Site icon gandeste.org

S.U.A., jos „mâna” de pe România! (IX)

Forme de genocid spiritual

Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe Walt Disney, ca fiind un model de sfinţenie. Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă de la Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mintal să îl considere pe Disney drept unul din cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american… Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinării oculte” (F. Springmeier, specialist mondial în genealogie ocultistă).

Experimentul mondial al stopării drastice a natalităţii a „explodat” în S.U.A., în anii ’60, sub bagheta unor oficiali care, la cele mai înalte niveluri, au atacat fără scrupule mintea americanilor, reuşind să-i „împingă” în mocirla imoralităţii, a consumului de materiale porno, în traiul lor bazat pe lux şi divertisment.

Tineretul american a fost astfel corupt, pe toate palierele vinovăţiei, atât de Preşedinţia S.U.A. (Obama a susţinut deschis căsătoriilor de acelaşi sex), cât şi de organisme relevante precum Curtea Supremă de Justiţie (S.U.A. a legalizat recent „căsătoriile” gay), O.N.U. (a promovat necesitatea lecţiilor de sex până şi pentru copiii de 5 ani), sistemul euro-atlantic (a condiţionat afirmarea dreptului homosexualilor ca semn de apartenenţă la acesta), corpul diplomatic american acreditat în România (însărcinatul cu afaceri al S.U.A. s-a alăturat Marşului Diversităţii), C.I.A. (9 zile a fost ţinut la secret scandalul de pedofilie al spionului K. Treptow, în condiţiile în care nici un pedofil străin nu a fost închis în penitenciarele româneşti) şi, bineînţeles, „lucrătura” murdară a Mass-Media: benzile desenate şi filmele, cu conotaţii sexuale deviante şi ocultiste, promovate de Walt Disney (1901-1966, agent al F.B.I.), exotismul pornografic al revistei Playboy din Chicago, maculatura ziarului New York Times (care consideră că instituţia divino-umană a Bisericii, considerată „ultimul refugiu pentru homofobie”, „trebuie convinsă sau forţată” să-şi schimbe învăţătura despre homosexuali”), manualele de sexologie pentru preşcolari (care se doresc a fi introduse şi în România, cu toate că un psihiatru – G. Diaconu – de la Centrul Mind–Caredeplânge „indisponibilitatea educatorilor de a acomoda mintea umană cu astfel de lucruri”), site-urile porno (la care se uită 25% dintre americani)! Ce vor să ne spună, totuşi, aceşti nefericiţi sclavi ai lui Antihrist? Vor să ne spună că „magnifica” lume a viitorului, care ne aşteaptă şi pe cei ce nu o vrem, va fi o lume a celor mai neînchipuite aberaţii sexuale imaginate de minţile bolnave ale fiilor întunericului… Fii care, anual, îşi dau întâlnire, în număr de 30.000 ultima dată, ca să-şi „desăvârşească” obsesiile la Târgul de Divertisment al Adulţilor – cea mai mare expoziţie de industrie porno de peste Ocean. Iar cine va îndrăzni să se opună homosexualilor, cum ar fi preşedinţii Ceauşescu sau Castro, vor sfârşi – cel puţin – prin a fi discreditaţi planetar de propaganda necruţătoare a Mafiei masonice…

                                    Genocid biochimic planetar

În S.U.A., alimentele modificate genetic sunt responsabile de o mulţime de probleme de sănătate. Guvernul trebuia să le interzică imediat, pentru că sunt periculoase. Consumatorii nu mai trebuie însă să aştepte ca guvernul să facă primul pas, trebuie şi ei să acţioneze” (J. Smith, director executiv al Institutului pentru Tehnologie Responsabilă din S.U.A.)

