– Domnule Mircea Druc, în campania pentru alegerile prezidentiale din 1992, dumneavoastra ati spus de mai multe ori ca trebuie sa conservam patrimoniul Cooperativelor Agricole de Productie si al Întreprinderilor Agricole de Stat. Imediat, unii au speculat ca “Mircea Druc vrea sa pastreze colhozul, ca e comunist”. Chiar daca nici nu erati membru de partid. Diagnosticul dumneavoastra a fost perfect si s-a verificat în timp. Treptat, vechiul patrimoniu agricol a fost distrus, iar acum, în plin dezastru provocat de seceta, nu mai avem nici sistem national pentru irigatii.
Mai nou, ati vorbit de mai multe ori despre necesitatea ca România sa construiasca relatii economice trainice, pe baze noi, cu Federatia Rusa. În fond, o politica fireasca si de mare interes pentru tara noastra. A fost reactivat însa alt stereotip mai vechi: “Mircea Druc este agent KGB”. Cum explicati aceste înclinatii spre stereotipuri la unii români? Ne deosebim de alte popoare?
– Dupa o emisiune la televizor, chiar daca unora li s-a parut ca as fi fost cel mai rusofil, Ambasada Rusiei la Bucuresti a transmis un protest vehement la adresa realizatorilor, ca de ce au invitat acest antirus înrait. Abundenta scenariilor din presa româna atesta un fel de mitomanie. Iar pe cei care umbla cu scenarii în privinta mea chiar nu-i mai înteleg. Ei au învins si la Chisinau, si la Bucuresti. Ce mai vor de la mine?
Nu stiu nici daca fenomenul este un dat specific poporului din care facem parte. Se pare totusi ca noi, românii, ne distingem si sub acest aspect. Urmaresc presa altor popoare si nu am observat o înclinatie aparte spre scenaristica. Cunosc tot spatiul ex-sovietic, toate tarile europene. Nu vezi ceva asemanator. Nordicii nu cultiva asemenea pasiuni. Pentru ei ar fi bizar sa tot fabulezi mereu. Rusii, francezii, englezii au desigur presa de scandal, dar difera de a noastra. N-am gasit nimic în acest sens nici în mass-media din Brazilia. Nu toate popoarele au înclinatii spre vrajit, spre ghicit, spre descântece. Îmi amintesc, din studentie, de unele colege de la Chisinau, care, în loc sa rupa cartile învatând, se duceau la ghicitoare sa le spuna daca vor lua examenele. În loc sa-si însuseasca arta de a fi frumoase, destepte, seducatoare, plateau vrajitoarele sa le faca farmece.
– Nu cumva învinge mereu omul ale carui idei se verifica în timp, iar nu cei care detin functii politice trecatoare?
– La români functioneaza un cliseu: “asta e baiat bun, dar bunica-sa a fost legionara, iar soacra-sa vinde castraveti în Piata Obor…”. Noi, românii, nu avem spirit de echipa. Nu cunoastem gestul aristocratic si capacitatea de a spune da sau nu! Noi preferam gainariile. Rusii, un alt fenomen specific, nu umbla cu insinuari si bârfe, au alte metode de eliminare. Dupa 1990, de exemplu, ei au anihilat vreo 70 de directori de banci. Fara sa spuna cineva ca ar fi agenti americani, britanici sau israelieni.
Sa te aliezi mereu cu cel mai puternic!
– Sunteti un subtil cunoscator al spatiului eurasiatic. De aceea, va întreb ce sanse are Federatia Rusa în aceasta noua ofensiva a ei spre lumea occidentala. De ce ar trebui ca Rusia sa iasa din nou la plimbare prin toata Europa? Desigur, acum fara tancuri.
– Nu este vorba de sanse. Rusia se comporta la fel ca alte mari puteri si, prin definitie, este datoare sa se impuna pe scena lumii. E adevarat însa ca nu poate reveni la imperialismul tarist din secolul XIX sau la imperialismul sovietic din secolul XX. Obsesia clasei politice ruse are la baza un criteriu decisiv: sa te aliezi mereu cu cel mai puternic. Petru cel Mare era captivat de modelul european. Nu era însa încântat de Germania, care era farâmitata, divizata în state mici. El dorea centralizare interna si expansiune imperiala. Se orienta mai curând spre Olanda, Danemarca, Anglia. Dupa Petru cel Mare, cohorte de aventurierii germani au migrat spre Rusia pentru a înjgheba acolo un mare imperiu pe care nu l-au putut ridica la ei, în Europa de Vest sau pe alte continente. Germanii pierdusera împartirea lumii si voiau s-o repete prin intermediul Rusiei. Cucerirea Caucazului, a Asiei Centrale, a Marii Negre si a Extremului Orient a fost opera multor germani deveniti generali si maresali în armata tarilor rusi.
