Milioane de tone de deşeuri au ajuns anul trecut în ţară, pe post de combustibil alternativ. Italia este expeditorul cel mai “darnic”, dar în România au ajuns deşeuri şi din Tanzania, Zimbabwe sau Mozambic. În tot acest timp, gropile de gunoi din ţară sunt pline ochi, iar România nu le gestionează bine şi nu îşi respectă angajamentele europene.
Pentru a pune la punct legislaţia si pentru a găsi proceduri mai stricte de control, Ministerul Mediului vrea să interzică temporar importurile de deşeuri.
Gunoaiele, dacă sunt corect selectate, pot fi folosite drept combustibil în industria cimentului. Cele 5 milioane de tone ce se strâng anual în România ar fi suficiente. Doar că resturile menajere de la noi au o problemă.
Mihai Rohan, preşedintele Patronatului CIROM: “Pe noi ne preocupă foarte mult colectarea selectivă. Din această cauză nu reuşim să le aducem la fabricile de ciment şi ele se depun în gropi. Noi am apelat şi la importuri, în ultimă instanţă”.
În martie, de exemplu, în portul Constanţa a ajuns un astfel de transport, de 2.700 de tone de gunoaie din Italia, destinat industriei cimentului. Dacă acum doi ani au fost importate circa 800.000 de tone, anul trecut cantităţile au crescut de aproape trei ori. Autorităţile recunosc că la frontieră e nevoie de un control mai strict.
Florin Diaconu, comisar general, Garda de Mediu: “Lucrăm pentru eficientizarea controlului transferului de deşeuri, pentru o procedură clară de control la frontieră”.
De aceea, Ministerul Mediului va anunţa Comisia Europeană că vrea să suspende timp de trei luni importul de gunoaie.
Rovana Plumb, ministrul Mediului: “Avem 5 milioane de tone de gunoaie menajere pe an în România care rămân la nivelul gropilor de gunoi, în loc să meargă către reciclare sau coprocesare. Avem diverse modele pe care putem să le preluăm şi nu cred că mai este nevoie să importăm în permanenţă acest tip de gunoaie”.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor. Ţinta pentru 2020 este ca jumătate din gunoaiele menajere să fie reciclate.
Sursa: stiri.tvr.ro