Înainte ca sforarii lumii să îl scoată „din mânecă” pe Antihrist, liderul mondial profeţit în textul sfânt, se vor produce o serie de semne pe care nu ziariştii le vor divulga, pentru că nu au discernământ duhovnicesc în a înţelege lucrarea subtilă pe care regizorul o face în spatele tuturor actorilor „planetari importanţi, ci acei sfinţi ai lui Dumnezeu care, unii de prin crăpăturile pământului, vor înălţa rugăciuni delimitându-se de falsul creştinism promovat oficial de farisei „având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2Tim. 3, 5) şi, fără a se lăsa impresionaţi de „lepădarea de credinţă” (2Tes. 2,3) a mulţimii de apostaţi, vor da mărturie, în numele lui Hristos, până la sfârşitul acestei lumi! Unii însă, din rândul acestor temerari demascatori ai lucrării premergătoare venirii lui Antihrist, vor avea de suferit cazne şi chinuri cumplite, în prigoane, iar alţii vor fi daţi, pentru dragostea lor faţă de Dumnezeu şi de semeni, la moarte! Neîncetat, chiar dacă din pricina fărădelegilor „iubirea multora se va răci” (Mt. 24, 12), aceştia îi vor chema pe oameni la pocăinţă, amintindu-le de grozăvia vremurilor din urmă, de semnele înfricoşătoare din cer şi de pe pământ, de cele 7 trâmbiţe prin care îngerii lui Dumnezeu vor da de veste conţinutul peceţii a şaptea (Apoc. 8, 7-12): degenerarea omului şi a naturii. Atunci, mânioşi, antihriştii vor recurge la stratagemele cele mai sofisticate pentru „a-i scoate din joc” pe iubitorii de Hristos care le dau în vileag şi se împotrivesc instaurării unei noi ordini mondiale bazate pe genocid, punându-le „în cârcă” fel şi fel de vinovăţii imaginare, după cum ne şi spune Sf. Ignatie Briancianinov: „Vrăjmaşii lui Antihrist vor fi socotiţi drept răzvrătiţi, drept vrăjmaşi ai binelui şi ordinii publice”! Ei vor fi consideraţi „terorişti”: şi, dacă luăm în calcul că diplomaţia S.U.A. priveşte Biserica prin prisma luptei împotriva terorismului, atunci înţelegem şi de ce CNN consideră că „provocarea este de a marginaliza extremiştii religioşi şi nu religia”! Cu alte cuvinte, omul de tip nou va ajunge să facă să „dispară” pe tot creştinul care, împotrivindu-se cruntului lor război antiuman, va mărturisi că, atâta timp cât antihriştii vor proceda la scoaterea lui Hristos din conştiinţa colectivă, ordinea lor mondială nu este ordine, pacea lor universală nu este pace, armonia lor globală nu este cu adevărat armonie: căci fără Hristos, „lumea” lor este nulă! De aceea, stimaţi cititori, vă propun să localizăm de unde ni se exportă stafia morţii, sfârşitul lumii, prin ceea ce semnifică apocaliptic (cap. 8-9) trâmbiţele Îngerilor 1 (arderea unei părţi a pământului, a copacilor şi a ierbii), 2 (mările însângerate vor determina moartea vieţuitoarelor marine), 3 (prefacerea unei părţi a apei în pelin, va face ca mulţi oameni să piară),4 („lăcustele”, dacă le înţelem ca tehnologie militară, vor vătăma – în chinuri şi moarte – o parte din oameni: cei aflaţi fără pecetea lui Dumnezeu pe frunte):

  1. Arderea pământului. Ca şi cum ar fi un „sat fără câini”, corpotatiştii veroşi ne pun în situaţia să ne hrănim cu o mâncare moartă, generatoare de îmbolnăviri cu afecţiuni dibatice, canceroase, cardiovasculare etc. Aşa cum de altfel s-a recunoscut oficial, pericolul acestor alimente nocive provine din exterior: „România este o piaţă de mâna a 10-a în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate” (a declarat A. Irimescu, ministrul Agriculturii). Nu mai avem aşadar nici un dubiu, în ce priveşte industria chimizată alimentară, că producătorii săvârşeşsc efectiv, prin manipularea populaţiei cu publicitate, ştiri fabuloase şi studii contrafăcute, un abuz criminal împotriva umanităţii… Şi, în această situaţie dramatică, nu s-ar fi ajuns fără concurstul oamenilor de ştiinţă şi politicienilor – autorităţile au consimţit la otrăvirea suprafeţelor de pământ, contaminarea alimentelor şi poluarea naturii! Aş dori să invoc doar două exemple, concludente, din procedura complexă a transformării României într-un lagăr de exterminare cu accente americanofile:

