Contractele de credit cu clauze abuzive pot fi declarate nule de către instanţă, potrivit unei scrisori a Curţii Europene de Justiţie (CEJ).
Decizia dă speranţe clienţilor români care au conflicte cu băncile, majoritatea contractelor bancare de la noi prevăzând că, dacă o clauză este anulată restul contractului rămâne în vigoare.
Cine este avantajat
Curtea fusese sesizată de Tribunalul Departamental Prešov (Slovacia), acesta judecând o cauză în care clientul unei societăţi ce oferă credite de consum, a cerut anularea în întregime a contractului.
Motivul era includerea în contract a unei dobânzi anuale efective mai mici decât cea reală.
Concret, tribunalul slovac a adresat CEJ două întrebări. Una dintre ele se referea la posibilitatea de a cataloga prezentarea unei DAE mai mici în contract ca practică neloială.
Cealaltă întrebare viza posibilitatea de a anula contractul în întregime dacă aceasta este o variantă mai convenabilă pentru consumator decât anularea articolelor abuzive.
Dacă precedentul creat de CEJ ar fi preluat şi în practica juridică românească, atunci mulţi debitori care au acum probleme cu băncile ar avea posibilitatea de a reveni la situaţia iniţială, de dinantea contractării împrumutului.
Anularea contractului de credit i-ar putea ajuta în special pe cei care au luat împrumuturi foarte scumpe.
Cele trei metode prin care băncile au păcălit clienţii
În mod normal, un contract de credit trebuie să presupună un o dobândă de bază independentă la care să se adauge marja fixă a băncii. Devierile de la această regulă au dus, de cele mai multe ori, la conflicte între client şi bancă.
1. DOBÂNDĂ DISCREŢIONARĂ. Până în anii 2006-2007, legarea ratei de un indice independent (Libor, Euribor, Robor) era excepţia, nu regula în practica bancară românească. Majoritatea băncilor propuneau dobânzi mici la început, pe care ulterior le măreau în paşi mici dar deşi, pe măsură ce redenumeau creditele din ofertă pentru a ademeni clienţi noi cu dobânzi mici. Litigiile sunt însă relativ puţine, pentru că valoarea medie a unui credit contractat atunci este relativ mică.
2. DOBÂNDĂ FIXĂ + MARJĂ DISCREŢIONARĂ. După ce a apărut practica legării dobânzii de o referinţă externă, unele bănci au lăsat ambiguue prevederile legate de marja proprie. După scăderea abruptă a Euribor, de la 5% la 1%, marja băncii a crescut astfel încât rata finală a ajuns chiar mai mare. Însă acest tip de ofertă a avut succes limitat printre clienţi.
3. DOBÂNDĂ FIXĂ + MARJĂ FIXĂ + COMISIOANE DISCREŢIONARE. Acesta reprezintă cel mai frecvent caz de litigiu. Când dobânzile au început să fie calculate după toate criteriile de transparenţă, multe bănci au introdus şi câte unu, două sau chiar trei comisioane, cu cele mai diverse nume: “de administrare”, “de risc”, “de rezervă minimă obligatorie” etc. Ulterior, acestea au fost mărite în mod unilateral, redenumite sau chiar consolidate în dobândă.
sursa: evz.ro