Sfârşitul secolului al XX-lea nu a fost unul oarecare. La câteva săptămâni după căderea programată a „Zidului Berlinului”, în zilele de 2 și 3 decembrie 1989, la Malta s-a consumat întâlnirea dintre Președintele S.U.A., George H.W. Bush și Secretarul General al P.C.U.S., Mihail Gorbaciov. Ceea ce a urmat demonstrează că, protagoniştii de suprafaţă ai cazinoului maltez nu cunoşteau decât învelişul poleit al anumitor „protocoale”, emise de „Puterea din spatele puterilor”[1] statale.
Consecinţele „ruletei de la Malta” nu au întârziat să se manifeste, urnind – oficial – maşinăria infernală a globalizării agresive. Ce s-a întâmplat după Malta ’89 şi după administrarea drogului general omenirii? „Revoluţiilor de catifea” europene şi vendetei disciplinare a sângerosului decembrie românesc le-au urmat alte „primăveri” europene şi arabe. Liderii statelor „incriminate” au fost asasinaţi oficial sau linşaţi public de „forţe rebele”, fabricate ad-hoc. Bilderbergismele „Puterii din spatele puterilor statelor” au destrămat şi distrus state precum Cehoslovacia şi Iugoslavia.
În cazul Iugoslaviei, şeful statului a fost arestat şi „judecat” de Tribunalul Internaţional de la Haga (versiunea modernă a Tribunalului de la Nürnberg), pentru vina de a-şi fi apărat ţara, facilitându-i-se eliberarea unui paşaport către altă lume. După ani buni de la „plecare”, a fost declarat nevinovat, dar nimeni nu a fost acuzat, judecat sau sancţionat pentru crima comisă. Haosul şi vidul de autoritate, create premeditat în urmă cu trei decenii, au facilitat căţărarea pe jilţuri înalte ale unor marionete şantajabile gen Bush jr., în S.U.A., Tony Blair, în Marea Britanie, Nicolas Sarkozy şi François Hollande, în Franţa, Viktor Ianukovici, Victor Iuscenko şi, după EuroMaidanul de la Kiev, Petro Poroşenko, în Ucraina, cei trei „escu” şi un „annis”, în România… Până la urmă, Mihail Gorbaciov a priceput că puternicii lumii i-au tras clapa, dar prea târziu. Va rămâne în istorie ca „victimă colaterală”, blestemat de compatrioţi.
Reamintim cuvintele fostului Preşedinte al Poloniei, Lech Kackynski (pentru care a plătit cu viaţa): „Nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană este bun şi pentru Polonia!”. În ultimii ani, popoarele conglomeratului înstelat, botezat Uniune Europeană, au dat semne de trezire la realitate. Asemenea căţeilor, care, la naştere au ochii închişi, după o vreme, Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria au deschis ochii. Grupul de la Vişegrad s-a manifestat şi continuă să fie resimţit ca un cui în talpa dictaturii de la Bruxelles. Dacă „Bilderbergii”- kalergişti au marşat pe teoriile terorismului şi, ceva mai recent, ale migraţiei islamice în masă, rebela Ungarie – care ştie să-şi apere interesul naţional -, a spus „Go home!” F.M.I.-ului şi a pus baraje împotriva năvălitorilor, asigurându-se şi de simpatia ursului euro-asiatic. Banca Naţională a Ungariei a repatriat rezerva de aur a ţării de la Londra la Budapesta, în timp ce în România, eternul guvernator de la B.N.R. continuă să depoziteze mai mult de jumătate din aurul României în afara ţării, deşi alte state, precum Olanda, Germania şi Austria şi-au redus sensibil depozitele externe, crescând astfel încrederea financiară naţională[2].
Lupta pentru supravieţuire, trezirea şi recâştigarea demnităţii naţionale a ţărilor din Grupul de la Vişegrad i-a lăsat insensibili pe posesorii de firmane de pe malurile Dâmboviţei care, deşi invitaţi, s-au făcut că plouă şi au adoptat politica struţului. În marea lor nesimţire, interesele naţionale n-au căutare în grădina lor, în schimb, sub reţeaua de camuflaj a scandalurilor perpetue, trădătorii de Neam şi de Ţară vând orice, oricui, oriunde: teritoriul României – „partenerului strategic” (care ne tratează ca pe slugi), petrolul românesc – Austriei, aurul şi alte metale rare şi preţioase – Canadei, şantierele navale – Olandei, gazele naturale – Ungariei… pământul Ţării, cui dă mai mult, lor, jefuitorilor băştinaşi. „Ţara vecină şi prietenă”, prin coloana sa a V-a, anticonstituţionalul ne-partid politic U.D.M.R., cu „binecuvântarea” Gauleiterului Hans Klem şi încuviinţarea tacită a clovnilor Bruxelles-ului – vrea desprinderea de România a unei bucăţi din teritoriul naţional.
