Remus Borza: Am preluat Hidroelectrica, la 20 iunie 2012, cu o pierdere cumulată pe ultimele două exerciţii financiare 2011-2012 de 693 de milioane de lei şi am lăsat-o cu un profit de 900 de milioane de lei. Ce înseamnă 900 de milioane de lei? Înseamnă cât profitul realizat de Hidroelectrica în ultimii 11 ani, de la înfiinţare, din 2001 până în 2012. Înseamnă cât profitul cumulat de Oltenia, de Complexul Energetic Hunedoara şi Nuclearelectrica, toate la un loc.
Avea datorii de 4,3 miliarde de lei, înscrise în bilanţ la 31 decembrie 2011, şi am lăsat-o cu datorii de 2,4 miliarde de lei, datorii eşalonate pe o perioadă de 24 de luni. Am preluat compania cu fluxuri negative de 783 de milioane de lei şi am lăsat-o pe plus, cu 124 milioane de lei, adică pe o trezorerie net pozitivă. Toţi indicatorii, la momentul ieşirii din insolvenţă, erau nişte indicatori solizi. Cifra de afaceri crescuse de la 2,8 miliarde la 3,2 miliarde de lei. Vorbim de o companie cu active de 21 de miliarde de lei, adică vreo 5 miliarde de euro. Aceasta este Hidroelectrica. Daca Hidroelectrica intră în faliment sau în incapacitate de plată, România rămâne în întuneric, la propriu.
Care sunt factorii determinanţi care au condus la decizia primei intrări în insolvenţă?
Au fost mai mulţi factori, printre care şi Consiliul de Administraţie. O astfel de decizie, de a băga în insolvenţă cea mai mare companie a statului, este evident că nu putea să o ia Remus Vulpescu de unul singur (n.r. la acea dată, Remus Vulpescu era preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica). A fost, de fapt, o decizie asumată la cel mai înalt nivel politic. Şi când spun cel mai înalt, mă refer la prim-ministrul şi la preşedintele României. Pentru că, după cum aţi observat, în iunie 2012, Hidroelectrica era într-o situaţie disperată, datorii de 4,3 miliarde de lei, pierderi de aproape 800 de milioane de lei şi o supracontractare a producţiei. Avea obligaţii contractate de 20 TW, la o producţie de doar 11,8 TW, adică 11,8 milioane MW. Într-o atare situaţie, într-un an dificil din punct de vedere hidrologic, cu cele mai mici debite înregistrare pe Dunăre, în ultimii 150 de ani, de când se fac măsurători hidrologice, Hidroelectrica a consemnat un minimum istoric al producţiei. Foarte departe de producţia unui an hidrologic mediu de 17,8 TW şi faţă de vârfurile atinse în 2010, de 19,8 TW sau, în 2005, de 20,1 TW. Hidroelectrica, ca să îşi poată onora toate obligaţiile contractuale, din care 12,9 TW în contractele cu “băieţii deştepţi” şi alţi 5,3 TW în piaţa reglementată, plus ce mai însemna piaţa de lichidare, trebuia să achiziţioneze de pe piaţa liberă energie. Dar la ce preţ? Într-un an extrem de secetos, MW-ul ajunsese la 300 de lei şi, ca să-l vândă, evident, în pierdere, vindea la 130 de lei “băieţilor deştepţi”, câtă vreme preţul de cost era de 160 de lei, iar costul în piaţă era de 250 de lei. Şi vindea şi mai prost în piaţa reglementată, către populaţie, 5,3 TW la 71 de lei. Cât credeţi că mai putea rezista aşa Hidroelectrica? O lună, poate două şi intra direct în faliment.
De ce nu s-au luat măsuri mai devreme, până la intrarea în insolvenţă?
Asta este o bună întrebare. A fost un sistem de complicităţi. N-au fost doar câţiva “băieţi deştepţi” la Hidroelectrica. Cândva spuneam că au fost vreo 500. Şi ăsta este un adevăr. Pentru că erau 500 de contracte, toate împovăratoare, fie că erau de mentenanţă, de investiţii, de furnizare energie, prestări servicii sau achiziţii. Şi aş putea spune că cel mai deştept dintre băieţii deştepţi nu a fost unul din traderii de energie, ci chiar statul român. Una din cauze a fost pierderea provocată de aceşti traderi de energie care au cauzat pierderi de peste un milliard de euro în perioada 2006-2012. Dacă aceste contracte ar fi fost continuate, s-ar mai fi dat un tur de pierderi de încă un milliard de euro, până în 2018-2019.
Care au fost soluţiile de avarie luate pentru soluţionarea situaţiei?
Odată deschisă procedura de insolvenţă, administratorul judiciar a trebuit să echilibreze cumva situaţia. Aveam obligaţii contractuale de 20 de milioane MW, la o producţie mai mică de 12 milioane MW. Acea diferenţă de 8 milioane trebuia luată din piaţa liberă. Pentru asta, Hidroelectrica trebuia să aibă un necesar de lichiditate de 2,4 miliarde de lei, bani pe care nu îi avea, pentru că eu am preluat-o cu un cont de 60 de milioane de lei. Nu avea de unde să achiziţioneze deficitul de energie.
