Site icon gandeste.org

Rosia Montana: Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit cu până la 72% la bursa din Toronto

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit azi cu până la 72% pe bursa din Toronto, compania care administrează proiectul Roşia Montană pierzând circa 385 milioane de dolari din valoarea de piaţă, ca reacţie a investitorilor la anunţul făcut de premierul Victor Ponta că proiectul va fi respins în Cameră şi în Senat.

Acţiunile companiei au deschis la 1,1 dolari canadieni, în scădere cu 25% faţă de cotaţia de închidere din şedinţa anterioară. Ulterior, acţiunile şi-au accentuat scăderea până la 72%, alunecând la un minim de 0,41 dolari canadieni.

La minimul şedinţei de tranzacţionare de azi, valoarea de piaţă a Gabriel Resources era de doar 157,5 milioane dolari canadieni (152 milioane USD), cu circa 400 dolari canadieni (385 milioane USD) mai jos decât în sesiunea anterioară.

La 1,47 dolari canadieni pe acţiune, Gabriel Resources avea o valoare de piaţă de 564,6 milioane dolari canadieni (544,5 milioane USD).

Ulterior, acţiunile Gabriel Resorces şi-au temperat scăderea, astfel că în jurul orei 17:50 ora României, acestea se tranzacţionau la 0,78 dolari canadieni, în scădere cu 47%. la acest nivel, capitalizarea companiei era de circa 300 milioane dolari canadieni (289 milioane USD).

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor. Premierul a mai spus că “în mod sigur” compania canadiană va intenta un proces şi cel mai probabil se vor plăti despăgubiri.

Compania canadiană Gabriel Resources a anunţat că vrea o confirmare a declaraţiilor făcute recent de premierul Victor Ponta şi de mai mulţi miniştri ai guvernului său referitoare la respingerea proiectului Roşia Montană, informează un comunicat de presă al companiei Gabriel Resources, scrie Agerpres.

“În cazul în care proiectul va fi respins atunci compania va evalua toate acţiunile posibile, inclusiv înştiinţarea oficială a intenţiilor sale de a demara o acţiune în justiţie pentru încălcarea tratatelor internaţionale privind investiţiile”, se arată în comunicatul companiei canadiene. În plus, Gabriel Resources sfătuieşte investitorii să adopte o atitudine prudentă în tranzacţionarea acţiunilor sale.

Autor: Marius Pirloiu
sursA: capital.ro

Exit mobile version