În secolul XIX, elita politica rusa vorbea franceza si imita Franta, care era un imperiu etalon. În secolul XX, Rusia a imitat tot ce a facut Germania. La fel ca nemtii, rusii au vrut sa-si ia revansa pentru înfrângerile din primul razboi mondial. Toata nomenclatura sovietica învata germana. Acum, elitele din Federatia Rusa învata engleza si vor sa fie ca americanii, pe plan economic, politic si militar. Ei cred ca vor reusi sa contrabalanseze America. Numai ca acest rol mai este vânat de China, India, Brazilia, Iran si Europa Unita. Rusilor le-ar conveni o lume bipolara: “americanii si noi”. Realitatea îi contrazice, fiindca Europa este un concurent serios. Lumea araba, daca se uneste, devine o forta uriasa. Iranul tinde sa devina o mare putere economica si politica. Si acest statut are drept suport democratia teocratica musulmana.
Gazprom este însusi Statul!
– Rusii au pornit în aceasta ofensiva planetara calare pe conducte. Vorbeati recent despre “mania conductelor”. În ce masura Kremlinul îsi evalueaza corect mijloacele în acest razboi economic total? Cât de adecvat întelege clasa politica rusa tendintele geopolitice si geoeconomice actuale?
– Rusia este multipla. Acolo se confrunta vreo sase vectori strategici. Unii analisti vad în obsesia de superputere energetica o exagerare, pe care o iau în zeflemea. “Vai de tara care e nevoita sa traiasca mereu din importuri de energie, dar nu este de invidiat nici tara care traieste din exportul de resurse energetice”, spunea recent un savant rus. Analistii de la Moscova îsi pun deja problema daca Rusia nu va avea cumva soarta Iranului din timpul Sahului, deoarece, la nivel mondial, nu este exclusa o cadere brusca a pretului la hidrocarburi. Acesti vizionari au alta perspectiva asupra destinului Rusiei. S-a realizat industrializarea în perioada sovietica doar în domeniul militar si în cercetarea cosmica. Numai atât. Acum, Rusia nu poate reveni ca mare putere doar cu exportul de materii prime, fara capital uman si tehnologii avansate.
– Spuneti ca politica Gazprom-ului prevaleaza asupra politicii statului rus?
– Da. Corporatia Gazprom nu este un stat în stat. Ea este însusi Statul. Si multa lume se indigneaza, fiindca îsi da seama ca nu partidele politice, nu presedintele, nu alesii poporului, nu guvernul conduc tara, ci corporatiile. Este numai o aparenta ca Putin, sprijinit de FSB, controleaza totul în statul rus. Gazprom contravine intereselor vitale ale Rusiei prin impunerea unor obiective straine de aspiratiile elitelor regionale si etnopolitice ambitioase din Siberia, Tatarstan, Cecenia, Baskiria si altele. Logica economica a imperiului energetic provoaca provinciile la “un razboi al tranzitului de hidrocarburi” si constituie premiza politica a dezintegrarii Federatiei Ruse. Unii lideri politici si analisti rusi vorbesc deja despre necesitatea unei “deschiaburiri a Gazprom-ului”.
Românii devin tot mai hedonisti
– De ce balanta schimburilor noastre comerciale cu Rusia este excesiv înclinata în favoarea Rusiei?
– Nu tot ce importam din Rusia este absolut necesar si inevitabil. Daca sotia si copiii toaca banii pe cumparaturi inutile, nu-s de vina supermagazinele. O deviza de tipul “Exportam sau murim!” le lipseste românilor, care devin tot mai hedonisti. Iar partenerii nostri, exponenti ai neocapitalismului rus, gândesc doar în termeni traditionali: “învingatorilor – totul, perdantilor – nimic!”. Cum e si “capra vecinului” la Bucuresti, adica: sa câstigam noi, iar restul lumii sa piarda. Eu as vrea o cooperare între România si Rusia pe baza profitului reciproc. Si aceasta ar fi unica optiune în relatiile bilaterale. Restul înseamna combinatii de tip mafiot.
