Orice palmă de pământ a patriei este stropită cu sângele înaintaşilor noştri, care au luptat pentru apărarea lui! Da, sigur, vor sări unii să spună că e “răsuflată” asta cu înaintaşii. Dar nu, nu e deloc aşa!
Legile tâmpite ale unui sistem corupt fac ca moştenitorii să vândă pământul lăsat de străbunii lor. Mulţi cedează unor presiuni imense şi puţini se mai luptă în ziua de azi să-şi apere glia. Vă dau un exemplu care mi-e la îndemână, deşi nu îmi place să vorbesc despre viaţa mea privată. Însă se potriveşte mănuşă subiectului. Familia mea se luptă de ani de zile cu Judecătoria Săveni ca să repare o mică greşeală din titlul de proprietate, cu avocaţi plătiţi şi eforturi personale imense. Acum am ajuns la Tribunalul Botoşani. Şi asta pentru a salva pământul proprietate obţinut de bunicul nostru după Primul Război Mondial, pe care părinţii noştri şi noi l-am lucrat neîntrerupt vreme de 25 de ani după Revoluţie. Sunt convins însă că dacă am dori să vindem terenul unor samsari care intermediază tranzacţiile pentru străini, astăzi am putea rezolva actele, pe loc! Câţi sunt oare în aceeaşi situaţie, fără să aibă posibilitatea să lupte pentru drepturile lor şi fiind nevoiţi, în final, să-şi înstrăineze pământurile?
Ce fac aleşii neamului? Ascunşi după răspunsul deja clasic “Noi nu vrem, dar UE ne impune”, politicienii români trădători de ţară şi de neam au făcut legi şi au implementat politici parcă croite special pentru facilitarea înstrăinării pământurilor. Însă Phil Hogan, comisarul european pentru agricultură, le-a cam dat peste nas trădătorilor, declarând că “autorităţile din România sunt singurele responsabile de vânzarea terenurilor către străini”. Cu alte cuvinte, ne-o facem cu mâna noastră! Asta în timp ce alte state UE se dau peste cap să impună restricţii dure cu privire la vânzarea terenurilor agricole.
La noi, politica tembelă din ultimii 25 de ani se focusează pe latifundiari şi parcelari, fără a pune bazele pe consolidarea fermelor de familie, comerciale, care ţin la pământ şi nu l-ar fi vândut pentru nimic. Nici măcar pe hârtie nu se mai face ceva pentru ferma de familie. Administraţia Domeniilor Statului, în loc să concesioneze pământul românilor, l-a închiriat străinilor, aplicând practic aceeaşi politică tembelă de stat.
UE a făcut un raport şi a atras atenţia României că fermele latifundiarilor pot fi transferate foarte uşor străinilor… Anul trecut, 4 din 10 cei mai mari latifundiari de la noi erau străini. În acest an încă trei latifudniari au probleme mari (sunt în faliment şi în curs de reorganizare). Cine credeţi că le va prelua pământurile? Cine va veni cu “infuzia” de capital?
E clar! În ţara noastră pământul ajunge la străini prin zona de latifundii şi prin micile exploataţii, acestea din urmă fiind cea mai uşoară ţintă pentru cei puşi pe căpătuială. O spun cifrele: 40% din subvenţii se duc pe ajutorarea fermierilor străini care au cumpărat pământ românesc. Irlandezul Hogan ne-o serveşte şi de această dată, doar, doar ne-om trezi şi noi la realitate: “Este decizia autorităţilor din România să hotărască dacă sprijină agricultura industrială sau fermele de familie. Dar eforturile mele sunt concentrate să ajut fermierii mici şi nu agricultura industrială”.
Şi mai e ceva. Lipsa de reacţie a unui popor e condamnabilă. Trebuie să ne asumăm, noi înşine, că a nu spune şi a nu face nimic e sinonim cu încuviinţarea tacită. Închei cu ceea ce spunea George Orwell, pentru că, până la urmă, proprietatea asupra pământului strămoşesc e şi un aspect care ţine de conştiinţa individuală: „Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă! Este complice!”
Autor: Dănuţ RADIŞ
Sursa: Agroinfo.ro