România, laborator universal
România este nu numai Grădina Maicii Domnului, nu numai pământul făgăduinței pentru toți escrocii, hoții, pedofilii, și țeparii sau ”investitorii strategici” ci și locul unde se experimentează sau aplică toate mijloacele legale sau ilegale, acoperite sau descoperite, admise sau interzise de prostire, manipulare,sărăcire, îndobitocire, intoxicare, distrugere. Nimic din ce poate pune în pericol viața cetățenilor nu este străin de România. Citind, ascultând sau văzând câte pericole și amenințări calcă această țărișoară te întrebi fără să vrei cum de mai existăm.
Codex Alimentarus, medicamente cancerigene, vaccinuri care contaminează în loc să vindece, atacuri meteo, atacuri violet sau roșii, atacuri sau afaceri telepatice, arme și mijloace de manipulare în masă, atac psihotronic, război geofizic, geodezic sau convențional, viruși și gripe porcine, aviare, limbi albastre, vaci nebune, guvernanți corupți, defrișări, dosariade, ape contaminate, învățământ fără manuale, medicină fără doctori și fără spitale, corupție fără corupți, justiție fără justițiari, nimic din ce poate distruge o țară nu lipsește din România de parcă cineva a decis să ne desființeze. Partea proastă este că toate astea găsesc un pământ fertil și guvernanți gata să primească, să importe, să accepte, să experimenteze, să aplice toate aceste nenorociri în schimbul unui comision. Și toate astea se amplifică, sau ies la iveală cu ocazia alegerilor fie că sunt aplicate mai intens, fie că sunt demascate de cei care vor să arate cât de rău este adversarul politic.
Campania agenților
Dacă alegerile prezidențiale trecute au fost marcate de raza violet și Aliodor Manolea, de data asta lucrurile se complică. Acum au apărut în scenă ofițerii acoperiți sau doar pretinși, serviciile secrete, dosarele cu tone de hârtie în ele, care vegetează prin sertare de ani de zile în așteptarea prescripției, judecători și avocați telecomandați și multă nesimțire. Ceea ce nu apare însă niciodată în presă este cât au plătit și cui, candidații, ca să aibă sprijinul licuricilor sau mai corect spus cu cât vor plăti iarăși aceiași aburiți care cască gura la tv urmărind ”campaniile” electorale, așteptând un calendar, o brichetă, o fotografie, un așa zis program de .. guvernare și o plasă. Bine, că plasa acum e pungă, nu mai contează, românul tot plasă ia. Nimeni nu îi spune cu cât va plăti și cum, promisiunile făcute de candidați la Poartă, că doar de la Mihai Viteazu încoace, pentru domnie se plătesc peșcheșuri cât pentru tot neamul .. românesc. Este adevărat, acum sultanii sunt mai înțelegători. Pe vremuri haraciul se plătea în produse finite, grâul gata secerat, aurul extras, sarea spartă, mierea în ciubăre,fetele virgine, ienicerii fără mustață, încă cu caș la gură. Acuma însă condițiile s-au mai îmblânzit. Poarta nu mai cere aur gata extras, își trimite ea companiile care îl scot din pământ, odată cu metalele rare care fac mai mult decât aurul în sine, nu mai cer petrol, îl extrag singuri prin fracturare de ne lasă infirmi pe viață, fetele nu e nevoie să fie virgine, doar bune, nici nu mai sunt furate și duse în căruțe păzite de osmanlâi, ajung la poartă singure, sau aduse de pești, cu autocarul, cu avionul, după posibilități, iar copii nu mai sunt luați cu arcanul pentru a fi crescuți ca ieniceri pionieri, sunt ademeniți cu dolarul, sunt lăsați să crească mari încât să aibă vârsta să semneze singuri contracte în care să declare că se duc acolo unde îi trimite Poarta, căci ea decide unde are nevoie de ei, nu divanul național. Asta înseamnă evoluție nu?
Noii fanarihoți și taxa pe mers
Nici nu mai e nevoie să vină fanarioții să ne conducă, avem guvernatori locali cu două sau trei origini, alogeni sau doar vânduți, nu le mai spune norodul Mihnea Turcitu, acum se numesc Turcescu, Băsescu, Pontescu, Johannis a devenit Iohannis, și sunt mult mai eficienți la jecmănit și dat pielea jos de pe români decât amărâții ăia de fanarioți care veneau, storceau și plecau. Ăștia de acum, fanarihoții autohtoni, nu mai pleacă, ei doar se rotesc la tron, dar sug și de lângă el, că doar la noi s-a născut proverbul ”dacă nu curge pică”. Deci față de vremurile de demult am evoluat, spre exemplu podăresele astăzi chiar fac poduri și gondole ca să ajungă banii mai repede la ele. Ce taxe pe fumărit, oierit,albinărit, funciere, acum se pun taxe adevărate pe stâlpi, pe pomi, pe respirat, pe apa din izvoare, pe mers că am auzit că mai nou cei care calcă prin Bucegi vor trebui să plătească taxă. Asta ca să se poată ”plimba” mai lejer americanii și evreii, care nu puteau scormonii Bucegii din cauza turiștilor ăstora autohtoni. Se plânseseră săracii că îi strâng Bucegii la umeri, e prea mare aglomerația prin zonă și unii mai pun și întrebări ce caută ei pe acolo. Așa că acum că se taxează călcatul ierbii nu fumatul, o să fie mai puțină aglomerație prin Bucegi și o să poată americanii să își extindă baza acolo. Mâine o să plătim taxă pentru acarieni, șoareci, coropișnițe, cârtițe și hoituri, că ne ară terenul și ne îngrașă pământul. Nu râdeți, puteți cel mult să mă înjurați că le-am dat ideea, că oricum sunt lipsiți până și de imaginație.
Suntem ”marfă”
Românul, acest animal docil, care nu are nevoie de training pentru dresaj, odată ce i-ai pus jujeul de gât gata, e al tău, a devenit astfel cea mai căutată marfă, dar nu la bucată ci en gros pentru că este luat cu pământul lui cu tot, cu cățel și cu purcel, iar România este țara unde orice măgărie este posibilă toți vând, toți cumpără,toți fură, unul de la altul și toți din avuția națională. Doamne, bogată țară avem dacă din ea trăiesc atâția hoți interni și externi și încă mai este de furat. Gazele de șist și aurul din pământ sunt vândute, pădurile sunt deja date și jumătate gata tăiate, satele vândute, retrocedate cu cimitire cu tot, cine dă banul devine brusc „moștenitor”,cultura vândută, educația eradicată, sănătatea contaminată, ce mai rămâne de dat în această campanie? Poate aerul, cearceaful de ozon, că pătură nu mai e sigur. La cât de repede se mișcă treburile și cât de repede se termină marfa, cred că o să apuc să o văd și pe asta.
Autor: Marin Neacsu
Sursa: In cuiul catarii