Prima măsură a fost să-i chem pe băieţi şi să mi dea un preţ să acopere costurile la Hidroelectrica, pentru că erau decalaje foarte mari în contracte. N-au acceptat o majorare care să fie satisfăcătoare, aşa că i-am denunţat. Măsura denunţării unui contract de către un administrator judiciar e mai puternică decât o hotărâre judecatoarească, nu are cale de atac. În schimb, “băieţii deştepţi” sunt îndreptăţiţi să ceară daune-interese pentru beneficiul nerealizat, adică pentru cel de-al doilea milliard care ar fi putut fi dat ţeapă statului roman şi, implicit, lui Hidroelectrica. Ceea ce au şi făcut. Motiv pentru care au încercat să se înscrie la masa credală cu nişte creanţe. Însemnau 1,3 miliarde de lei, creanţe pe care am refuzat să le înscriu. De ce? Pentru că în accepţiunea Legii 85, legea insolvenţei, administratorul judiciar are obligaţia de a înscrie în tabelul preliminar doar pe acei creditori, deţinători ai unei creanţe certe, lichide şi exigibile, născute anterior deschiderii procedurii de insolvenţă. Or, câtă vreme denunţarea contractelor lor a operat după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, în august-septembrie 2012, insolvenţa deschizându-se pe 20 iunie 2012, evident că şi pretenţia lor incertă, aleatorie, nedovedită, s-a deschis după începerea procedurii. Ca să pot eu să îi înscriu în tabel, implicit să le recunosc calitatea de creditori, ei trebuiau să aibă un titlu obtinuţ anterior deschiderii procedurii. Trebuiau să aibă o hotărâre judecătorească irevocabilă sau trebuiau să figureze în scripte, în contabilitatea Hidroelectrica, cu o creanţă. Aşa că i-am respins. Ei au contestat hotărârea respingerii creanţelor la Tribunal. Aşa au apărut cele 74 de contestaţii celebre în care am angajat firma Borza, pentru că aşa am considerat că este corect, iar eu m-am ales cu un dosar penal pentru conflict de interese.
Au existat factori de presiune pentru ieşirea din insolvenţă?
Erau presiuni să închid insolvenţa chiar de a doua zi, dacă s-ar fi putut. Până şi băncile mă presau, pentru că nu se simţeau confortabil. Acestea aveau o expunere de 760 de milioane de euro pe Hidroelectrica, fără nicio garanţie reală. Un caz unic în lume, singurele lor garanţii fiind creanţele din contractele cu “băieţii deştepţi”. În momentul în care am denunţat aceste contracte, băncile au rămas în aer, nu mai aveau garanţie. Mai ales într-un an, în 2012, în care rata creditelor neperformante era foarte mare. Era un an cu alegeri, doar au apărut Ponta şi cu Crin spunând că “v-am scăpat de băieţii deştepţi”, şi-au asumat. Apoi a apărut problema asumării angajamentelor României, antamate înainte de insolvenţă. Acestea constau în listarea Hidroelectrica. Degeaba premierul spunea că o să ieşim ba în august, ba în septembrie, 2012 şi tot aşa. Le-am spus că o să ieşim când trebuie şi am devansat până la data de 26 iunie 2013, când aşa s-a şi întâmplat. Nu întâmplător, în ziua ieşirii din insolvenţă, la Washington, s-a întrunit board-ul FMI, care a ratificat cel de-al treilea acord stand by cu România. Ce însemna asta? A însemnat o sumă de 3,5 miliarde de euro care s-a dus în contul Ministerului de Finanţe pentru reechilibrarea situaţiei de deficit şi a contului curent şi a mai însemnat accesul României pe pieţele internaţionale la o finanţare cu costuri rezonabile. Dacă nu s-ar fi încheiat cel de-al treilea accord, acea plasă de siguranţă, ca să-l citez pe preşedintele României, România s-ar fi împrumutat mai scump.
Cu ce rezultate s-a încheiat anul de insolvenţă?
Am recomandat în iunie 2013 ca planul de reorganizare să se desfăşoare pe o perioadă de 24 de luni. La 26 iunie, toate creanţele recunoscute în tabel au fost plătite. Nu toate fizic, cash, dar de la 4,3 miliarde la 2,4 miliarde, asta însemnând 1,9 miliarde de lei, ceea ce este o performanţă. Restul a fost eşalonat pe 24 de luni.
Au existat şi măsuri luate în interiorul companiei pentru redresarea situaţiei?
Hidroelectrica avea 5.239 de salariaţi la începutul procedurii, în 371 de zile ajungând, după o reformă profundă, la 4.000 de salariaţi. Este o companie ce are 30% cotă de piaţă în producţia de energie şi 80% pe piaţa serviciilor tehnologice de sistem.
