Site icon gandeste.org

Reuters: Spiritul lui Ceausescu bantuie inca Romania post-comunista

Influenta nefasta a fostului dictator Nicolae Ceausescu continua sa afecteze eforturile Romaniei de a scapa de coruptie si de saracie la 20 de ani dupa executia sa in singura revolta sangeroasa care a marcat colapsul comunismului est-european.

Anticomunistii o numesc “revolutia furata”, acuzand elita apropiata regimului dat jos de pastrarea puterii prin confiscarea avutiei natiunii in vremurile haotice ce au urmat revolutiei, potrivit Reuters consultat de ziare.com.

Ceausescu este un lider extrem de iubit si extrem de urat. Un sondaj realizat in 2007 de Fundatia George Soros il identifica drept cel mai bun lider al deceniului trecut. De asemenea, Ceausescu este considerat si presedintele care a facut cel mai mult rau. Recentele alegeri din Romania au subliniat aceste divizari, noteaza Reuters.

Nostalgicii vechiului regim sustin ca trecerea la democratie si aderarea la Uniunea Europeana le-a rapit stabilitatea si au indreptat tara intr-o directie gresita.

“Exista o mostenire in Romania, o mostenire a dictaturii”, sustinea Herta Muller, scriitoarea de origine romana recompensata cu premierul Nobel pentru Literatura in acest an, dupa ce a primit distinctia. Potrivit acesteia, “fosta Securitate si fosta nomenclatura de partid sunt intr-o legatura foarte stransa in Romania… ei au reusit sa ocupe aproape toate pozitiile-cheie in societate”, adauga ea.

Securitatea, aminteste Reuters, s-a folosit de jumatate de milion de ofiteri si de milioane de informatori pentru a crea o atmosfera de frica constanta.

Existau si alte vitregii ale sortii. Multi romani erau infometati ca urmare a rationalizarii hranei si a rafturilor goale din magazine. Ei indurau iernile inghetate, in timp ce Ceausescu construia monumente impresionante si dadea petreceri fastuoase pentru cercul sau de apropiati.

Insa cu o cincime din populatia de azi traind cu sub 3 dolari pe zi, nivel de trai sub jumatate din media din UE, si cu mai putin de un sfert din populatie angajata legal, multi tanjesc inca dupa trecut. In acest context, mici grupuri de oameni care aprind lumanari ar putea fi vazute si in acest an la mormantul lui Ceausescu din Bucuresti.

Romanii nu au avut niciodata parte de o explicatie satisfacatoare pentru intrebarea de ce revolutia lor a fost cea mai sangeroasa sau chiar pentru exact cum s-a desfasurat. Istoricii sustin ca militarii au ucis peste 1.500 de anti-comunisti pe teritoriul Romaniei incepand cu 16 decembrie. O saptamana mai tarziu, Ceausescu a fost condamnat intr-un proces-spectacol si impuscat alaturi de sotia sa in curtea unei cazarmi.

Potrivit Reuters, regimurile comuniste au fost inlaturate pe teritoriul Europei de Est fara mare varsare de sange, din Germania de Est pana in Polonia si Cehoslovacia, pe masura ce Moscova a facut clar faptul ca nu se va folosi de forta pentru a le sprijini. Uniunea Sovietica insasi a suferit o succesiune de lovituri de stat si de razboaie civile, pe masura ce se destrama.

In urmatorul deceniu, releva Reuters, cadre comuniste de rangul al doilea, printre care autoproclamatul fost loial al lui Ceausescu, Ion Iiescu, un secretar al Partidului Comunist responsabil cu ideologia si educat la Moscova, au fost acuzate de grupurile pro-democratice de faptul de a fi “furat” revolutia din Romania.

Unii analisti sunt de parere ca scopul initial al lui Iliescu nu a fost schimbarea spre democratie ci o incercare de a proteja fosta elita conductoare.

Comentatorii politici sustin ca dominatia exercitata de Iliescu asupra politicii romanesti in timpul celor trei mandate prezidentiale le-a permis unor moguli suspectati de a fi fost agenti ai fostei Securitati si altor membri de rangul al doilea ai fostului regim sa transfere bunurile natiunii din sistemul lui Ceausescu intr-unul infasurat in mantia democratiei si a capitalismului.

Un exemplu este procesul de desfiintare al uriaselor CAP-uri ale erei comuniste, descris de media drept “furt”, si alocarea de milioane de hectare de teren agricol in anii ’90 unor apropiati politici.

Desi Romania s-a alaturat NATO in 2004 si UE trei ani mai tarziu, acest stat de la Marea Neagra s-a straduit de atunci sa se transforme intr-o economie deschisa, fiind in momentul de fata cel de-al doilea cel mai sarac stat din UE si cel mai corupt, alaturi de Grecia si de cealalta nou-venita, Bulgaria.

Progresele lente ale Romaniei si Bulgariei i-au maniat pe multi diplomati din tarile occidentale, care au avertizat ca cele doua state nu erau pregatite sa adere la momentul in care s-a intamplat acest lucru, releva Reuters.

De altfel, fostul comisar european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat recent pentru cotidianul La Libre Belgique ca “atunci cand am devenit comisar, am realizat ca Romania si Bulgaria nu erau inca pregatite de aderare”.

Niciunde nu au fost divizarile existente in societatea romaneasca mai evidente decat la alegerile prezidentiale din aceasta luna, subliniaza agentia de presa britanica.

In urma scrutinului, presedintele de centru-dreapta Traian Basescu a obtinut un al doilea mandat, printr-o victorie stransa impotriva liderului social-democrat Mircea Geoana, fiul unui fost general al erei Ceausescu, care a declarat ca vede in Iliescu un model pozitiv.

sursa: romanialibera.ro

Exit mobile version