– Si cum îi putem schimba pe români, pe rusi…?
Egocentrismul occidental percepe resursele naturale ale oricarei tari drept bunuri ale întregii planete, implicit ale corporatiilor transnationale. Românii sunt de acord, dar Rusia nu poate accepta asemenea teze. S-a încercat asta si cu Brazilia, imediat dupa al doilea razboi mondial: Amazonia este un bun al tuturor! Împartim spatiul geografic respectiv între Statele Unite, Columbia, Venezuela, iar Brazilia sa ramâna pe litoral. Cei de la Rio de Janeiro si de la Sao Paulo n-au decât sa se tina de fotbal si carnaval. Presedintele Juscelino Kubitschek de Oliveira a mutat capitala la Brasilia si a hotarât: Amazonia este patrimoniul Braziliei! La fel si Rusia considera ca spatiul dintre Urali si Pacific, cu cele 50% din resursele naturale ale planetei, constituie patrimoniul sau national si n-are de ce sa-l dea pe mâna corporatiilor transnationale.
România are exact ceea ce-i lipseste Rusiei!
– Numai ca Vladimir Putin nu se multumeste cu atât. El vrea si Cercul Polar de Nord, asa cum si americanii doresc hidrocarburile de-acolo. Este aceeasi manie a conductelor si aici?
– Aceasta este eterna lupta care duce lumea înainte si o iluzie ca ne salvam cu ajutorul unei cruciade energetice. Rusii reusesc cu greu sa retehnologizeze actualele exploatari, gazoductele si oleoductele existente. Iar acum vor sa coboare la mii de metri în Oceanul Înghetat de Nord, în conditii extreme! Fara tehnologii adecvate, pentru obtinerea carora Rusia ar avea nevoie de minim 15 ani. Vânzoleala politica este inevitabila, dar realitatea ramâne mereu în urma. Lupta pentru pace este frumoasa, viata însa cere altceva. Spuneti ca proiectul Nabucco nu are viitor daca rusii nu pompeaza suficienta materie prima. Dar la sfârsitul lui septembrie, pleaca o mare delegatie de experti din Turkmenistan la Washington. Nu-i împiedica nimeni pe turcmeni sa valorifice relatiile de piata în favoarea lor. Rusia face si ea o miscare pentru a convinge Austria ca nu este neaparata nevoie ca teava sa treaca prin Turcia. “Vreti gaze din Asia Centrala? Vi le aducem noi, direct, chiar pe fundul Marii Negre”. Acum urmeaza ca presa noastra sa faca valuri pentru ca rusii, din considerente politice, ar putea prefera traseul Bulgaria – Serbia – Bosnia Hertzegovina – Austria, excluzând România.
– Am ramas orfani de Rusia, toti presedintii rusi ne ocolesc. Ce facem fara gazul rusesc? Ca nici Vladimir Putin nu vrea sa vina în România, ca uite i-a vizitat pe toti vecinii, pe toti vechii tovarasi de lupta. Dumneavoastra ce credeti? Trebuie sa ne lamentam ca Moscova ne-a uitat?
