Desi nu a fost primita de nici un port din Europa, nava Flaminia isi va descarca deseurile in portul Constanta. Vaporul a suferit daune serioase, in urma unor explozii in Atlantic, si urmeaza sa fie adus pentru decontaminare la noi, langa dana de cereale.
Nava sub pavilion german, distrusa partial in urma unui incendiu anul trecut, avea la bord in jur de 150 de containare ce contineau substante chimice clasificate ca deseuri periculoase. Trei persoane au murit atunci si nici un port din Europa nu a primit vasul.
“Toata lumea a respins-o, nu au acceptat aceasta bomba plutitoare pentru ca nu stiau exact ce se afla pe ea”, spune Mikhail Voytenko, specialist in dezastre maritime.
Acum, la bordul navei se afla practic un amestec malos, denumit slam, care a rezultat din zecile de substante chimice, apa de mare folosita la stingerea focului si diversi agenti. Desi trebuia sa ajunga in santierul naval de la Mangalia, procedura de curatare a containarelor de la bord are loc in portul Constanta, la cativa zeci de metri de dana de cereale.
“Lejeritatea cu care autoritatile romanesti au permis navei sa intre in port e fara nici o justificare. Toata lumea stia ca nava asta are deseuri periculoase. Nu stim natura deseurilor si vad ca toata lumea tace”, spune Mircea Burlacu, Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare.
“Nu a fost si nu este nici un pericol pentru cetatenii orasului Constanta, nu exista nici un pericol pentru mediu. Noi credem ca am luat toate masurile care se impun ca sa nu avem nici un fel de incidente”, sustine Eugen Bola, prefectul Constantei.
14 mii de de tone de deseuri nu au aparut in actele vasului, sunt considerate import ilegal si ar trebui trimise in Germania.
sursA: stirileprotv.ro