a) „Codex Alimentarius”, finanţat şi condus de O.M.S. şi F.A.O. (Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a S.U.A.) şi-a găsit în partea română (Guvernul prim-ministrului Boc, în 2009 un partener de nădejde. Astfel, România a devenit prima ţară din lume care a acceptat ca populaţia să fie supusă unor norme de alimentaţie axate pe testări chimice în agricultură (cu toate că această hrană artificială, având la bază initium, sporeşte rata riscului de cancer la colon şi tumori maligne)! În consecinţă, este foarte important de subliniat că efectele planului american de producere în România a organismelor modificate genetic, prin firma americană Monsanto, au fost criticate de eminentul nostru om de ştiinţă G. Mencinicopschi: „Omul, prin obţinerea organismelor modificate genetic, a spart o barieră a viului, cea mai tare lege a biologicului, a amestecat speciile (…) Noi inventăm noi fiinţe, care nu au existat niciodată, şi probabil că asta va avea efecte greu de imaginat asupra mediului. Sunt acţiuni incontrolabile şi noi ne jucăm ca nişte copii iresponsabili de-a Dumnezeu”. Ar fi bine ca cititorii să ştie totuşi că acest doctor (bolnav) este astăzi la închisoare, iar preşedintele Iohannis i-a refuzat cererea de graţiere! Doctorul Mencinicopschi va rămâne însă, în simpatia noastră, ca fiind unul ce „şi-a pus pielea la bătaie” îndrăznind să ne „traducă” pericolul alimentaţiei artificiale (mai adaug la acest capitol şi faptul că renumita firmă americană, care produce Coca Cola şi Pepsi Cola, a găsit în România postceauşistă o piaţă de desfacere de mare anvergură, în contextul în care Guvernul Indiei a fost ameninţat de S.U.A. să le achiziţioneze respectivele produse, iar în 2006 Letonia le-a interzis legal sub argumentul că sunt toxice şi pot provoca reacţii alergice)!

b) Gazele de şist. Se ştie că firma americană Chevron a făcut tot ceea ce a fost posibil ca să otrăvească pământul României, prin introspecţii hidraulice, ţinând la secret substanţele prin care vizau fracturarea plăcilor tectonice.

2. Însângerarea mărilor. În S.U.A., contaminarea apei a început după ce, în 1972, a intrat în vigoareLegea apelor curate. Mai exact, în 2003-2004 peste 62% din companiile americane au deversat agenţi poluanţi în apă. Ca urmare, astăzi, s-a ajuns în situaţia ca în 40% din râurile şi lacurile Americii să nu se mai poată înota sau pescui, în vreme ce 70% dintre americani sunt nevoiţi să bea apă fluorurată (la nivelul anului 2006). Acesta a fost, după cum susţin unii, unul din cele mai importante experimente din istoria omenirii!