– Din punctul meu de vedere, toate aceste speculatii fac parte din mentalitatea româneasca: “N-am noroc pe lume, mai bine ma facea mama un mânz si ma mânca lupul!…”. Iata si un rationament specific rusilor: “Cu toate ca suntem ortodocsi si pe parcursul istoriei am salvat de atâtea ori Principatele Dunarene de sub turci, românii nu ne iubesc. Antipatie reciproca. Chiar daca românii au luptat alaturi de noi în primul razboi mondial si au întors armele în cel de al doilea razboi mondial, chiar daca s-au sacrificat, l-au martirizat pe maresalul Antonescu, iar noi l-am decorat pe Regele Mihai, poporul rus nu-i suporta pe români. Paradoxul este ca, desi Ungaria a luptat întotdeauna contra Rusiei, noi, rusii, îi simpatizam pe unguri. Iar pe români îi dispretuim.Ssi, în definitiv, ce folos ca ne iubesc grecii, sârbii, ungurii? Piata lor e limitata. România are însa exact ce ne lipseste: rafinarii, industria tevilor, piata de desfacere. Am venit în zona sud-est europeana cu o corporatie cum ar fi Lukoil. Am trimis mai întâi delegatii la Budapesta, pe baza simpatiilor politice. Si am vazut ca Budapesta are o perspectiva limitata. Am încercat în Republica Moldova, în Bulgaria, Serbia. Unde sa punem centrul de coordonare a acestei mari corporatii? Si am decis ca de la Bucuresti se vede cel mai bine! De-aici tinem si piata Balcanilor, si piata sud-est europeana, si piata central-europeana. Am avut nevoie de rafinarie, de o fabrica de uleiuri si le-am luat pe cele de la Ploiesti! Acum, Uniunea Europeana ne impune introducerea biodieselului. Noi am proiectat operativ si ridicam o fabrica în România care va produce 150 de mii de tone de biodiesel anual. Vom satisface astfel necesarul tuturor rafinariilor si benzinariilor noastre din spatiul sud-est european”. În concluzie, care a fost procedeul rusesc? “Daca nu ne iubesc românii, îi iubim noi pe ei. Noi vrem Petrom, vrem aluminiu, vrem tevi! Ei prefera sa vânda întreprinderile oricui, numai rusilor nu. Bine, vor veni occidentalii cu banii nostri. Austrieci, germani, elvetieni, americani, greci, israelieni si care or mai fi dragi românilor! Nici o problema!” Asadar, deocamdata un lider de la Kremlin nu are ce face în România. Tot ce-a vrut capitalul rus în România a obtinut! Inclusiv Petrom-ul, prin Austria. Si Tony Blair, daca a vrut sa-l ajute pe Mitall, s-a împrietenit cu domnul Adrian Nastase… Pe actualul presedinte rus îl preocupa viitoarele alegeri. Putin mai are treaba în Austria, în Germania si prin alte parti.
Modelul brazilian
– Vladimnir Bukovski spunea recent ca Uniunea Europeana este la cheremul Rusiei din punct de vedere energetic. Ca tot ce n-a reusit Stalin cu tancurile, iata, au izbutit conductele Gazprom-ului. Cum apreciati acest diagnostic?
– Cu tot respectul, dar diagnosticul lui Vladimir Bukovski este incomplet! În Rusia exista forte politice si economice care ar vrea sa controleze Uniunea Europeana prin intermediul gazoductelor si oleoductelor. Mai este însa si o alta Rusie, care nu are nevoie de Europa! Ca si în SUA, administratia Bush e una, ce vor corporatiile este altceva. La fel si aici. Anumite forte politice vor sa convinga Europa ca fara Rusia nu se poate!
– Pornind de la aceasta realitate, putem ajunge la concluzia ca fara monopolul rusesc asupra energiei europene nu se poate?
– Nu! Totul depinde de vointa politica a liderilor europeni. Daca ei nu vor cu adevarat, Rusia nu poate sa faca tot ce doreste!
– Dar daca rusii reusesc sa organizeze acel cartel al gazelor naturale, pe modelul OPEC, cu tarile producatoare din nordul Africii?
– Este imposibil. Toate sunt discutii propagandistice ce tin de atacul psihologic, frecvent în cadrul actualei conflagratii economice mondiale. UE are alternative: gaze lichefiate din diverse regiuni. Energiile regenerabile reprezinta o alta solutie viabila. În 1972, a avut loc criza petrolului. Din nefericire, dar si ca factor pozitiv, în Brazilia, era la putere junta militara. Ea nu se lamenta ca noi, nu discuta cu tarile arabe, nu trecea de partea URSS. Au decretat: producem bioetanol din trestie de zahar! Astazi, Brazilia are asigurata independenta energetica si este lider mondial în domeniul biocarburantilor. S-a decis!
– Vor avea suficiente cantitati de alcool?
