Site icon gandeste.org

Războiul în care suntem obligați să luptăm

Românii sunt un neam pașnic și așa au fost mereu. Nu am dus războaie de cucerire, dar ne-am apărat de fiecare dată, indiferent de forța sau numărul dușmanilor. Am murit la Tapae, la Podul Înalt, la Călugăreni, lă Mărăști, Mărășești și Oituz nu pentru regi sau glorie, am murit pentru a  putea rămâne acolo și așa cum ne-a lăsat Dumnezeu.



Acum trebuie să luptăm din nou, nu cu arma în mână, ci cu mintea atentă la manipulări și scenarii, la propagandă și îndoctrinare. Trebuie să luptăm pentru a rămâne creștini și români într-o lume care îl reneagă pe Dumnezeu și contestă istoria.

Au apărut lideri politici în spațiul public care spun că Soroș vrea răul României. O afirmație care este corectă, dar care trebuie nuanțată. NU este vorba de George Soroș, bătrânelul de 93 ani care locuiește la Londra sau New York, este vorba de rețeaua construită în atâția zeci de ani de acest bătrân care atunci era încă tânăr.

Războiul se duce între cei care vor ca lumea să se schimbe radical și sigura morală să fie corectitudinea politică și cei care știu că morala creștină este singura variantă viabilă.

Războiul nostru

Alegerea lui Trump în SUA a fost semnalul contrarevoluției. Atunci au început să se trezească și europenii și să vorbească deschis împotriva corectitudinii politice. Noi am fost printre ultimii care am văzut lumina după 27 de ani de propagandă, după ce am fost educați că tot ce vine de la alții este bun și tot ce producem noi este prost.

Poziția lui Liviu Dragnea care a declarat deschis că în România se duce un război între rețeaua lui Soroș și partidele alese democratic de români să-i conducă a părut o fantezie a liderului PSD, dar aceasta se încrie într-o mișcare la nivel mondial.

Donald Trump a deschis războiul împotriva mișcărilor promovate de Soroș, a urmat Ungaria în care Viktor Orban este un dușman declarat, apoi Polonia, Cehia și în final Israel. Unii au înțeles și s-au săturat să voteze iar alții să numere voturile.

De cealaltă parte are și rețeaua parte de sprijin din Franța lui Macron, Germania și mai ales din noul pol al corectitudinii politice, Canada lui Justin Trudeau.

Războiul a început iar acest lucru se vede și în România. S-au activat ONG-urile, se vorbește din nou de proteste, iar jurnaliștii plătiți au început propaganda pe toate canalele.

Mândria de a fi slugă

La noi s-a dezvoltat în acești 27 de ani un sindrom Stockholm generalizat. Suntem fermecați de cei care de un sfert de secol ne asupresc. Tonomatele din presă sunt ridicate la rang de jurnaliști sau influenceri și setează agenda. Avem ONG-uri care au ca singură activitate discreditarea României și care se mai și laudă cu acest lucru. Europarlamentari aleși care critică România din plenul Parlamentului European și toată această șleahtă de slugi fac din asta un titlu de glorie. În România să fi plătit din afară pentru a face propagandă împotriva propriei țări a devenit un deziderat.

Așa arată situația acum. Asta este România, astia suntem noi. Unii slugi și trădători, unii condeie cu simbrie în valută iar alții hotărâți să rămână pe poziție, să nu-și schimbe nici limba și nici să-și închirieze glasul sau condeiul. Vom vedea cum se termină acest război în care suntem toți implicați.

Autor: Alexandru David

Exit mobile version