3. Moartea multor oameni din pricina denaturării apei. Deja, specialiştii confirmă că omenirea, cât de curând, se va confrunta cu o criză de proporţii neobişnuite a apei. Multe izvoare, sub pretextul „protejării” sănătăţii noastre, vor fi sigilate şi oprite spre consum! Cum este de aşteptat, preţul apei introduse în comerţ va creşte la preţuri ameţitoare, oamenii fiind nevoiţi să o caute cu disperare şi să plătească pentru ea inclusiv în aur! Căci nu degeaba, în 1974, planul S.U.A. (conceput de „maestrul” H. Kissinger) pentru 13 ţări – ţintă viza, printre altele, depopularea prin arma alimentaţiei! Da, stimaţi cititori, pentru a se ajunge mai repede la depopulare – fără ca cineva să dea socoteală pentru genocid – Mafia masonică foloseşte toate mijloacele posibile de ucidere: eugenia (Kissinger a recunoscut că sterilizarea – coordonată în administraţia Nixon de viitorul preşedinte american G.W. Bush – este o măsură prin care guvernele au fost condiţionate, de F.M.I. şi de Banca Mondială, ca să poată fi împrumutate cu bani); virusarea (ca o completare la faptul că România are cel mai mare număr de copii infectaţi cu HIV din lume, medicii de la Leagănul nr. 1 „Sf. Ecaterina” din Bucureşti au susţinut că virusul a fost inoculat în cadrul unui program de vaccinare susţinut de o fundaţie internaţională); vaccinarea(milioane de copii americani au fost vaccinaţi forţat împotriva poliomielitei etc, prin programul clubului masonic Rotary susţinut de Guvern, în vreme ce secretarul de stat american M. Albricht nu s-a sfiit să vină în România şi să ne impună vaccinarea împotriva cancerului de col uterin, deşi savantul oncolog american J.C. Bailler III a recunoscut: „Închei, aşa cum am făcut şi acum 7 ani, spunând că cei 20 de ani de război contra cancerului au fost un eşec pe toate liniile. Mulţumesc!); medicamentaţia nocivă (pe când 20% din populaţia S.U.A. este dependentă de medicamente antidepresive, iar 2/3 din copii sunt forţaţi să consume zilnic în medie 7 medicamente psihotrope, numărul morţilor din cauza medicamentelor s-a triplat în 2008 faţă de 2007); alimentaţia toxică (unele produse conţin substanţe chimice extrem de dăunătoare); răspândirea de agenţi patogeni (experimentul făcut cu ţânţari de armata americană, între 1956-57, sloboziţi deasupra oraşelor Savannah şi Avon Park); exterminarea (preşedintele american W. Clinton a recunoscut că, între anii 1932-72, guvernul S.U.A. „a făcut ceva greşit” – un experiment pe 399 de bărbaţi de culoare aflaţi în ultimul stadiu al infecţiei cu sifilis: au murit 128) etc.

4) Vătămarea unei părţi a oamenilor prin „lăcustele” (avioane?).

Într-adevăr, în secolul XX, omenirea s-a confruntat cu două conflagraţii mondiale devastatoare. Biserica Ortodoxă a fost ţinta predilectă: războaiele, soldate cu milioane de morţi, au însângerat din plin spaţiul ortodox… Mai întâi, după Primul Război, a avut de suferit Rusia (U.R.S.S.), iar apoi, după Al Doilea Război, a venit rândul patriarhatelor Alexandriei, Antiohiei şi Bisericii chineze… Numai arhitecţii ideologiei comuniste au pe conştiinţe (sic!) circa 200 milioane de decedaţi… Iar în ce priveşte chinurile, despre care se vorbeşte în Apocalipsă, la capitolul 9, 3-4, nu ne rămâne decât să ne amintim nu doar de dureroasele silnicii pe care C.E.K.A., GESTAPO, G.R.U., C.I.A., K.G.B. le-au provocat prin execuţiile în masă din lagărele de concentrare, deportare şi exterminare, ci şi de actuala descătuşare demonică şi favorizare masonică ainvaziei sectelor în special în ţările ortodoxe. În rest, chinurile mai continuă astăzi şi prin implantarea asiduă a cip-urilor în fiinţele umane (o măsură aprobată de Departamentul de Stat al S.U.A. în 2004),încălcarea drepturilor omului (Adunarea Generală a O.N.U. a definit „Strategia globală antiterorism, în 2008, în care dreptul la sfera privată este afectat profund), torturarea copiilor cu insecte şi electricitate(în 2008, Departamentul de Stat al S.U.A. a condamnat tehnicile de interogare ale C.I.A., iar preşedintele Obama i-a iertat pe torţionari susţinând că „şi-au făcut datoria cu bună credinţă”), iradierea pe oameni bolnavi mintal, prostituate, deţinuţi sau militari din Guantanamo în anii ’40 (aşa cum a declarat preşedintele R. Espada) etc.

autor: Prof. Costel NEACȘU

sursA: justitiarul.ro

Exit mobile version