– Nu. Prima solutie pentru toane natiunile este reducerea consumului de carburanti. A doua solutie ar fi alternativa la sursele de energie, provenite din petrol si gaze naturale. România, de exemplu, foloseste doar 20-30% din potentialul hidroenergetic al tarii. Dar exista tari care au ajuns la 80%! Si-atunci, decât sa vorbim despre drobul de sare, de ce sa nu mergem pe calea pe care s-a pornit? Sa utilizam la standarde mondiale resursele hidroenergetice, având si apa pentru consum, folosind si energia electrica, scapând de inundatii si facând si irigatii. Problema apei este la fel de stringenta, ca si resursele energetice. Rusii au propus sa-i conecteze pe israelieni la o conducta de apa adusa tocmai din Siberia! Se va ridica însa societatea civila, ecologistii, care nu accepta proiectele de schimbare a cursului fluviilor siberiene. Dar daca Moscova admite asa ceva, destramarea Federatiei Ruse este inevitabila! Când Rossnefti a vrut sa faca o conducta petroliera pe lânga Baikal, au început protestele. Jos mâinile! A renascut miscarea pentru independenta Republicii Baikal! Eu nu exclud ca stapânii adevarati ai acestor resurse – siberienii – sa ridice problema ruperii de Rusia. “De ce noi, siberienii, care avem gaze si petrol, traim atât de prost?”. Presa rusa arata ca petrodolarii se depun în afara tarii, ca nu au de-a face cu interesele tarii.
Iranul este o solutie
– Aici avem un alt paradox despre care ati tot vorbit, afirmând ca Rusia nu are hidrocarburi pentru propriul consum. Cum poate Rusia sa salveze Europa? Nu are suficiente resurse energetice! Si ca asta ar explica de ce Rusia vrea contracte pe termen lung pentru beneficiari foarte fermi!
– Simplificând fortat, putem spune ca avem de a face cu o mentalitate de talcioc! Rusul a înteles ca poate face mare gheseft, dar nu-i ajunge marfa. Si atunci, ia marfa dintr-un loc si o duce în alta parte, unde este cerere. Rusia a înteles ca poate tine în sah Uniunea Europeana cu gazele si cu petrolul, dar nu are marfa suficienta! Si vrea s-o ia de la central-asiatici. Dar si acestia s-au desteptat si se duc singuri la talciocul european. Este corect ce sustine presedintele Traian Basescu în acest sens. Trebuie sa ne regândim consumurile proprii, sa vedem apoi daca nu putem importa si din alta parte, nu numai din Rusia. De ce rusii pot cumpara de la algerieni, iar noi nu? De ce trebuie sa ne intereseze factorul politic si nu vrem sa negociem cu Iranul aducerea hidrocarburilor prin Georgia? Asa cum face Israelul cu Rusia? Cine mai credea ca Libia va primi iar libertatea sa exporte hidrocarburi? Apropo, ca potential, Iranul este unicul concurent serios al Rusiei pe piata europeana a gazului. În loc de arme atomice, îsi face 20 de centrale nucleare. Desalinizeaza apa marii, iriga desertul, construieste autostrazi, ridica nivelul de trai. Energetica atomica îi permite sa nu mai arda gazul si petrolul pentru a obtine energie. Drept consecinta Iranul îsi poate axa economia nationala pe exportul de hidrocarburi. Având gaz si electricitate, poate dezvolta industria chimica etc. Având asigurata independenta energetica, Iranul se simte campion mondial, chiar fara nici o bomba. Rezervele enorme de petrol si gaze naturale si electroenergetica atomica îi vor permite sa aprovizioneze o jumatate de lume. Cum vom fi pregatiti sa abordam colaborarea economica cu Iranul, atunci când se va da unda verde? Fara aducerea gazului din Iran ne va fi foarte greu sa zdruncinam monopolul Gazprom si preturile în Europa vor continua sa creasca.
Ucraina, “adversarul obiectiv al României”
– În ce masura bunele relatii cu Federatia Rusa vor putea ajuta România sa-si rezolve unele litigii cu Ucraina?
– Aici abordarea sistemica este esentiala. Când optiunea strategica determina scopul si mijloacele, atunci Rusia devine pentru România un partener obiectiv si un adversar subiectiv. Iar Ucraina ramâne dintotdeauna un partener subiectiv si un adversar obiectiv. Mai pe româneste, nu Rusia actuala este adversarul României. Obiectiv, ea se afla la 1200 de kilometri departare de România. Apoi, ea nu mai este un tot întreg, este diversificata, este multipla. Ca si România. Si atunci idealurile nationale ale Rusiei si ale României se pot întâlni spre folosul nostru. Problema este ca românii nu constientizeaza existenta unor asemenea consonante. De aceea, este nevoie ca în Rusia si în România sa vina la putere oameni care urmaresc interesul national.
