Familiile popoarelor germanice si slave ne incadreaza. Primele prin latura avansata a unui sistem economic democrat, celelalte din unghi geografic. Inaintasii, exceptia constituind-o damnatii lideri rosii, au fost mai aproape de statutul la care nazuim astazi.
Bucurestii, Iasiul eminescian sau cetatea Targovistei au insemnat tot atatea cancelarii europene de-a lungul timpului frant.
Vrem sa fim europeni, insa lipsa rabdarii, a putintei de a zabovi o clipa langa un semen lovit de o sincopa a destinului sau de a bandaja o tulpina franta sunt simptomele nefericite ale unui egocentrism exacerbat.
Constat ca se perpetueaza un imobilism politic, cu toate sfortarile tuturor partidelor de a convinge ca suntem europeni. Cand acesta se manifesta insa la functionarii publici, parca e voit si agasant.
Odaile in care oamenii statului isi duc veacul sunt infestate de personaje plictisite mereu, afisand o suficienta nedisimulata. Este nevoie de un vraf interminabil de hartii cu antet, semnaturi, stampile. Se intampla intr-un veac dominat covarsitor de calculatoare.
Sa luam, de pilda, cazul functionarului de la Casele de Pensii sau Asigurari de Sanatate, Primarii etc. Maria Sa il priveste pe omul de rand ca pe un nimeni, sosit la ghiseu doar pentru a-i ingreuna ziua cu documentele si intrebarile sale.
Uita angajatul in discutie ca cetateanul sacaitor ii asigura prin contributia sa leafa. Salariul, care de cele mai multe ori, e justificat in intregime de volumul muncii depuse.
Contribuabilul e tratat cu vorbe taioase sau raspunsuri in doi peri. De multe ori, omul din fata unui ghiseu este plimbat pe la vreo cinci birouri, in aceeasi institutie, ca si cand functionarii de acolo nu se cunosc, n-au atributii comune ori adiacente.
Te duci intai la un calculator, te gaseste acolo, pleci la un alt birou, se pune o semnatura, apoi treci pe la un altul, obtii o viza si apoi, altundeva, un numar de inregistrare.
Aparatul functionaresc e supradimensionat. Se infiinteaza posturi, in timp ce altele se desfiinteaza, cu dedicatie, pentru neamuri, prieteni, cunostinte. N-are nicio importanta daca specia contopistilor plimba aceleasi dosare.
Imi amintesc de imaginea unu batran garbov, sprijinit intr-un baston, care a stat minute in sir fara a indrazni sa bata la o usa, la Casa de Pensii, pentru a nu deranja cumva pe functionara, angajata intr-un lung dialog particular, savurandu-si cafeluta.
L-am indemnat sa-si ia inima in dinti si a facut-o, dar a iesit rapid. Gresise biroul, urmand s-o ia de la capat.
Ce as mai putea aseza in talerul oxidat al unei imaginare balante, gata sa masoare prezentul romanesc asa-zis european?
In nicio tara din lume, cetateanul nu sta atat de mult la rand pe la birouri, implorand, in gand fireste, ca statul sa se indure de el si sa-i ia mai repede banul.
sursa: ziare.com