”Fair Milk” (n.r. Lapte corect) este un concept impus pe piață de către Consiliul European al producătorilor de lapte și se referă la prețul cu care se vinde laptele pe piață. Scăderea drastică a prețului în ultima perioadă reprezintă un semnal de alarmă pentru aceștia.
Pe data de 6 noiembrie, în Belgia, va avea loc prima ediție a Conferinței Laptelui. ”Împreună cu Faircoop Belgia dorim să aducem laolaltă producătorii de produse lactate, comerţ cu amănuntul, consumatori și politicienii cu scopul de a arăta importanța laptelui ca și produs. Produsele lactate din categoria ”Fair Milk” sunt comercializate în prezent în șase țări (Belgia, Germania, Franța, Luxemburg, Italia și Austria)”, se arată în comunicatul care anunță evenimentul.
Deocamdată, din proiectul Fair Milk și la conferință vor participa 15 state ale Uniunii Europene, importanți producători de lapte, dar România nu se numără printre ei, în ciuda faptului că fermierii se plâng atât de prețul mic oferit de procesatori, cât și de faptul că piața este inundată de lactate din alte state UE.
Sursa: Agrointel