Site icon gandeste.org

REVOLUŢIA ACTA ÎN EUROPA. Germania şi Letonia au suspendat demersurile vizând ratificarea ACTA

Germania şi Letonia au suspendat procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (Anti-Counterfeiting Trade Agreement – ACTA), în timp ce astăzi, în numeroase state europene se pregătesc proteste împotriva acestui acord.

Ministrul german al justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a exprimat “rezerve” cu privire la acest tratat, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei. Potrivit acestuia, în principiu este vorba de o amânare, pentru a se putea clarifica eventualele îndoieli cu privire la ACTA şi pentru a se purta noi discuţii,

“Vom aştepta până ce-l vor semna ceilalţi”, a declarat vineri, pentru AFP, Daiga Grube, purtător de cuvânt al Ministerului leton al Economiei. “L-am semnat, dar ne dăm seama acum că avem nevoie să discutăm despre el şi vrem să fim siguri că vom discuta înainte de a prezenta acest document parlamentului”, a adăugat el.

Letonia a semnat, alături de alte 21 de state europene, acordul ACTA pe 26 ianuarie, la Tokyo. Cinci state europene nu l-au semnat din diferite motive: Germania, Estonia, Slovacia, Cipru şi Olanda, adaugă AFP.

Polonia şi Republica Cehă au “îngheţat” procesul de ratificare în urma unui val de proteste, iar Slovacia, care nu a semnat acordul, a anunţat luni că a suspendat lucrările vizând adoptarea.

Negociat între Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA vizează lupta împotriva contrafacerii în sens larg, de la medicamente la încălcarea drepturilor de autor în contextul distribuţiei prin internet.

Criticii tratatului consideră că acesta ameninţă libertatea pe Internet şi aduce atingere drepturilor cetăţenilor şi au convocat manifestaţii în oraşe din întreaga lume.

Numeroase manifestaţii anti-ACTA sunt prevăzute pentru sâmbătă în zeci de oraşe din Europa. Sunt programate manifestaţii în 54 de oraşe germane, între care Berlin, Munchen şi Frankfurt, dar şi în Franţa, în Italia, în Ungaria sau în Bulgaria.

sursa: 2blackjack1.wordpress.com

Exit mobile version