Cu ultimele derulari, este evident ca anuntata si cu osardie cantata revenire a economiei iese practic din peisajul acestui an, dovedind clar ca criza din Romania nu este, asa cum s-a incercat sa se acrediteze, vreo manifestare pasagera, venita din afara, ci are cauze interne profunde care ii dau dimensiunea de adancime si care o vor prelungi mult.
Este, in aceste conditii, total neavenita, prin omisiunile voite, insistenta unor economisti, inclusiv de la Banca Nationala, de a rezuma cazual legatura, devenita ombilicala, a Romaniei cu Vestul european doar la conditionarea temporala a crizei din cele doua spatii: aparuta mai tarziu, criza din Romania n-ar avea cum sa se incheie decat dupa cea din Vest!
Doar politiceste poate fi inteleasa o asemenea teza. Economiceste, nu!
Caci ascunde, prin omisiune, esenta problemei. Care, din punct de vedere economic, ar trebui spusa pe sleau.
Esenta legaturii, devenita cu adevarat ombilicala, a Romaniei cu Vestul european este aceea ca Vestul european a imprimat Romaniei, ca si altor catorva tari europene, un model economic care inevitabil – repetam, inevitabil – nu numai ca nu conducea tarile respective spre dezvoltare, dar le impingea, mai devreme sau mai tarziu, spre criza, indiferent daca intre timp se declansa sau nu o criza (oricum de alt tip) in insesi tarile vestice.
Sa fim expliciti. Vestul nu s-a oferit sa fie piata pentru Romania si alte tari estice,indeosebi cele din al doilea val de inglobare economica si financiara a Estului de catre Vest.
Aceasta ar fi presupus crearea unei economii reale in tarile respective, pe baza in principal de investitii directe. S-a adoptat o alta strategie de inglobare, considerata probabil mai eficienta si indeosebi mai rapida, pe baza unei insertii financiare masive in tarile din Est.
Banci vestice au fost trimise in Est, li s-au pus la dispozitie bani nelimitati de catre propriii actionari spre a crea, prin creditare aproape fara noima, consum pentru produsele din Vest.
Nu se stie exact ce s-a crezut ca se va obtine, intrucat Romania era o tara saraca, cu o slaba putere de cumparare, conditii in care transformarea ei intr-o piata de desfacere, si nu intr-un atelier de productie, era inevitabil sortita esecului mai devreme sau mai tarziu.
Transformarea intr-o piata de desfacere a unei tari sarace prin indatorarea ei nu poate duce decat la innamolire completa. Indatorarea poate oferi consum doar un timp. Dupa care totul se blocheaza. Acest deznodamant intarzie numai daca exista ceva de aspirat din tara vizata: resurse naturale sau active.
In Romania s-a blocat totul rapid din motive extrem de precise. Principalele resurse naturale si active fusesera deja instrainate inainte de marea ofensiva bancara vestica in Romania din 2004-2008.
Numai exodul masiv de forta de munca din Romania, declansat de ridicarea obligativitatii vizelor in spatiul Schengen, a mai oferit ceva oxigen, dar si-a epuizat curand resursele prin prabusirea remiterilor catre tara. Astfel, in 2009, a intervenit blocajul inevitabil.
Criza economica si financiara din Occident doar l-a precipitat. Nu intamplator, Occidentul a provocat blocajul intrerupand finantarea creditarii pentru consum in Romania. Bancile straine – vehiculul strategiei – au inceput sa dea din colt in colt.
Au ajuns, in mod penibil, sa faca presiuni pentru ca statul roman sa se imprumute el la FMI-UE pentru a le aduce finantarea de care fusesera private din partea chiar a mamelor lor. S-au repezit pe ceea ce pana atunci desconsiderasera: banul romanesc.
Au platit dobanzi pentru prima data remuneratorii la depozite. Au dat insa curand cu capul de pragul situat atat de jos al adevaratei prosperitati din Romania. Prag pe care ele insele il coborasera aproape de pamant prin indatorarea excesiva si cu mare viteza a romanilor.
Potentialii clienti ai bancilor s-au subtiat vazand cu ochii. Iar programul FMI, cerut romanilor pentru a-si reduce – vai! – tocmai consumul, reclama strangerea curelei si de catre stat, care a salvat de la faliment bancile in plin an de criza.
In caz ca te gandesti bine, ajungi sa te intrebi daca bancile straine insele stiu exact de ce mai stau prin Romania. Vreun alt motiv decat ca, dintr-o pozitie incomoda de captivitate, asteapta sa-si recupereze banii dati cu imprumut nu prea gasesti!
Te intrebi insa ce au realizat globalizatorii din acest esec al modelului economic impus Romaniei. Fara indoiala, niste profituri fabuloase pe termen scurt, dar mereu mai mici si fara perspective pe termen lung. Vorbim din punctul de vedere al globalizatorilor, caci, evident, la interesele globalizatului Romania nu se uita nimeni!
sursa: bloombiz.ro