– Înseamna ca Marea Neagra nu este “un lac rusesc”, asa cum afirma Traian Basescu.
– Nu, pentru ca este si-un lac românesc, si-un lac ucrainean, si unul georgian, bulgar si mai ales turcesc. Eu as fi spus ca Marea Neagra este un lac pe care rusii vor sa si-l însuseasca total, dar noi vrem sa fie si al nostru. Am putea realiza o înfratire între portul Sankt-Petersburg si portul Constanta. Asa s-ar conveni ca traseul optim pentru gazul lichefiat rusesc si central-asiatic ar fi Novorossiisk – Constanta. Si exista posibilitatea de a face linie dubla de feribot cu 150-160 de cisterne cu gaz lichefiat. Am uni astfel traseul siberian cu cel nord-sud, toata calea fluviala prin canalul de la Marea Baltica, canalul Volga-Don, pâna la Marea de Azov, ca sa ajungem, prin canalul nostru, pe Dunare, pâna în centrul Europei. Bine, mass-media ne sperie ca rusii vor sa transforme si Marea Mediterana în lac rusesc. Sau ca bombardierele rusilor patruleaza din nou prin aer, ca pe vremea Uniunii Sovietice. Toti militarii rusi pazesc afacerile Gazprom sau Lukoil în lume si primesc bani pentru asta. Este firesc. Rusia nu creeaza o noua tendinta, ea face exact ceea ce fac si ceilalti actori pe piata energetica.
Patriciu a rezolvat o problema strategica
– Dupa 1991, în diverse studii si articole, ati afirmat ca, pentru România, Kazahstanul trebuie sa devina un partener strategic. Iata ca Dinu Patriciu a vândut compania Rompetrol catre societatea de stat KazMunaiGaz, controlata de ginerele lui Nursultan Nazarbaev. Imediat au aparut atacurile: în spatele Kazahstanului este Rusia, Kazahstanul este principalul aliat al Rusiei în CSI, rusii au luat potul cel mare în Uniunea Europeana prin România, noi am devenit victime sigure ale Kremlinului… Pe de alta parte, dupa afacerea Petrom-OMV, politicienii de la Bucuresti au reusit trista performanta sa înstraineze sectorul energetic în beneficiul unor monopoluri de stat. Dumneavoastra cum evaluati situatia?
– Nu pot decât sa fiu consecvent. Vânzarea societatii Rompetrol catre KazMunaiGaz este afacerea secolului. O adevarata lovitura. Kazahstanul coopereaza cu Federatia Rusa, dar îsi cauta un destin propriu. Nazarbaev a mutat capitala de la Alma Atî în centrul geografic al tarii, la Astana, care în kazaha înseamna “locul unde se iau deciziile”. În ultimul deceniu, Kazahstanul si-a dublat extractia de petrol si gaze naturale. Recent, Astana a finalizat un proiect de lege privind trecerea de la grafia chirilica la grafia latina. Cosmodromul Baikonur este o afacere pentru Kazahstan pe relatia cu Moscova, si atât, iar conductele rusesti vor fi folosite pentru petrolul kazah în drumul spre Europa. Unii critica proiectul lui Dinu Patriciu. Dar nu voiau cei din Uniunea Europeana si din România o alternativa la resursele energetice din Federatia Rusa? Exista patru tari pe glob, actori strategici ai marelui joc petrolier, cu rol decisiv în geopolitica viitorului: Arabia Saudita, Iranul, Rusia si Venezuela. Nici una nu este membru NATO sau UE si companiile lor din sectorul hidrocarburilor sunt de stat! Ce-i de facut? Nu ne place nici una? Bine, sa aducem petrol si gaze din Azerbaidjan, din Libia, din Asia Centrala? Nici astea nu ne plac. Atunci ce sa facem? Iata ca vine Kazahstanul spre România, singura tara care ofera o iesire profitabila spre Uniunea Europeana si posibilitatea de procesare a titeiului. Daca privim controversele care se dezvolta în jurul afacerii, atunci trebuie sa conchidem ca problema este în România, iar nu în Kazahstan. Aici exista doua grupari de interese: cei care tare mai vor ca hidrocarburile Kazahstanului sa fie aduse în România, dar tot de catre Rusia, prin OMV-Petrom si Lukoil, si cei care vor ca oricine, numai nu Dinu Patriciu, sa fi rezolvat aceasta problema cu adevarat strategica. Deocamdata, politicienii de la Bucuresti vorbesc mult, dar nu au o strategie clara pentru Asia Centrala si Transcaucazia.