Popoarele europene cotropite „de bună voie şi nesilite de nimeni” şi încarcerate volens-nolens în gulagul Noii Uniuni Sovietice, denumit Uniunea Europeană, au fost „eliberate” de suveranitate. Brexitul Regatului Unit a dovedit însă lumii că „Statele Unite ale Europei” nu sunt deloc unite şi că hardughia „uniunii” scârţâie din toate încheieturile, iar destrămarea gulagului U.E.-ist este doar problemă de timp. Cazul de trezire la realitate al Poloniei, mai ales măsurile din ultima vreme trebuie să dea mai mult de gândit tuturor românilor, iar verticalitatea autorităţilor poloneze să constituie model de impunere a altor oameni – „Români în cuget şi simţire” – la cârma Ţării, cât nu este prea târziu. România să fie din nou a românilor! Încă se mai poate!
Relativ recent, între Polonia și Israel s-a declanşat un real război diplomatic pe tema denumirii de „lagăre poloneze ale morţii”, în numirea lagărelor naziste de pe teritoriul polonez, motivând că nu Polonia este responsabilă pentru aceste lagăre, ci conducătorii celui de-Al Treilea Reich. Actualul Prim-ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a luat apărarea noii legi, care se opune condamnării naţiunii polone pentru crimele comise de nazişti în Polonia ocupată. Mateusz Morawiecki a precizat: „[…] au existat autori polonezi (ai genocidului evreiesc), la fel cum au existat şi autori evrei, autori ucraineni şi germani. […] Bineînţeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar nu putem să amestecăm autori şi victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă tuturor evreilor şi tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”[3]. De asemenea, guvernul polonez a declarat că proiectul de lege nu are intenţia să limiteze libertatea de a cerceta sau de a discuta despre Holocaust. Varşovia reafirmă însă că polonezii, alături de evrei şi de alte naţiuni, au căzut victime regimurilor totalitare, nazist şi sovietic[4].
Nu cred că mai este nevoie să precizăm motivul material care stă la baza protestelor premierului israelian Netanyahu, care se opune acestei legi, dar lipsa de reacţie a turiştilor navetişti-traseişti, a scandalagiilor acuzaţi de escrocherii şi infracţiuni de la Cotroceni, Parlamentul României şi Palatul Victoria, faţă de situaţia similară din România anilor celui de-Al Doilea Război Mondial, este la fel de condamnabilă ca şi trădarea de ţară.
După cum lesne se poate observa, spre diferenţă de „aleşii neamului” de la Bucureşti, liderii de la Budapesta şi Varşovia ştiu să-şi apere „Ţara şi nevoile, şi Neamul”. „Explozia mămăligii” ar trebui să dea de gândit fiecărui cetăţean al României, pentru că a sosit vremea să fim uniţi şi să ne reamintim: „Nu întreba ce poate face Ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru Ea!”[5].
———————————————–
[1] http://www.art-emis.ro/analize/4714-un-secret-periculos-puterea-din-spatele-puterii.html
[3] http://www.flux24.ro/razboi-diplomatic-intre-polonia-si-israel-pe-lagare-poloneze-ale-mortii/ şi http://www.flux24.ro/premierul-polonez-in-disputa-cu-un-jurnalist-evreu-apara-legea-care-se-opune-condamnarii-poloniei-pentru-crimele-comise-de-nazisti/
[4] Ibidem.
[5] Cuvinte au fost enunţate pentru prima dată de poetul şi filosoful libanez Khalil Gibran (1883-1931) care îndemna patrioţii libanezi să lupte împotriva Imperiului Otoman, dar atribuite lui John Fitzgerald Kennedy – http://www.lovendal.ro/wp52/kennedy-plagiatorul-nu-intreba-ce-poate-face-tara-pentru-tine-ci-intreaba-ce-poti-face-tu-pentru-ea/
Autor: Ion Maldarescu
Sursa: Art-Emis