La două săptămâni de la acel eveniment, Robert de Niro a participat la o populară emisiune americană unde a dorit să facă niște clarificări referitoare la filmul “Vaxxed”, precum și la propria poziție despre vaccinuri. De Niro spune că filmul “Vaxxed” trebuie văzut, pentru că, în opinia lui, conține informații care trebuie luate în seamă. De asemenea, el a menționat și filmul“Trace amounts”, peliculă recomandată și de un alt actor care are un copil cu autism, Jim Carrey.
Iată dialogul integral de la emisiunea “The Today Show”.
“Cred că filmul trebuie văzut. A fost, intr-adevăr, o reacție violentă, pe care nu am luat-o în calcul. Dar nu am dorit să afectez într-un fel festivalul din punct de vedere profesional. Dar, cu siguranță, ceea ce se spune în acel film trebuie văzut. Și, mai este un film, intitulat “Trace Amounts”, în care, de asemenea, sunt o serie de informații despre CDC (Centers for Disease Control and Prevention – Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA, n.n.), despre companiile farmaceutice. Sunt multe lucruri care nu s-au spus. Iar eu, ca părinte al unui copil care are autism, sunt preocupat. Și vreau să știu adevărul. Nu sunt împotriva vaccinurilor, dar vreau vaccinuri care să fie sigure.
Există cazuri, în care oamenii nu pot face anumite injecții, altfel pot muri din cauza acestora. Chiar și de la penicilina se întâmplă…Deci de ce nu s-ar întâmpla așa și cu anumite vaccine?
Reporter: Ai făcut public pentru prima oară faptul că fiul tău de 18 ani are autism…O chestiune intimă, deci. Unul dintre motivele pentru care ai dorit să prezinți filmul a fost acela de a stârni un dialog..
Absolut!
Crezi că vei avea un rol în acest dialog, despre vaccinuri, de-acum înainte?
E posibil, da. Chestiunea e că nu există niciun motiv pentru a trece problema vaccinurilor sub tăcere.Dacă ești om de știință, dacă ești… să auzim ce ai de spus pe tema asta. Nimeni nu pare să vrea să audă de acest subiect. E oprit totul. Și voi, jurnaliștii, ar trebui să conduceți anchetele pentru aflarea adevărului.
Reporter: Filmul este controversat pentru că oamenii au simțit că regizorul ar fi fost discreditat?
Nici despre el nu sunt așa sigur. La finalul zilei, nici despre el nu sunt sigur că e adevărat tot ce se spune…[Intervine Jane Rosenthal, partenerul lui De Niro în organizarea Festivalului, care vorbește despre documentarele găzduite, între care “Life Animated”, care are ca subiect autismul. Robert de Niro intervine aici]:Da, este un film frumos( Life Animated), dar este despre altceva. Este despre rezultatul final, autismul. Nu este un film care pune întrebări despre cum ajung unii oameni să fie autiști…nici despre cât de periculoase sunt vaccinurile pentru anumiți oameni care sunt mai predispuși la reacții adverse. Și nimeni nu vrea să abordeze acest subiect sau spun că au făcut-o și s-a închis subiectul. Dar nu este.Pentru că sunt mulți oameni care au ieșit în față și au spus că și-au văzut copiii schimbându-se peste noapte, au văzut că se petrece ceva cu ei în urma unor vaccinuri și că, deși ar fi trebuit să facă ceva, nu au făcut. E ceva mai mult la mijloc decât pare.
Reporter: Asta este și experiența lui Robert de Niro? Că s-a schimbat ceva peste noapte?
Soția mea spune, deși e ceva ce eu nu îmi aduc aminte, dar copilul nostru este autist. Fiecare copil este diferit. Dar este ceva, acolo, ceva nu este abordat .Iar pentru mine, faptul că sunt aici cu voi astăzi, la Today Show, înseamnă că într-adevăr se petrece ceva. Și tot ce vreau este ca filmul să fie văzut. Oamenii pot crede ceea ce vor, dar trebuie să îl vedeți.Sunt mai multe, filme, documentare… Nu e ceva simplu.
Reporter: Regretați că l-ați retras?
O parte din mine, da, regretă. O să văd ce fac, mai târziu. Eu am vrut ca festivalul să nu fie afectat în vreun fel, pentru că au apărut tot felul de reacții pripite, inclusiv din partea celorlalți regizori prezenți la festival.
Reporter: Cine erau…Nu știu, n-am vrut nici măcar să întreb cine sunt. Dar acum o să întreb!
Reporter: Credeți, așa cum se spune în rândul comunității științifice, că nu există nicio legătură între vaccinuri și autism?
Cred că e mult mai complicat decât atât. Există o legătură. Ei spun că nu este nicio legătură, dar, cu siguranță, cea mai evidentă este timerosal – ul, conservantul cu mercur. Dar sunt și alte lucruri. Nu sunt om de știință, dar știu că există atât de multe reacții (la vaccin), încât oamenii vor să afle adevărul. Haideți să aflăm adevărul! Așa cum am spus, nu sunt împotriva vaccinurilor, dar sunt pentru vaccinurile sigure.
Sunt oameni care nu pot face orice vaccin. Ei trebuie să știe, trebuie avertizați, nu așa, pur și simplu, să li se facă o grămadă de injecții copiilor lor, pentru ca apoi să se întâmple ceva.
Sunt cazuri ale unor părinți, arată documentele, care spun că știau că nu trebuie să facă vaccinurile, că au vorbit cu medicii și ei știu mai bine și ar trebui să asculte și … le-au făcut. Și a doua zi…. Vă dați seama cum se simte un părinte în această situație?
Reporter: Există teama că auzind cuvinte ca acestea, oamenii nu-și vor mai vaccina copiii, ceea ce va duce la creșterea ratei de infecții cu anumite boli…
Nu știu dacă aceste statistici de care vorbești sunt corecte, dar îmi pun întrebări și asupra acestei isterii.Cum am spus, haideți să vedem. Fiecare ar trebuie să aibă dreptul de a alege să facă sau nu vaccinuri. Dar când ele sunt obligatorii, asta nu servește decât marilor companii farmaceutice”.
Autori: Andrei Nicolae, Stefania Brandusa
Sursa: Active News