Reflexele vechi si nationalismul
– Afirmati ca tarile Uniunii Europene încearca sa-si rezolve problemele energetice pe cale nationala, desi idealul comunitar este solidaritatea.
– În momente de criza, se abandoneaza imediat principiul solidaritatii. Comisia Europeana încearca sa elimine nationalismul energetic. Fiecare guvern are însa electoratul lui. Aici este cheia reusitei pentru constructia europeana. Germania îsi face iluzii ca a rezolvat problemele, dar ce se va întâmpla cu Marea Britanie?
– Atitudinea dumneavoastra ma face sa ma gândesc la instinctele românilor din Cernauti sau din sudul Basarabiei. În Ucraina, vor avea loc alegeri anticipate la sfârsitul lunii septembrie. Din nou, românii de-acolo prefera sa mearga cu Partidul Regiunilor al lui Victor Ianukovici, pro-rus, iar nu alaturi de nationalistii ucraineni, care nu le ofera nimic. Gresesc românii de-acolo?
– Nu, nu gresesc.
– Bine, dar scenaristii de la Bucuresti ar spune foarte usor ca acei români de-ai nostri ar fi agentii Moscovei…
– Cei de la Bucuresti nu au reflexe, nu au o imagine clara asupra intereselor strategice ale tarii lor. Ei vorbesc de pe pozitiile altora, de regula ale marilor puteri. Asa puteau spune si despre noi, în anii ’80, când ne orientam spre tarile baltice, iar nu spre Bucuresti, unde se construia de zor comunismul. Noi ce eram atunci – agentii balticilor? Unde sa priveasca românii de la Cernauti? Spre Bucuresti? Ce sa vada? Politica Partidului Regiunilor din Ucraina le ofera mai mult decât le ofera Tratatul semnat cu atâta abnegatie de Emil Constantinescu si Leonid Kucima. Partidul lui Iuscenko si Blocul Iuliei Timosenko nici nu recunosc existenta românilor nostri. Partidul Regiunilor recunoaste drepturile minoritatilor nationale. Aici e paradoxul. Aflat la Cernauti în perioada Gorbaciov, eu eram solidar cu evreii, cu rusii, cu polonezii contra sovinismului ucrainean. Aceeasi situatie avem si în prezent.
– Acelasi lucru se întâmpla si cu Biserica Ortodoxa a românilor din nordul Bucovinei, care se subordoneaza Patriarhiei Moscovei, iar nu Mitropoliei de la Kiev.
– Sa nu confundam Rusia cu Uniunea Sovietica. În plus, abordarea trebuie sa fie diferita pentru Cernauti si pentru Chisinau.
“România nu mai exista!”
– Mai credeti în unirea românilor în contextul geopolitic actual?
– Depinde ce întelegeti prin unire. O declaratie oficiala, un stat birocratic, cu niste frontiere, acum când nu mai exista frontiere? Când nici România nu mai exista?
– V-ati propus sa ma socati? Cum nu mai exista România? Ce vreti sa spuneti?
– Nu mai exista România! Acum este o piata imensa: Uniunea Europeana, în care nu vor exista decât corporatii si supermarketuri. La fel ca în Uniunea Sovietica, unde nu se putea vorbi de frontiere interioare.
– Iata o supozitie de lucru. Daca peste 50 de ani, cei 27 sau 40 – câti vor mai fi – de la Bruxelles se cearta si se despart, fiecare tara va reveni în hotarele ei. Care vor fi acele frontiere, daca nu se mai respecta nimic?
