Dreptul la opinie înseamnă dreptul de a ţi-o exprima în principal prin propria-ţi voce. Când un tembel delirează la un canal tv, el nu-şi exercită dreptul la opinie, ci are dintr-odată un vizavi verbal extins cu zeci de mii, poate cu milioane de cetăţeni. Radioul, televiziunea, ziarele şi revistele înmulţesc opinia şi o transformă dintr-un drept individual într-un mijloc major de manipulare.
Un microb e pentru întreaga planetă un infinit mic, a cărui prezenţă n-o conştientizezi, pentru că mintea omenească nu poate să imagineze infiniturile decât prin câţiva indivizi antrenaţi şi ajutaţi de aparatură. Dacă întreaga omenire ar avea posibilitatea să vadă microbii la microscopul electronic, relaţia pe care ar face-o omenirea cu microbii ar fi la fel ca aceea cu jivinele cele mai mari şi mai periculoase. Ajutaţi la reprezentare, oamenii ar fi mult mai atenţi cu lumile de microbi. Un limitat care pălăvrăgeşte la televizor e un astfel de microb mărit de zeci de mii de ori.
Cantitatea poate să facă chiar şi dintr-un Bună ziua, spus într-un anume mod, un subiect mondial. Mijloacele de comunicare de azi mizează pe efectele cantitative, nu pe calitatea opiniei. Un mârlan care bate câmpii la un talk show e mult mai influent decât un universitar care vorbeşte pentru un amfiteatru de înzestraţi. Un semidoct care spune enormităţi şi e ascultat de un public imens, dar cu un discernământ precar, e categoric mai simpatizat şi mai urmat decât un înţelept ale cărui cuvinte nu au cum să facă impresie la mulţimile amorfe, lipsite îndeobşte de măsuri sigure ale calităţii. Oricât de buni ar fi nişte guvernanţi, când aceştia se adresează, în paralel cu un derbedeu guraliv, unei populaţii needucate şi cu trăiri primitive, câştigă la influenţă derbedeul.
Alegătorii români, din motive amestecate, istorice şi interesând puţinătatea educaţiei, au cel mai scăzut discernământ public din Europa. O cercetare sociologică pe acest subiect a trecut neobservată, deoarece noi, românii, refuzăm adevărurile cu acoperire mare. Pe inşii cu o gândire foarte limitată, cele mai susţinute adevăruri nu-i motivează să înveţe, să se instruiască şi să devină mai deştepţi, ci îi jignesc. Deşteptul nu se supără dacă-i spui că e şi prost. Deşteptul întreabă: În ce privinţă sunt prost?
Insul din straturile de jos ale inteligenţei însă devine agresiv, face moarte de om.
Cred că e momentul să ne trezim şi să realizăm că România nu e condusă nici de Guvern, nici de Parlament, nici de partide, ci de un număr tot mai mare de mărginiţi voioşi şi de ştoarfe zâmbăreţe care emit zilnic, pe toate canalele media, opinii ori mai bine zis sub-opinii. Toţi “stiliştii” de chiloţi, plete şi floace, toţi croitorii şi croitoresele care-şi zic “creatori”, toţi guriştii fără Conservator şi cu o filozofie de şanţ şi toate frustratele inundă România 24 de ore din 24 cu opiniile lor. O materie băloasă, care blochează şi puţinul discernământ al milioanelor de răstigniţi în faţa micilor ecrane. Da, România e îndreptată pe nici un drum de nişte derbedei de opinie cu acces la sute de mii de guri.
Tudor Octavian
sursa: jurnalul.ro