Unul dintre argumentele pe care le folosesc analistii care manifesta o viziune excesiv de optimista referitoare la viitorul economiei nationale este argumentul ca Romania nu va intra in faliment national datorita statutului de membru al Uniunii Europene. Rationamentul conform caruia FMI si Comisia Europeana nu vor permite aparitia unui focar de instabilitate in interiorul Uniunii este valid, insa scapa din vedere anumite detalii deosebit de importante pentru tara noastra.
Orice ajutor si orice sustinere are un pret. Atat timp cat Comisia Europeana poate identifica un rationament economic care sa justifice ajutorul pentru Romania, acest ajutor va fi oferit. Astazi, ne aflam in siuatia in care mastodontii economiei mondiale sunt preocupati in primul rand de problemele proprii, iar dificultatile tarilor nou-intrate in UE ii preocupa doar in masura in care grupurile financiare transnationale vor fi afectate de un eventual faliment national. Un alt aspect important consta in faptul ca finantatorii externi ai Romaniei vor incerca sa-si maximizeze beneficiile rezultante din sprijinirea tarii noastre. Cel mai la indemana mod de obtinere a beneficiilor economice de pe urma sponsorizarii unui guvern neprofesionist este privatizarea fortata a activelor strategice ale statului si obtinerea controlului total asupra economiei tarii noastre.
In mod normal, operatiunea de fortare a privatizarii activelor-cheie ale statului ar fi fost problematica. Desi in perioada pre-aderarii la UE, anumiti agenti economici din Vest au obtinut la preturi nesperat si nejustificat de joase active precum Petrom, justificarea necesitatii de “a plati politele” pentru aderarea la Uniune nu mai este de actualitate. In acest context, criza economica este un cadou extraordinar pentru toate entitatile care viseaza la privatizarea pe doi bani a Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, CFR etc.
Paradoxal, dar din punctul de vedere al multor cetateni de rand, o astfel de evolutie a evenimentelor, adica cedarea proprietatii asupra unor active strategice in schimbul ajutorului de la FMI care ar garanta evitarea unui colaps social, este considerata acceptabila. Vina principala pentru aceasta stare de spirit o are insasi clasa politica, care a facut in asa fel incat o tara intreaga sa se simta confortabil fiind condusa de FMI. Clasa politica, clepto-oligarhia si baronii locali au facut statul un gestionar atat de ineficient incat populatia este dispusa sa traiasca intr-o tara in care toata economia este controlata de entitati private straine. In ciuda ineficientei colosale a administratorilor statului, transferul activelor-cheie ce tin de infrastructura economica fundamentala catre entitati private care se afla in afara controlului statului, va avea consecinte sociale extrem de grave.
Politicienii si grupurile de interese care controleaza activitatea companiilor strategice ale statului intotdeauna iau in consideratie consecintele sociale ale deciziilor economice care afecteaza activitatea acestor companii si, in mod direct, calitatea vietii cetatenilor de rand. Evident, efectul social este luat in calcul nu datorita altruismului factorilor politici, ci din dorinta de a evita probleme sociale masive care ar putea afecta echilibrul de forte in sfera politica. Este foarte probabil ca viitorii proprietari ai Romgaz sau Nuclearelectrica sa nu fie constransi de considerente de securitate sociala, ceea ce va avea efecte dramatice asupra paturilor social vulnerabile.
Cel mai probabil, o data ce va exista un guvern legitim, reprezentantii FMI se vor afisa la Bucuresti cu doua vesti, una buna si una rea. Cea buna, care va atrage atentia mass-media, va fi vestea ca FMI va da guvernului urmatoarea transa de finantare conform acordului stand by. Consecinta acestei vesti bune va fi siguranta pensiilor si salariilor bugetarilor. Vestea rea va fi legata de necesitatea urgenta de a reduce drastic cheltuielile bugetare si de a “eficientiza” radical modul de gestiune a companiilor de stat. Cel mai probabil, guvernului i se va interzice, sub sanctiunea retragerii finantarii, sa sprijine companiile strategice de stat. In mod normal, aceste companii trebuie sa fie profitabile fara niciun fel de ajutor din partea statului. Din pacate insa, datorita necesitatii de a finanta grupuri de “baieti destepti”, chiar si companii extraordinar de profitabile precum Hidroelectrica nu sunt intr-o forma financiara buna.
In urmatoarea etapa, FMI va prescrie guvernului un program de liberalizare totala a pietelor interne si de privatizare accelerata a companiilor-cheie din domeniul infrastructurii si energiei. Justificarea va fi simpla: “statul are nevoie urgenta de bani”, plus “statul este un administrator ineficient”. Guvernul va ceda presiunii pentru ca in caz contrar va fi sanctionat cu sistarea finantarii externe. Toata lumea va fi fericita: guvernul va ramane la putere, bugetarii si pensionarii isi vor lua banii de la FMI, iar finantatorii FMI vor fi satisfacuti de “reformele structurale” realizate pentru “iesirea din criza”. Va exista o singura categorie de cetateni ai acestei tari pentru care un astfel de scenariu este foarte neplacut. Aceasta categorie la care nu se gandeste nimeni este constituita de copiii nostri, care vor avea de trait intr-o tara ce nu le apartine si vor plati datorii pentru creditele luate orbeste de generatia noastra.
sursa: cronicaromana.ro