– Vor fi alte frontiere. În functie de factorul demografic. Nu vei putea sa refaci România acolo unde nu mai exista români. Dupa disparitia Imperiului Roman, nu am mai putut reface Dacia Felix acolo unde nu mai existau dacii liberi sau captivi. Dupa destramarea SUA, nimeni nu va mai putea restabili civilizatiile precolumbienilor, acolo unde nu au supravietuit indigenii. Au reusit performanta doar evreii, care au refacut Statul Israel ca Pasarea Phoenix si aceasta numai dupa ce au revenit acasa dupa o eclipsa de milenii. Oricât de mult am dori sa-i ajutam pe fratii sârbi, kosovarii albanezi vor avea peste 90% si vor spune mereu ca nu au nimic comun cu Serbia. Mai ales ca muntenegrenii, care sunt tot sârbi, s-au separat de Serbia. Cu ajutorul Uniunii Europene… Asadar, resursele demografice, factorul uman vor deveni tot mai decisive pe viitor. Ne vor demonstra-o chinezii, indienii, brazilienii si alte semintii.
– Înseamna ca asa dispar natiunile?
– Pe ruinele unor constructii artificiale, nu pot sa apara aceleasi frontiere. Nimeni nu poate garanta destinul Federatiei Ruse dincolo de Urali. La fel cum Marea Britanie n-a ramas în America. Vechile populatii americane nu mai exista decât ca niste insule. Daca trec o suta de milioane de chinezi în Siberia, totul s-a terminat. Va fi altceva.
Unirea se construieste, nu se declara!
– Sunteti mai sceptic decât în 1991?
– Nu sunt mai sceptic. Pur si simplu, eu am crezut ca destramarea imperiului sovietic este un pas înainte, dar s-a dovedit ca s-au facut doi pasi înapoi. Noi ne-am întors la ipostaza din preajma primului razboi mondial. Atunci a intrat Europa în criza. Toate erau la pamânt, debandada totala. Politicienii au bagat continentul într-un razboi cumplit. În Rusia, au aparut bolsevicii lui Lenin. În Germania, s-a gasit alta solutie. În Italia, un ziarist a descoperit fascismul. Nici una nu era adecvata. Toate variantele s-au prabusit. Acum, va trebui s-o luam de la început. Istoria nu se repeta, istoria continua. Nimeni nu poate garanta ca Uniunea Europeana va supravietui macar cât Uniunea Sovietica.
– Vom ajunge la un nou început, în conditiile în care natiunile vor disparea?
– Nu, daca nu va disparea omenirea, nici natiunile nu dispar.
– Cum ati fi procedat daca ati fi devenit presedintele României în 1992?
– Militam ca România sa devina o republica prezidentiala sau o monarhie constitutionala, cu un Parlament unicameral. As fi interzis distrugerea sistemului de irigatii. Ceream Guvernului definitivarea tuturor constructiilor hidrotehnice si a reactoarelor de la Cernavoda, dezvoltarea resurselor naturale, cresterea productivitatii muncii. Impuneam folosirea minerilor concediati pentru proiecte de infrastructura si pentru canalul Dunare-Bucuresti pentru irigatii. As fi luptat pentru stoparea birocratiei galopante, care genereaza coruptie politica, morala si economica. Impuneam edificarea unor institutii statale flexibile, dinamice. Promovam prin Parlament legea privind reconfirmarea cetateniei române pentru toti etnicii români din toate teritoriile nationale, înstrainate dupa 1940.
– Deci, ati fi decretat unirea?
– Domnule Patrichi, va plac vorbele mari. Unirea, la fel ca natiunea, nu se declara, unirea se construieste, caramida cu caramida, si, în primul rând pe cale economica. Ca sa întelegeti mai bine cum stam, iata clasamentul tarilor care au investit în Republica Moldova pâna la 1 aprilie 2007:
1. Olanda – 218 milioane de dolari – 22% din totalul investitiilor straine;
2. Rusia – 120 milioane de dolari – 12% din totalul investitiilor straine;
3. Ciprul – 84,2 milioane de dolari
4. Spania – 83,8 milioane de dolari
5. Italia – 70,3 milioane de dolari
6. Marea Britanie – 67,1 milioane de dolari
7. Germania – 51,2 milioane de dolari
8. Statele Unite ale Americii – 48,7 milioane de dolari
9. Franta – 40,4 milioane de dolari
10. România – 31,5 milioane de dolari
11. Ucraina – 5,3 milioane de dolari.
Acesta este tabloul interesului României fata de Republica Moldova. Tara-Mama este pe locul 10! Si atunci, pe ce baza vom actiona pentru reîntregirea nationala?
Viorel Patrichi
sursa: rostonline.org