleze” cât mai sclipitor teroarea făcându-ne să credem că „succesul” împotriva „terorismului” va fi posibil numai dacă acceptăm „cu bucurie” să renunţăm la drepturile şi libertăţile noastre! De altfel, S.U.A. şi-au asmuţit triada C.I.A.-F.B.I.-N.S.A. inclusiv asupra propriilor cetăţeni: dacă în 2001 Congresul S.U.A. făcea triada să exalte la faptul că primea puteri speciale pentru spionaj (interceptări telefonice, percheziţii, neutralizarea prezumţiei de nevinovăţie etc) prin intermediul decretului Patriot Act, în 2015 Curtea Federală de Apel din New York a decis că uriaşul program american de supraveghere (deconspirat de Snowden) este ilegal! Până atunci însă, marea Americă se confruntase amplu cu implicarea scandaloasă a C.I.A. în spionarea cetăţenilor americani (vezi New York Times) – după cum făcuse şi înainte de a-l „ajuta” pe preşedintele Nixon să demisioneze în urma „afacerii Watergate” din 1974 – şi nimeni nu ar putea să garanteze, fără riscul de a greşi, că marea miză de supraveghere electronică (mai importantă, în realitate, decât vânătoarea de terorişti) ar fi un subiect ce se poate considera închis. Cu siguranţă, fostul şef al S.R.I. (este vorba de G.C. Maior, actualul ambasador al României în S.U.A.), mai visează încă de la zilele când milita extrem de energic „sub umbrela” S.U.A. – un superstat care nu ezita nicidecum să se folosească de vulnerabilitatea şantajabilă a „partenerilor” statali – pentru aplicarea în România a legilor Big Brother, într-un moment postcomunist când C.I.A. se implica în bătălia electorală românească (prin sucursala Ipsos), plătea personalul care supraveghea permanent spaţiul virtual românesc, deschidea la Bucureşti o închisoare „specială” (ambasadorul american din România, M. Guest, deplângea faptul că C.I.A. nu informase Departamentul de Stat despre acest „centru de tranzit” dubios!), favoriza microfonia prin care România actuală se prăbuşeşte în atmosfera de teroare a arestărilor care blochează ţara, îi scotea pe militarii americani de sub incidenţa legilor române (prim-ministrul A. Năstase a fost singurul şef de guvern european care le-a oferit imunitate totală militarilor americani) etc.
În România, unde s-a ajuns ca imixtiunea nici să nu mai fie „sub acoperire”, căci luarea în stăpânire efectivă de către S.U.A. se face pe faţă, evoluţia firească a spectrului politic a fost grav conturbată şi, fără nici un fel de jenă faţă de respectarea regulilor democratice, asistăm cum partea americană dă peste cap voinţa electoratului român (vezi intervenţia lui P. Gordon pentru preşedintele suspendat Băsescu), îşi impune oamenii fideli (vezi intervenţia ambasadorului Klemm pentru susţinerea lui Zgonea la preşedinţia Camerei Deputaţilor, a lui Köveşi la şefia D.N.A., or a lui Iohannis la Preşedinţie – ziaristul C.V. Tudor dezvăluia: „Klaus Werner Iohannis nu a fost votat de români, ci de C.I.A. cu ajutorul filialelor acesteia, care sunt serviciile secrete române” etc), se amestecă în alegeri spunând pe cine anume să voteze românii (vezi Klemm) etc. Culmea este că, pe fondul acestor acţiuni care nu au nimic în comun cu dreptul internaţional, or cu ideea de lobby legitim american pe lângă factorii noştri politici şi economici, S.U.A. au tupeul să ne „monitorizeze” şi să ne acuze ca ţară coruptă după ce ele însele au generat fondul acestei situaţii. Bineînţeles, cinismul S.U.A. nu vizează doar România! Ne amintim de situaţii internaţionale „americăneşti” şi mai „delicate”, cum ar fi punerea la punct a unui sistem de supraveghere a comunicaţiilor până la nivelul de cancelar (în 2013, presa germană a subliniat că ambele telefoane ale Angelei Merkel erau ascultate de americani mai bine de un deceniu, ceea ce a provocat expulzarea şefului antenei C.I.A. al Ambasadei S.U.A. din Berlin), intensificarea de mare amploare a spionajului pus în practică de S.U.A. în întreaga lume (cazul Snowden), infiltrarea la conducerea lumii catolice (cazul papa Ioan Paul al II-lea), suprimarea liderilor consideraţi drept duşmani ai S.U.A. (revoluţionarul cubanez Che Guevara în 1967, prim-ministrul congolez Lumumba în 1970, preşedintele indonezian Sukarno în 1970, preşedintele chilian Allende în 1973, şeful de stat vietnamez Diem, liderul dominican Trujillo etc), eşuarea atentatelor împotriva preşedintelui cubanez Castro şi a preşedintelui irakian Hussein, lichidarea martorilor incomozi etc.
Autor: Costel NEACȘU
Sursa: Justitiarul.ro