Am desfiinţat 6 sucursale, au fost sute de contracte renegociate. Am strâns robinetul, cu anumite costuri pentru cei care căpuşau Hidroelectrica. O schemă supradimensionată şi supraremunerată la capitolul salariaţi. O politică salarială din care se consumau 1.643 de euro lunar/salariat, pentru peste 5.000 de salariaţi. Nu vreau să intru în conflict cu salariaţii. O politică salarială în care doar 43% însemnau remunerarea muncii efective. Restul de 57% erau indemnizaţii, sporuri, adaosuri. Voi fi mai împăciuitor la al doilea mandat, dar vor mai pleca unii. Însă aceştia o vor face natural, fie prin pensionare, fie prin transfer. Astfel, am devenit unul dintre cei mai iubiţi pământeni, cu ghilimelele de rigoare.
Care este situaţia actuală?
Curtea de Apel a admis recursul “băieţilor deştepţi” pe baza unei excepţii, pe o chestiune formală. Instanţa fondului a respins contestaţia traderilor de energie pe excepţia inadmisibilităţii. Dar Curtea de Apel a spus că trebuia soluţionată contestaţia lor, să se aducă probe şi, eventual să fie respinsă ca neîntemeiată. Asta este decizia Curţii de Apel. Ne-a trimis înapoi să ne rejudecăm. O altă instanţă, din cadrul Curţii de Apel, a respins un recurs al lui Electrocarbon. Un alt complet de judecată a văzut lucrurile aşa cum le vedem şi noi. Iată că practica nu este unitară la nivelul Curţii de Apel.
Strategia de redresare din prima insolvenţă a fost cea optimă? Şi dacă da, o veţi relua şi în această fază?
Am fost declarat personalitatea anului 2013 în insolvenţă. Măsurile luate de noi au fost fără precedent. Insolvenţa Hidroelectrica a făcut istorie, a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator. Condiţia este ca aceste organizaţii să fie administrate de oameni capabili, nu de oameni cu carnet de partid. Măsurile luate de noi au fost copiate la Nuclearelectrica, la Complexul Energetic Oltenia, la cel de la Hunedoara. E o recunoaştere că acele măsuri luate de noi, în premieră, au fost cele bune.
Vrem să ducem la creşterea competitivităţii Hidroelectrica, cu speranţa că nu se va mai ajunge aici.
La sfârşitul anului 2013, Victor Ponta declara: ”Rezultatele bune, din ultimul timp, ale companiei Hidroelectrica, aşa cum se vede aici, astăzi, cu ocazia inaugurării hidrocentralei Racoviţa, mă determină să-mi doresc ca la anul Hidroelectrica să ajungă să fie listată, ca şi Romgaz, la bursa de la Londra”. Acum, în 2014, Hidroelectrica a intrat iar în insolvenţă. Ce se va întâmpla acum?
Iată că eroarea Curţii de Apel a provocat daune, probabil iremediabile, pentru Hidroelectrica, care urma să fie listată, o listare ce se vedea a fi de mare succes. În ianuarie a.c., Hidroelectrica alesese consorţiul de intermediare, ce ar fi urmat să îi facă listarea la bursa de la Londra şi de la Bucureşti. Acest mandat fusese câştigat de Morgan Stanley, în colaborare cu Raiffeisen Bank. E prima oară când această bancă a venit în România, fiind prima oară când a preluat un mandat. Listarea din 30 iunie 2014 ar fi fost mai de succes decât listarea de anul trecul a lui Romgaz.
Au mai rămas multe lucruri de rezolvat, noua conducere duală a mai încetinit, între timp, lucrurile. Mai sunt nouă cu care ne judecăm, aşa că listarea s-a suspendat.
Care este rolul domnului Gabriel Dumitraşcu?
Gabriel Dumitraşcu a fost numit de acţionari ca administrator special. Are atribuţii reduse. Reprezintă interesele acţionarilor în procedură. Este o persoană cu rezultate excepţionale.
Ce părere aveţi despre atât de vehiculata sintagmă de presă “băieţii deştepţi din energie”?
Nu degeaba li se spune, peiorativ, “băieţii deştepţi”, chiar cunosc piaţa într-un mediu concurenţial şi ştiu să vândă. Faţă de Hidroelectrica, care nu a reuşit să se adapteze dinamicii şi unei pieţe volatile, într-o piaţă cu o dinamică extraordinară. Hidroelectrica şi, în general, companiile de stat au rămas într-o paradigmă a unicităţii. Pe principiul, noi dictăm preţul în piaţă, dar nu mai este aşa. Termenul nu a fost inventat de mine, ci de preşedintele României. Sincer să fiu, eu am o părere bună, chiar dacă suntem în tabere diferite. Cum ar fi Bogdan Buzoianu. N-am avut plăcerea să îl cunosc. Omul acesta a avut viziune, a fost un pionier. Dar, vedeţi, a fost un geniu malefic. Omul acesta pe ce a pus mâna s-a uscat.
Cum sunt afectaţi consumatorii?
Consumatorii de energie nu sunt şi nu vor fi afectaţi. Insolvenţa a fost benefică pentru consumatori. Consumatorul final a avut de câştigat pentru că s-au redus preţul de cost şi, implicit, preţul de vânzare.
Autor: Alexandra C. C. Dumitriu
Sursa: Cotidianul